Orice vizitator ajuns în Capitala Skopje trebuie să facă un popas la Casa memorială a unui personaj celebru, iubit şi respectat pretutindeni în lume – Maica Tereza.
Poate zic vorbă mare, dar în Macedonia după legendarul Alexandru cel Mare, numele Maicii Tereza, protectoarea sărmanilor, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1979 şi beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2003, este cel mai cunoscut. Localnicii au un adevărat cult pentru ea şi n-ar fi rău ca şi români să cunoască mai multe despre viaţa şi faptele sale umanitare.
De ce? Un bob zăbavă.
În vizită la Casa memorială Maica Tereza
…Am întrebat la întâmplare un trecător mai în etate cu care m-am intersectat, unde se află obiectivul amintit? Imediat s-a întors din drum şi m-a însoţit câţiva paşii, arătându-mi amabil pe unde să o iau. Este o clădire modernă aflată pe o stradelă pietonală, un soi de vilă cochetă ce are încrustate pe geamurile verzi de la etaj nişte cruci gigantice. Casa memorială atrage atenţia, dorindu-se a fi un omagiu adus celebrei umaniste, Maica Tereza.
Cine, oare, putea proiecta un asemenea edificiu important? Fireşte, prolifica realizatoare de artă monumentală Valentina Stefanovska, preferata şefilor de la Primăria din Skopje, nimeni alta decât autoarea uriaşei Statui a lui Alexandru cel Mare, dar şi Arcului de Triumf din Piaţa Macedonia, acea Agoră grandioasă depre care v-am povestit pe larg în episoadele anterioare.
Importantul obiectiv a avut inaugurarea în urmă cu şase ani, în plin efort al edililor de a-şi renova accelerat urbea, spre a scăpa de aerul arhitectural comunist impus de Tito. Numai că graba heirupistă a produs şi efecte nedorite, rezultând un stil eclectic, cu o aglomerare de statui incredibl de mare într-un spaţiu deschis, cum nu am mai văzut nicăieri. De aici şi criticile unor specialişti din Occident faţă de rezultatul lucrărilor de înnoire cu orice preţ. Afirmaţia poate fi luată şi la modul propriu, fiindcă sumele cheltuite ar fi foarte mari, după spusele unor opozanţi ai guvernanţilor.
Cine ştie însă exact cum or sta lucrurile? Noi, în niciun caz…
Amplasament simbolic
Memorialul se află aproape de zona centrală, fiind ridicat în mod simbolic pe amplasamentul unui vechi lăcaş de cult catolic. În respectiva bisericuţă a fost creştinată mica Agnesë Gonxhe Bojaxhiu, adică viitoarea Maica Tereza. Măicuţa Agneza Gongea
Boiagiu (aşa se pronunţă în româneşte) a venit pe lume în data de 26 august 1910 la Skopje, în Macedonia, şi trecută la cele veşnice la vârsta de 87 de ani, mai precis în 5 septembrie 1997, la
Calcutta, în India.
Ea şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în acest vechi oraş macedonean, plecând pe când avea 18 de ani în Irlanda, apoi în India, unde a înfiinţat un Ordin filantropic intitulat explicit, „Misionarele carităţii”.
Obiectivul atrage o mulţime de turişti. Interiorul Casei memoriale e sobru, cu exponate specifice: câteva piese de mobilier, fotografii, diplome, o copie după Certificatul de naştere şi alte lucruri mărunte ce amintesc de ilustrul personaj feminin, exemplu de bunătate şi omenie, care şi-a pus în mod necondiţionat întreaga viaţă în slujba semenilor necăjiţi.
. .
Într-un cuvânt, un muzeu modest la fel ca şi persoana careia i-a fost dedicat.
„Sfânta celor năpăstuiţi”
Macedonenii se mândresc cu faptul că Maica Tereza s-a născut în Skopje, dovadă că pe multe clădiri am văzut montate plăcuțe din bronz cu chipul ei, anul și locul naşterii (Skopje, 1910). Am constat că şi în Albania „Sfânta celor năpăstuiţi”, cum mai este supranumită, se bucură de multă consideraţie, din pricina faptului că ei o consideră o fiică a lor, întrucât părinţii săi erau albanezi.(Deşi nu sută la sută – n.a).
Ca atare, autorităţile au botezat Aeroportul Internaţional din Tirana „Nënë Tereza” („Maica Tereza”) , în semn de respect pentru aceea care spunea că „Sufletul omului nu este altceva decât un Paradis”.
Cum afirmam la început, şi noi, românii ar trebui să fie mândri de ea, întrucât avea în vene şi sânge…românesc, graţie tatălui său care era aromân. Din păcate, destul de puţini compatrioţi ştiu lucrul acesta.
Agneza Gongea N. Boiangiu, viitoarea misionară, a văzut lumina zilei la Skopje, casa părintească aflându-se de pe „Uliţa Vlahă”. Mama ei, Drana, era albaneză, iar tatăl, Nikola, aromân de origine. Cuplul a avut în total patru copii. Din nefericire, capul familiei s-a prăpădit pe când micuţa Agneza Gongea (prenumele ei însemnând „boboc” în limba albaneză) avea doar opt ani, iar mama ei a crescut-o ulterior în religia romano-catolică.
Cu alte cuvinte, Maica Tereza – simbolul activităţii de ajutorare a nevoiaşilor de pretutindeni – a avut în sânge şi ceva din esenţa neamului nostru, fapt prea puţin mediatizat în România.
Batem monedă pe brandul…Dracula, în loc să ne mândrim cu valori autentice, precum Sfânta care a fost divinizată pretutindeni pe Glob.
Laureată a Premiului Nobel pentru Pace
Trecută în lumea celor veşnice la vârsta de 87 de ani, în 5 septembrie 1997, Maica Tereza este omagiată ca o personalitate universală, ce vreme de peste 45 de ani s-a îngrijit de săraci, bolnavi, orfani, muribunzi, conducând și extinzând activitatea Misionarilor Carității. Strălucita sa activitatea umanitară a fost recompensată în anul 1979 cu Premiul Nobel pentru Pace.
În discursul rostit la Festivitate, Maica Teraza a abordat şi o problemă delicată, care frământă de multă vreme lumea clericală: „Avortul a devenit astăzi cel mai mare distrugător al păcii, deoarece distruge atât viaţa copilului cât și conștiinţa mamei care trăiește ani și ani de zile știind că și-a ucis propriul copil”, afirma ea.
Drumurile au purtat-o şi spre România, unde a ajuns prima oară imediat după Revoluţie, când a inaugurat Casa „Misionarele Carităţii” din Bacău, revenind în 1992.
Un alt citat memorabil atribuit sfintei spune aşa: „Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poți să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată”.
În faţa Casei-muzeu se află o izbutită sculptură a Maicii Tereza, ce atrage toate obiectivele foto ale turiştilor care trec pe acolo, fiecare dorind, de asemenea, să se imortalizeze alături de ea. Exact ca şi mine.
O vizită în Vechiul Bazar
Recomand, de asemenea, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor o vizită lejeră în Vechiul Bazar din Skopje. Nu neaparat pentru shopping şi arta negocierii. Întrucât seamănă cu târgurile similare din lumea arabă, iar marfa nu este întotdeauna de cea mai bună calitate. Ci pentru atmosfera inconfundabilă a unui autentic „pazarlâc”, cum i se zicea odinioară: plin de viaţă, arome şi culoare. Zona cu pricina se află aproape de Piaţa Centrală, întinzându-se de-a lungul Râului Vardar.
N-am ştiut însă până să ajung acolo că este cel mai important târg de acest gen din Balcani, fiind al doilea ca mărime în lume după Marele Bazar din Istanbul! Deşi, mie comparaţia cu uriaşa galerie comercială de pe malurile Bosforului, care adăposeşte cca 4000 de magazine şi magazinaşe, buticuri pline de aur şi argint, prăvălii cu haine de piele şi covoare, tarabe, hale, măcelării, brutării, ceainării, dughene, mi s-a părut disproporţionată.
Ceva ca de la Pământ la Lună. Şi viceversa.
De toate pentru toţi
Târgul macedonean diferă ca aspect, magazinaşele aflându-se pe nişte străduţe întortocheate pe marginea Râului Vardar. Şi aici însă găseşti de toate pentru toţi: suveniruri, hăinărie, încălţăminte, jucării, dulciuri, bijuterii, artizanat oriental, fructe, condimente, dar sunt şi magazine profilate pe necesităţile zilnice, de unde localnicii îşi fac aprovizionarea. Bărbaţii stau la mesele aşezate în stradă la un ceai ori o cafeluţă şi fac „Arta conversaţiei” despre…fleacuri cotidiene.
Am dat şi eu o raită pentru a-mi face o impresie generală. De la un puşti, ce-i ţinea locul tatălui la tejghea, am cumpărat o cutie de rahat să-mi fac gura bună, în rest m-am plimbat, am privit şi m-am salutat cu vânzătorii.
Aproape fiecare turist este chestionat conform uzanţei de unde provine? Imediat vânzătorul pronunţă cu zâmbetul pe buze, atotcunoscător, numele vreunei celebrităţi din patria respectivului. De regulă, vreun „fotbaliator”.
În cazul meu a fost vorba ca de fiecare dată de vedeta din Constanţa, supranumită „Regele”? Nu mai insist. Un înţelept din România a spus pe bună dreptate că „Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa”. (Va urma).
Horia C. Deliu