Primăria Sfântu Gheorghe a realizat o monografie şi un film documentar despre tradiţiile secuieşti, printr-un proiect finanţat din fonduri externe ce are ca scop promovarea diversităţii culturale.

Monografia, realizată în limbile română, engleză şi maghiară, este rezultatul unei cercetări realizate anul trecut pe raza municipiului Sfântu Gheorghe de către etnografii Pozsony Ferenc şi Kinda István, care au cartografiat câteva dintre obiceiurile, tradiţiie şi meşteşugurile tradiţionale din zonă.

„În urma studiului (…) au fost identificate un număr de douăzeci de datini, meşteşuguri şi specialităţi gastronomice specifice zonei care sunt prezentate în volum. Filmul documentar de 53 de minute capturează tradiţiile vii prezentate în monografie. Spectatorii pot afla cum se prepară pâinea cu cartofi, turta dulce sau pălinca tradiţională şi pot fi martorii unor tradiţii locale ca fărşangul, viflaimul sau nunta secuiască”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sfântu Gheorghe, remis AGERPRES.

Publicaţia, apărută în peste 2.000 de exemplare, este destinată în primul rând turiştilor şi va fi distribuită gratuit prin Biroul Tourinfo Sfântu Gheorghe.

Monografia şi filmul documentar au fost realizate în cadrul proiectului „Tradiţii secuieşti – o incursiune în cultura secuilor din România”, iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice (IPP) Bucureşti, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014 prin programul Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european. Valoarea totală a proiectului a fost de 560.460 lei.

Potrivit iniţiatorilor, „proiectul vine să răspundă unei nevoi majore de sporire/promovare a dialogului intercultural la nivel regional şi naţional prin înţelegerea diversităţii culturale şi etnice proprii minorităţii maghiare din România cunoscută şi sub denumirea de secuime”.

În cadrul aceluiaşi proiect, Primăria Sfântu Gheorghe a organizat în luna mai 2016, la Bucureşti, un târg cu meşteri şi produse tradiţionale secuieşti, care, în decurs de două zile, a atras peste 15.000 de vizitatori.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES . .

www.agepres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail