În cursul săptămânii viitoare, o comisie for­mată din membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Covasna, condusă de preşedin­tele Otvos Mozes, au stabilite întâlniri cu reprezentanţii celor 3 procesatori de lapte cu care fermierii covăsneni au încheiate contracte de achiziţie, respectiv Covalact SA Sfântu Gheorghe, Olympus şi Prod- Lacta din Braşov.

În cadrul unei  întâlniri recente, crescătorii de bovine şi-au manifestat nemulţumirea cu pri­vire la preţul pe care îl primesc pentru laptele predat, în condiţiile în care toate costurile de producţie au înregistrat creşteri substanţiale în cursul anului trecut. Prezent la întâlnire, pri­marul comunei Malnaş, Kasleder Jozsef,  a fost de părere că fermierii din judeţul Covasna tre­buie să-şi unească forţele şi să stabilescă un preţ de bază minim de la care să poată porni negocierea cu procesatorii. „Cu preţul laptelui stăm prost. În condiţiile în care preţul curen­tului electric, al combustibilului dar mai ales al  cerealelor a crescut, preţul laptelui aproape că nu s-a modificat. Unii procesatori oferă 0,8-0,9 lei/ litru, lucru pe care nu-l mai putem accepta deoarece mulţi fermieri nu vor mai rezista. Tre­buie să mergem la negocieri, să punem punctul pe I”, a spus acesta.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Cres­cătorilor de Bovine Covasna, Otvos Mozes, a precizat că la momentul negocierii contractelor fermierii trebuie să fie foarte atenţi şi, totodată, trebuie să solicite includerea în contracte şi a clauzelor impuse de aceştia. Însă, potrivit unui fermier, mari şanse de îzbândă nu se întrevăd în condiţiile în care „contractele sunt făcute în aşa fel încât producătorilor le sunt impuse toate clauzele, aceştia neavând posibilitatea să-şi impună clauzele proprii”.

În schimb, Otvos Mozes este încrezător în reuşita demersurilor pe care conducerea Aso­ciaţiei le întreprindre în numele fermierilor covăsneni, mergând şi pe premiza că proce­satorii nu pot lucra fără producători, dar nici crescătorii de animale fără societăţile la care predau laptele produs.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail