Am aflat cu tristeţe de trecerea la cele eterne a părintelui Ioan Tămaş de la Vâlcele (CV), pe care l-am cunoscut în numeroasele mele participări la simpozioane în Sfântu Gheorghe, Covasna şi Miercurea Ciuc, un suflet de aur al neamului nostru, patriot şi om de rară omenie, iubindu-şi cu mare har misiunea si enoriaşii, alocându-şi timp şi pentru a scrie, convins fiind că neamul nostru numai prin Cultură poate să răzbată în aceste vremuri grele de debusolare morală şi de atac asupra rădăcinilor şi identităţii noastre.
Era mândru de originea dumisale maramureşeană, avea acea iubire uriaşă de viaţă, tipică oamenilor demni şi puternici ai Maramureşului voievodal. Avea şi o fire independentă, care i-a atras şi unele necazuri, dar un maramureşan adevărat nu poate fi altfel, decât demn şi puternic. De aceea a fost pentru mine un şoc să aflu că aces om care m-a respectat şi a fost atât de bun şi de vesel cu mine, a fost răpit de această boală şi pedeapsă crudă şi nedreaptă a secolului nostru.
Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Condoleanţae familiei greu încercate în aceste momente.
Vasile Lechinţan
