De anul  viitor, cel mai mare parc de distracţie din judeţ, Natura Parc, situat în localitatea Chichiş, va utiliza energie electrică „verde” pe care o va produce cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Reprezentanta Natura Parc, Irina Sava, ne-a declarat că  preocuparea pentru mediul înconjurător reprezintă o prioritate, şi, ca o consecinţă, preocupările privind utilizarea resurselor alternative de energie au determinat  dezvoltarea proiectului Natura Parc Fotovoltaic. Astfel, din suprafața totală a parcului a fost alocață suprafaţa de  8.16 ha pentru punerea în funcțiune a unui parc fotovoltaic, cu valori cuprinse între 4 – 5MW/h (aproximativ 1200 ore de soare/medie/an), construcţia acestuia fiind precnizată  să înceapă în  luna martie 2013,  iar punerea în funcţiune după şase luni, în luna septembrie.

Irina Sava a precizat că realizarea parcului fotovoltaic face parte din planul de dezvoltare al Natura Parc, pentru a reduce costurile de operare, dar și din dorința de aliniere la noile metode de exploatare a energiei verzi.

Studiile arată că, la nivel global, cererea de energie electrică este în continuă creștere, iar dezvoltarea surselor alternative de „energie verde” este prioritară. Energia solară oferă o sursă nelimitată de energie curată, sigură și este mult mai eficientă și fiabilă ca oricând.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail