Săptămâna trecută vineri, în jurul orei prânzului, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Covasna au fost sesizaţi printr-un apel telefonic prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112, despre faptul că pe Drumul Naţional 11, pe raza localităţii Lunga, s-a  produs un accident de circulaţie cu victime. În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că numitul M. Ş., din municipiul Braşov, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Lunga, datorită unor activităţi ce i-au distras atenţia a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un cap de podeţ.

Evenimentul a avut ca urmări rănirea uşoară a ocupantei locului din dreapta spate şi rănirea gravă a pasagerei locului din dreapta faţă a autoturismului.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a procedat la recoltarea unei probe biologice de sânge, iar rezultatul a indicat faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Cercetările sunt continuate sub sub aspectul săvârşiri de vătămare corporală din culpă

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail