Conducerea SC Turism Covasna, una dintre cele mai mari societăţi de turism balnear din ţară, afirmă că este pregătită să-şi reia activitatea în condiţii de maximă siguranţă atât pentru angajaţi, cât şi pentru turişti, subliniind că măsurile luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus au avut în vedere, printre altele, şi confortul oaspeţilor.
„Noi, în toată această perioadă de mai bine de două luni, nu am stat, în sensul că am demarat tot felul de lucrări de reparaţii şi investiţii pe care ni le propusesem şi le-am finalizat. (…) Suntem pregătiţi pentru deschidere, am luat toate măsurile cu privire la desfăşurarea activităţii în condiţii de siguranţă, cu distanţarea socială, cu materiale dezinfectante şi aşa mai departe şi aşteptăm cu nerăbdare reglementările autorităţilor cu privire la deschiderea bazelor de tratament. Noi suntem o societate balneară, de turism balnear, la noi în proporţie de 90-95% dintre turişti vin pentru turismul balnear (…), deci trebuie avut în vedere că suntem o societate ospitalieră şi nu un spital COVID, deci trebuie să facem ca turistul să se simtă aici cât mai confortabil”, a declarat directoarea societăţii, Narcisa Diaconu.
Printre măsurile de siguranţă stabilite se numără dezinfectarea spaţiilor, programarea check-in la recepţii pentru evitarea aglomeraţiei şi cazarea în camere single a turiştilor, cu excepţia celor care fac parte din aceeaşi familie.
Angajaţii vor fi testaţi zilnic pentru a se depista eventuale simptome de COVID şi vor purta obligatoriu echipamente de protecţie, respectiv măşti, mănuşi şi halate de unică folosinţă.
„Am prevăzut o separare foarte clară a vestiarelor angajaţilor, în sensul că o să avem vestiare pentru tot ceea ce reprezintă haine de stradă, cu care vin de acasă şi vestiarele de unde îşi vor lua echipamentele de lucru, care vor fi lăsate, dezinfectate şi preluate la următoarea intrare în tură. (…) La începutul programelor toţi angajaţii vor fi monitorizaţi zilnic şi avem un avantaj foarte mare din acest punct de vedere pentru noi avem inclusiv cadre medicale şi vom numi nişte responsabili pentru aceste proceduri. Vom lua temperatura cu ajutorul unor termometre digitale, cum se face cam peste tot, şi, bineînţeles, cu menţinerea distanţei sociale în funcţie de activitatea desfăşurată”, a arătat directoarea SC Turism Covasna.
Potrivit acesteia, în ceea ce priveşte hotelurile este prevăzut un regulament de funcţionare iar cazarea turiştilor se va face pe baza unui program stabilit în prealabil, un program de check-in, pentru a evita aglomerarea în zona recepţiei, se va păstra distanţa socială şi se va face o monitorizare a temperaturii turiştilor la check-in de către personalul medical.
„La noi vin mulţi turişti cu bilet de trimitere de la medicul de familie şi am zis că ar fi bine să se prezinte şi cu o adeverinţă medicală din care să rezulte că nu au COVID. (…) Vom pune la dispoziţia turiştilor măşti de protecţie, dacă nu au, mănuşi de unică folosinţă, se va realiza dezinfectarea încălţămintei de stradă în prealabil la intrarea în hotel, am achiziţionat în acest scop tăviţe dezinfectante care vor fi amplasate la fiecare intrare. (…) Vom face cazarea membrilor de familie în camere duble, iar în cazul turiştilor care vin individual va trebui să facem cazare doar în regim single. Acest lucru ne afectează destul de tare (…) pentru că nu vom putea să utilizăm toată capacitatea de cazare, aşa cum a făcut un anii precedenţi. De asemenea, vom face repartizarea în camere pe etaje astfel încât să evităm aglomerarea holurilor de trecere, a parcărilor sau a liftului”, a mai spus Narcisa Diaconu.
Mâncarea va putea fi servită prin serviciul room-service sau în restaurante, însă, în ultimul caz, numai pe bază de programare şi doar în grupuri restrânse, fiind redus numărul de mese pentru respectarea distanţării sociale.
„Turiştii vor putea comanda conform unor meniuri pe care noi le-am pus în camere, vor face comanda la recepţie care va fi mai departe transmisă restaurantelor şi va fi servită în camere. (…) Curăţenia în camere se va realizat de către cameriste în baza unui program afişat pe intervale, astfel încât să evităm contactul direct cu turiştii. Am demarat şi procedura de achiziţie a unor nebulizatoare ca să putem să realizăm dezinfectarea atât a spaţiilor comune, cât şi a camerelor şi vom acorda o atenţie aparte tuturor spaţiilor comune, cum ar fi băi, culoare şi lifturi, care vor fi igienizate şi dezinfectate în permanenţă. Pe lângă serviciul room-service am prevăzut şi regimul la restaurant a-la-carte, nemaiutilizând sistemul buget suedez. Am aşezat toate mesele la o distanţă de aproximativ doi metri şi jumătate, astfel că în restaurante avem un număr redus de mese. Noi putem face servirea meselor în trei spaţii, etapizat, în baza programării la recepţie, pe intervale orare, în funcţie de numărul de turişti din hotel, permiţând accesul în restaurant a unui număr mai mic de persoane pe care să le servim concomitent”, a mai spus aceasta.
Tot pentru siguranţa turiştilor, accesul în baza de tratament şi zona spa va fi, de asemenea, limitat la un număr restrâns de persoane.
„Noi şi până acum procedurile le-am realizat individual, deci din acest punct de vedere nu se schimbă prea mult lucrurile, doar pe partea de mofetă, dar avem avantajul că avem trei mofete şi le putem utiliza concomitent, cu o distanţare socială şi atunci putem permite accesul în acelaşi timp a unui număr de opt persoane într-o mofetă. Restul procedurilor le putem realiza individual, inclusiv partea de fizioterapie, totul e pregătit, am luat toate măsurile, am realizat planuri de igienă care vor fi implementate pe fiecare segment de activitate, pe fiecare cabinet medical. Ne-am gândit inclusiv la partea de utilizare a piscinei, realizând o departajare a suprafeţei de acces, cu un număr limitat de persoane, pe intervale orare. În această situaţie şi turiştii trebuie să aibă o anumită înţelegere, că nu mai stăm cu orele în piscină şi că trebuie să îi respectăm şi pe ceilalţi şi ne limităm la un anumit interval orar”, a menţionat Narcisa Diaconu.
Cei care vor să vină la Covasna pentru tratament sau întărirea imunităţii pot profita acum de o reducere de până la 15%.
„Am realizat pentru această perioadă post-pandemie şi nişte oferte cu care să venim în întâmpinarea clienţilor noştri, chiar cu politici de early booking, ceea ce înseamnă costuri mai mici pentru dânşii de 10-15%, în funcţie de perioadă. (…) Deocamdată nu se pune problema de angajări suplimentare, ne întrebăm dacă vom putea utiliza tot personalul pe care îl avem angajat, pentru că trebuie avut în vedere faptul că nu vom putea lucra cu aceeaşi capacitate de cazare cu care am lucrat până acum (…) Am aplicat pentru şomajul tehnic, în condiţiile în care noi din 18 martie nu am mai avut turişti şi nu am mai avut nicio încasare, pentru a asigura, totuşi, un venit angajaţilor şi pentru a asigura o continuitate pentru această perioadă post pandemie”, a mai spus directoarea societăţii.
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat recent că sezonul turistic din România ar putea să fie redeschis din 15 iunie.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES