România face încet, dar sigur, pași spre normalitate, de 25 de ani. Ultima reușită, cu alegerea unui minoritar etnic și religios în fruntea țării este doar vârful aisbergului, dar lucrurile chiar par să meargă într-o direcție firească. În ciuda unor „dinozauri” cu gândiri retrograde, de tip ultranaționalist sau comunist…
. .
Din păcate, aceste mișcări de normalizare nu-i fac fericiți pe majoritatea politicienilor „de stil vechi”, obișnuiți cu manipularea și controlul total sau măcar parțial. Și astfel încep să tulbure din nou apele și mințile oamenilor, în căutare disperată după voturile pierdute masiv la 16 noiembrie, când electoratul nu i-a ascultat nici pe liderii maghiarilor, care propovăduiau „parteneriatul corect” cu Victor Ponta, dar nici pe cei ai românilor, care propuneau „candidatul român și otodox”.
Dezgustat de-a dreptul de provocările venite din partea ultranaționaliștilor români, dar și de cele venite din partea celor maghiari, deși este vremea colindelor și a bucuriei împărtășite, m-am decis să scriu câteva rânduri despre această situație anormală spre care încearcă să ne îndrepte anumiți lideri, cu precădere politici, dar și informali.
Cum am mai spus, totul îmi pare a fi doar un joc de imagine, sub atenta supraveghere a „Serviciilor”, în care PSD și UDMR, aparent despărțiți de la guvernare, dar în fapt, aflați în exact aceleași poziții în ministere și deconcentrate, „își aruncă săgeți”, amplificându-se reciproc și încercând să se relegitimeze în fața oamenilor care „i-au pălmuit” puternic la ultimele alegeri. Cel mai grav lucru este că își doresc prin asta ”să scoată în decor” oamenii cu mesaje normale de bună și faină conviețuire, care muncesc, vorbesc și acționează în această direcție, considerând că viitorul nostru este ÎMPREUNĂ și nu separat.
Bineînțeles că acuz Guvernul că a cedat șantajului UDMR și a demis cei 3 prefecți din Covasna, Harghita, Mureș, cu specificația că nu-l cunosc personal decât pe dl. Marius Popica, fost prefect de Covasna, un om echilibrat și care a încercat întotdeauna să acționeze spre binele acestei comunități, chiar dacă de la București a fost uneori silit să facă și lucruri în care nu credea. Genul acesta de operațiune „pe genunchi” și „în genunchi” denotă degringolada în care se află actuala guvernare care sper să nu mai reziste decât maxim câteva luni la conducerea țării.
În aceeași măsură acuz și liderii politici maghiari care nu au avut în ultima vreme nici un fel de reacție la adresa ultranaționaliștilor maghiari, care au simțit chiar sprijin, uneori tacit, alteori deschis de la aceștia. Și asta în acest oraș unde majoritatea reprezentanților românilor au fost de acord să condamne actele extremiștilor de la Noua Dreaptă în mod repetat. Ba eu chiar le-am depus plângere la Poliție.
Acuzațiile mele merg și către organizatorii maghiari ai mitingurilor repetate din ultimele zile la Sfântu Gheorghe. Nu pe fond, deoarece pot empatiza cu dorința lor de a rosti / cânta în mod liber un imn / o rugăciune. Îmi imaginez că la fel simte și un român din Basarabia sau Bucovina când vine vorba de „Deșteaptă-te, române!” Dar, domnilor organizatori / participanți, ce ar trebui să înțeleg eu ca român trăitor în această zonă de la aceste manifestări? Evident, mă simt exclus, deoarece nici imnul și nici drapelul țării mele, a noastre chiar (!), nu și-au găsit loc acolo. Dacă am putut empatiza cu durerea simțită de dumneavoastră la auzul urletelor xenofobe ale extremiștilor de la Noua Dreaptă, care cereau „să fiți dați afară”, cum ar trebui să interpretez acest gest de forță al dumneavoastră? Vă puteți imagina că m-am simțit complet exclus, nu? Eu și ceilalți români care suntem minoritari în zonă, așa cum dumneavoastră sunteți minoritari în țară. Nu mai e loc și pentru noi să înțeleg? Sau pentru steagul nostru? Când porți un tricolor al unei țări vecine, fără să-l afișezi și pe cel al țării tale, nu e o provocare?
Nu voi cere ca cineva să ia atitudine, așa cum eu am făcut la adresa extremiștilor români chiar la începutul acestei luni, deși mi-ar fi plăcut să aud și ceva mesaje normale, adresate românilor jigniți de această provocare, dar mă aștept ca mare parte din populație, chiar dintre maghiari, să înțeleagă că nu putem fi ignorați sau goniți de aici, deși unii cu mintea înfierbântată au făcut-o și la adresa mea lunile trecute…
Și, sper că vă reamintiți că pot înțelege multe aspecte delicate și mai ales necesitatea dialogului pe orice temă, oricât de spinoasă, dar îmi repugnă profund reaua-voință și reaua-credință, dublate de lipsa de respect reciproc.
Știu că pentru liderii politici de la PSD și de la UDMR a fost greu de înghițit votul covârșitor la adresa lui Klaus Iohannis pe care l-au dat și românii și maghiarii din zona noastră, dar îi acuz de faptul că și-au dat mâna să se reîntoarcă la vechile metehne în care „bagă zâzanie” între români și maghiari, tocmai pentru a nu vedea lucrurile care ne apropie și sunt foarte multe, după cum constat zi de zi, ca trăitor în această zonă.
Îi acuz deasemenea pe liderii PSD și UDMR că au promovat întotdeauna politici de tip etnic, și unii și alții apărându-și-i „pe-ai lor”, oricât de incompetenți ar fi fost. Logica această șchioapă, de tip etnic, m-a făcut să intru acum mai bine de 10 ani în viața publică și continuă să mă încurajeze să acționez până când, cu ajutorul comunității, ea va putea fi depășită odată pentru totdeauna. Pentru a oferi întâietate incompetenței, nu etniei.
Spre disperarea adepților criteriilor strict etnice, ultimele alegeri au demonstrat clar falimentul unei astfel de optici retrograde. Pentru că, pe termen mediu și lung, partidele și construcțiile strict etnice nu au cum să reziste. Sunt prea despărțiți oamenii din interiorul lor de valori și credințe complet diferite, pe care le aleg, nu care le sunt impuse la naștere. Iar aceste proprii alegeri mă fac să cred că adevărul nu este, ca de obicei, nici într-o parte și nici într-alta, ci undeva mult deasupra noastră. Până să-l găsim, ar fi mai bine pentru noi toți dacă ne-am concentra pe ceea ce ne unește, nu pe ceea ce ne desparte, pe ceea ce ne apropie, nu pe ceea ce ne face să fim adversari. Punându-ne adesea în locul celuilalt și practicând constant empatia. Am lua cu toți decizii mai obiective și am proceda în consecință.
Și poate, asemeni celor care au înțeles că nu pot mânca folosind linguri cu cozi prea lungi, ne-am putea hrăni unii pe alții cu gânduri faine și fapte pe măsură, nu cu reticență, dispreț și lipsă de respect.
Sunt ani de zile și zeci de proiecte pe care le-am dezvoltat în această direcție, așa că am o conștiință destul de liniștită pe acest subiect… Sper că și a voastră, oameni obișnuiți sau lideri formali sau informali, de prin zona noastră sau de prin alte părți…
Voi continua să acționez în această direcție, încurajat fiind de faptul că suntem din ce în ce mai mulți, chiar dacă nu mai vocali, în această zonă de normalitate și cu speranța clară că „nu pot ei urî cât putem noi iubi”.
Și pentru că tot ne aflăm în Ajunul Crăciunului, îmi doresc să avem parte de Sărbători fericite, cu pace și liniște, dominați de gândul că ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI BUNI!
Mădălin Guruianu
