Ei, dragi copii, ce v-a adus Moş Nicolae? Daruri sau vreo…”nuieluşă”? Dacă aţi fost cuminţi, desigur că aţi găsit în ghetuţe mici cadouri, dulciuri, jucării, alte surprize agreabile la care visaţi de mult. Iar de aţi fost năzdrăvani şi neascultători, Moşul v-a lăsat argintata şi împodobita rămurică „virgács”, o atenţionare subtilă. În caz că aseară nu s-a întâmplat nimic din toatea acestea, înseamnă cu nu v-aţi… lustruit bine încălţările! Vedeţi ce faceţi la anul…
Da, pentru că potrivit unei vechi tradiţii, în ajun de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, dărnicia, bunătatea, grija faţă de cei apropiaţi trebuie să fie primordiale.
Frumoase obiceiuri din vechime
Există multe relatări legate de sorgintea obiceiurilor menţionate. Se ştie că Sfântul Nicolae s-a îngrijit întreaga-i viaţă de oamenii sărmani, de cei necăjiţi, oferindu-le ajutor material, dar făcând şi anumite minuni. În special, marinarii îl venerau, socotindu-l protectorul lor, fiindcă a izbutit să readucă la viaţă un corăbier ce se înecase. De asemenea, a protejat mereu călătorii şi soldaţii pe câmpul de luptă.
S-au păstrat multe povestiri datând din acele timpuri legate de faptele sale bune. Cea mai populară se referă la modul original în care a ajutat trei fete harnice, dar sărace, să se căsătorească, puându-le câte o punguţă cu aur în ghete. Şi copiii îl au pe Moş Nicolae drept patron spiritual, ca şi văduvele, orfanii şi fetele nemăritate.
Simbolul vărguţei
Cât priveşte dojana cu nuieluşa, se pare că ar fi vorba de o întâmplare de prin secolul XIV-lea din Franţa. Oraşul Metz era asediat de un rege-cuceritor, bătălia provocând multe neajunsuri populaţiei. De aceea suveranul a fost asimilat în memoria colectivă drept un despot bătrân, care a venit cu biciul sau varga să-i lovească peste mâini.
Odată cu trecerea anilor povestirea fantastă s-a modificat şi extins în întreaga Europă, personajul acela sever însoţindu-l adesea pe Moş Nicolae şi pedepsind copiii neascultători, obrzanici, răzgâiaţi.
În timpurile moderne, când comerţul şi moda sunt la mare preţ, obiceiul străvechi s-a modificat radical, datina pierzându-şi semnificaţia, având o valoare pur sentimentală.
Adevăr şi legendă
Încercând să trecem dincolo de frumuseţea şi pitorescul legendei, să precizăm după cum ne spunea părintele Nicolae Hagiu, din Zagon – el însuşi sărbătorit azi, prilej de a-i ura toate cele bune – Sf. Ierarh Nicolae a trăit în Asia Mică. A venit pe lume în a doua jumătate a secolului al III- lea şi a vieţuit în zona Turciei de azi, ajugând un important personaj bisericesc. Încă de mic a deprins credinţa în Iisus, urmând poveţele şi învăţăturile acestuia. Nu a pus niciodată mare preţ pe avere şi măreţie, fiind un exemplu pentru ceilalţi de bunătate, smerenie şi dragoste faţă de semeni.
La bătrâneţe s-a stabilit la Mănăstirea Sionului, pe care a fondat-o şi unde a fost înmormântat. Se crede că a încetat din viaţă în anul 345 sau 352, existând două variante legată de dată. Certamente, în anul 1087 moaştele sale au fost strămutate în Italia.
Mâna sa dreaptă se află printr-o fericită împrejurare încă din secolul al XIX-lea păstrată într-o raclă în Biserica Sf. Gheorge din Bucureşti, mii de credincioşi venid să se roage aici, fiind convinşi că are efecte tămăduitoare.
Sân-Nicoară
Mai cu seamă în Transilvania Sf. Nicolae se mai numeşte şi Sân-Nicoară, cel mai iubit dintre sfinţi. Deşi suntem deja în a şasea zi din luna lui Undrea, conform Calendarului popular, abia de acum se consideră că a venit iarna. Deşi, după cum arată în prezent vremea, nu s-ar zice…
Sân-Nicoară figurează ca un bătrân care aduce frigul şi omătul, scuturându-şi barba albă, plină de nea. Stă călare pe un cal falnic şi este un ocrotitor al Soarelui, aflându-se de veghe la porţile dinspre Apus ale Cerului, ceea ce simbolizează victoria luminii asupra întunericului. În nopţile Sărbătorilor de Iarnă, când se crede că pentru o clipă se deschide Văzduhul, credincioşii îl pot vedea stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
Se încheie ciclul de practici magice
Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de practici magice, dedicate lupilor, pricolicilor şi strigoilor (despre care am relatat recent în articolul dedicat lui Sf. Andrei), superstiţii începute încă din luna februarie.
În colindele românesti se cântă despre “Lerui-ler, florile dalbe, flori de măr”, deşi afară este, adesea, zăpadă. Aceasta întrucât odinioară nuieluşa Sfântului Nicolae era una de măr. Iar dacă era pusă în apă şi înflorea la Crăciun, însemna că gazdei i-au fost iertate păcatele şi va avea un an mai spornic.
Victoria binelui asupra răului
Sărbătoarea de azi prefigurează şi victoria binelui asupra răului, de aceea trebuie să ne bucurăm împreună cu cei peste 800.000 de români ce poartă acest prenume sfânt.
Dintre aceştia 523.300 sunt bărbaţi. În jur de 332.610 de persoane se numesc Nicolae, urmează Neculai, Niculae, respectiv Nicuşor. De asemenea, 288.000 de femei au prenumele Nicoleta, Niculina, Nicola sau alte variante.
Le dorim la toţi numai bine, sănătate şi strămoşescul „La Mulţi Ani!”
Horia C. Deliu
