În acest an, Tradiţionala Nedee a Sânpetrului organizată în cadrul celei de a XX-a ediţii a “Zilelor Andrei Şaguna” se desfăşoară  duminică, în comuna Vâlcele, şi nu la km 4, aşa cum ne-am obişnuit, în anii din urmă.

Această sărbătoare câmpenească tradiţională de la sfârşitul săptămânii, organizată în parteneriat cu Consiliul local şi Primăria Comunei Vâlcele, vine în continuarea manifestărilor desfăşurate în cadrul primei  ediţii a Zilelor comunei Vâlcele.

Viceprimarul  Nicolae Cucu ne-a spus că  sâmbătă, la Căminul Cultural din localitate va fi organizată o  expoziţie cu produse meşteşugăreşti din zonă -sculpturi, cusături-, precum şi o galerie foto în care vor fi expuse fotografii “din Vâlcelele de odinioară ”,  adunate de Cătălin Vlădărean. De asemenea, cei prezenţi vor avea posibilitatea să vizioneze şi expoziţia în cadrul carei  vor fi prezentate produse ale firmelor ce îşi desfăşoară activitatea în comuna Vâlcele- apă minerală, obiecte de mobilier, preparate din carne de pasăre şi multe altele.

Programul continuă duminică, zi în care, între orele 10-12, pe aleea din parcul comunei va răsuna muzică de fanfară interpretată de fanfara de la Reci.

Apoi, începând cu ora 12, pe scena amenajată în faţa Căminului Cultural din Vâlcele vor urca  formaţii şi interpreţi de muzică populară din judeţ şi din împrejurimi. Cei prezenţi se vor putea bucura de muzica şi dansurile prezentate de: Junii întorsurii, Plai Întorsurean  şi Cununa Carpaţior din Întorsura Buzăului, Cununa Sânzienelor  şi  Junii Voineştilor de la Covasna, Ghiţă Negrea acompaniat de taraful de la Deişoara, Ion şi Ionuţ Brie Tohănean, de la Întorsura Buzăului, Gheorghe Burnichi, de la Zăbala, Vlad Postolea, din  Codlea, precum şi  Ansamblul de tradiţii populare de la Vâlcele.  Invitatul  special al Nedeii Sânpetrului din acest an este  Cristian Fodor, din  Hunedoara.

Potrivit viceprimarului Nicolae Cucu, după terminarea programului artistic se va aprinde un foc de tabără, iar  seara se va încheia cu o discotecă. Acesta a precizat că organizarea manifestărilor cuprinse în cadrul Zilelor Comunei Vâlcele a fost posibilă datorită unor  sponsorizări oferite de societăţi comerciale din localitate şi din judeţ.

Cea de a XX-a ediţie a Nedeii Sânpetrului a beneficiat de sprijnul finaciar acordat de Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi de Consiliul Judeţean Covasna.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail