Unul din capetele de afiş ale festivalului: „Invitaţie la vals”, concertul orchestrei Teatrului Naţional de Operetă „ Ion Dacian”

„Zilele Ecou”, sărbătoarea prin care au fost marcaţi  cei 10 ani de existenţă ai Asociaţiei de Tineret din Sfântu Gheorghe şi-a încheiat şirul de evenimente ieri seară, cu spectacolul de operetă „Contesa Maritza” prezentat de artiştii Teatrului Naţional de operetă „Ion Dacian” din Bucureşti.

Şi, aşa cum declarase preşedintele Asociaţiei, Alexandru Ujvarosi, în conferinţa de presă organizată înaintea debutului „Zilelor Ecou”, aniversarea din acest an a reuşit, prin multitudinea, calitatea şi anvergura programelor oferite să devină „un eveniment pentru comunitate” care a dat posibilitatea locuitorilor din Sfântu Gheorghe, şi nu numai, să se bucure alături de membrii şi de voluntarii „Ecou”.

Gala „Viitorii lideri ai Comunităţii 2013”

După cum ne-au obişnuit pe parcursul celor 10 ani de activitate, paleta largă de programe propusă şi organizată  de „Ecou” a dat posibilitate atât celor tineri cât  şi celor mai puţin  tineri să se regăsească şi să-şi dorească să ia parte la respectivele evenimente. Dintre acestea merită să fie amintite: Debate Corner ce a avut ca temă „Pro şi contra „Sfântu Gheorghe – Capitala Culturală Europeană în 2021”; Filmul „Condamnat la viaţă, cu Gerard Depardieu şi Harvey Keitel, în regia lui Bogdan Dreyer, a cărui premieră a avut loc recent; Balul Asociaţiei de tineret „Ecou” la care au participat o parte dintre cei ce şi-au adus contribuţia la desfăşurarea activităţii „Ecou” pe parcursul celor 10 ani de existenţă; Gala „Viitorii lideri ai Comunităţii 2013”; Teatru –Forum; Alumni Party Ecou; Ziua şi Noaptea Muzeelor din Sfântu Gheorghe.

Spectacole de excepţie

Nici nu ne-am trezit bine din visul trăit cu ocazia primului „Festival de Nai Gheorghe Zamfir” precum şi după „ Confesiunile despre artă şi viaţă” pe care ni le-a făcut Maestrul Radu Beligan, ambele evenimente de marcă purtând semnătura Asociaţiei de Tineret „ Ecou”, că tinerii ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acesteia au făcut locuitorilor din judeţul Covasna trei mari surprize cu care artiştii Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti au încântat publicul covăsnean: „Invitaţie la vals” – spectacol prezentat de Orchestra renumitului teatru bucureştean; „Cocoşelul neascultător”-operetă pentru copii şi „Contesa Maritza – operetă în 2 acte.

Spectatorii prezenţi sâmbătă seara în sala Teatrului din Sfântu Gheorghe au simţit, timp de două ore, că sunt… la Viena, putându-se bucura de frumuseţea  nepieritoare a celor mai iubite valsuri compuse vreodată. Cei peste 40 de artişti ai orchestrei dirijate de Ciprian Teodoraşcu au interpretat piese precum: Valsul Sânge vienez, Polca Ohne Sorgen, Valsul Trandafirii din sud, Annen Polka, Pizzicato Polka, Valsul Povestiri din pădurea vieneză, Dunărea albastră, Tritsch-Tratsch Polka – de Johann Strauss, Valsul Valurile Dunării compus de  Iosif Ivanovici, Barcarola din opera Povestirile lui Hoffmann ce aparţine compozitorului Jacques Offenbach, Dansul ungar nr. 5 al lui Johannes Brahms şi Marşul lui Radetzky compus de Johann Strauss tatăl.

Duminică dimineaţa a venit rândul celor mai mici spectatori să urmărească opereta pentru copii „Cocoşelul neascultător” în care animăluţe precum Cocoşelul, Motănelul,  Ursuleţul,Vulpea, Iepuraşii şi Corbul au reuşit să-şi facă sute de prieteni, la Sfântu Gheorghe.

Spere încântarea celor mici: opereta „Cocoşelul neascultător”

„Adresat copiilor şi părinţilor deopotrivă, spectacolul ilustrează atât pericolul la care sunt supuşi cei care se lasă pradă propriilor slăbiciuni, cât şi puterea iertării şi a prieteniei de a transforma obstacolele întâlnite în lecţii valoroase privind responsabilitatea fiecăruia pentru faptele sale, indiferent de vârstă. Spectacolul de operetă „Cocoşelul neascultător” urmăreşte astfel povestea celor trei prieteni pe măsură ce aceştia se confruntă cu uneltirile Vulpiţei, care, profitând de trufia Cocoşelului privind înzestrarea sa muzicală, îl determină să uite sfaturile prietenilor săi şi să cadă singur în capcană. Porniţi să îşi salveze prietenul, Ursuleţul şi Motănelul descoperă că nu sunt singuri, ajutorul oferit de restul personajelor, dar şi dorinţa Cocoşelului de a-şi răscumpăra fapta, zădărnicind în final planul de răzbunare al Vulpiţei, trădată de propria lăcomie” se arată în prezentarea spectacolului.

La finalul spectacolului, actorii au fost asaltaţi de copiii care au dorit să rămână cu amintiri de la îndrăgitele personaje, respectiv cu autografe şi cu fotografii făcute cu aceştia.

La încheierea ediţiei, pe scena teatrului din Sfântu Gheorghe se juca „Contesa Maritza”- operetă în 2 acte prezentată de actorii Teatrului Naţional de Operetă „Ioan Dacian” din Bucureşti (regia Răzvan Dincă, costume Doina Levintza), una din cele mai cunoscute şi apeciate creaţii ale genului.

Pentru toată bucuria pe care ne-au  adus-o în suflet MULŢUMIM TUTUROR MEMBRILOR ŞI VOLUNTARILOR ASOCIAŢIEI DE TINERET „ECOU”!

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail