La Centrul Cultural al orașului Covasna a avut loc, sâmbătă,  un moment istoric de mare amploare: edilii orașelor Covasna și Călărași din Republica Moldova s-au întâlnit pentru a semna protocolul de înfrățire ale celor două orașe. Printre oficialitățile prezente la eveniment s-au numărat primarul orașului Călărași din Republica Moldova, Nicolae Melnic, secretarul Consiliului Local, Ecaterina Melnic, Thiesz Janos, primarul orașului Covasna, Consilierii Locali ai orașului cât și prefectul Sebastian Cucu.

Evenimentul a fost deschis de secretarul Primăriei orașului Covasna, Vasilica Enea, care le-a urat bun venit participanților și a făcut o scurtă descriere a evenimentelor: „În 17 septembrie 2013, Ministerul Afacerilor Externe al României a răspuns solicitărilor noastre transmițându-ne două propuneri de localități din Republica Moldova, care ar corespunde profilului Stațiunii orașului nostru și anume orașul Călărași, unde se află sanatoriul cu profil balnear <<Codru>> și orașul Cahul în care se află sanatoriul cu profil balnear <<Nufărul Alb>>, făcându-se precizarea că administrațiile celor două orașe și-au exprimat interesul pentru înfrățirea cu orașul nostru. Am redactat proiectul convenției de înfrățire și după avizele legale, Consiliul Local al orașului Covasna a hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea înțelegerii de cooperare, bineînțeles și după ce domnul primar Nicolae Melnic ne-a comunicat că și Consiliul Local al orașului Călărași a aprobat înfrățirea. Îi dorim bun venit acasă, în orașul Covasna! După câteva încercări de a găsi o dată care să corespundă calendarului de activități a celor doi primari, iată-ne împreună la acest eveniment de istorie locală, eveniment de sărbătoare care, sperăm noi, să nu rămână numai pe hârtie și să se concretizeze în numeroase activități de colaborare. Legea Finanțelor Publice Locale și cea a Administrației Publice Locale au fost modificate în 2014 și permit autorităților locale din România să finanțeze investiții în Republica Moldova, să finanțeze acțiuni culturale, sportive, de tineret și educaționale și să finanțeze diferite stagii de formare profesională. Sperăm ca toate aceste prevederi legale să se concretizeze în acțiuni clare și sperăm să putem realiza cât mai multe acțiuni împreună, care să ducă la progresul celor două localități.”

Și primarul orașului Covasna, Thiesz Janos, a ținut să le ureze un călduros << bun venit! >>, în numele Consiliului Local al orașului Covasna și al tuturor covăsnenilor, membrilor delegației orașului Călărași, condusă de primarul Melnic Nicolae.

„La acest moment festiv, la care cele două orașe, Covasna și Călărașii de peste Prut, am convenit să semnăm un document foarte important în ceea ce privește înțelegerea de cooperare și înfrățire a celor două urbe. Permiteți-mi să salut cu deosebită stimă și respect membri delegației orașului Călărași, condusă de domnul primar Nicolae Melnic. Chiar din primele noastre convorbiri telefonice am înțeles că și din partea domniei sale există deschidere către ceea ce ne-am gândit pentru viitoarea colaborare dintre noi.” – a spus Thiesz Janos.

De asemenea, primarul a explicat pe scurt termenul de înfrățire, spunând că acesta se referă la legăturile economice și culturale strânse dintre cele două orașe și că alegerea orașului Călărași din Republica Moldova, în vederea parafării acestei legături, s-a făcut datorită nenumăratelor lucruri pe care cele două orașe le au în comun. Tot în acest context, primarul a ținut să facă o glumă precizând că alegerea nu a avut nicio legătură cu faptului că în orașul Călărași se găsește una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute fabrici de coniac din Republica Moldova, „Călăraşi Divin”.

„Acest document pe care îl semnăm astăzi stabilește parteneriatul de colaborare în mai multe domenii de interes reciproc, în vederea promovării facilităților economice, prin proiecte de dezvoltare economică și socială, care să vină în beneficiul comunităților locale, pentru dezvoltarea de noi dimensiuni ale colaborării bilaterale din domeniul Administrației Publice Locale. Preconizăm o colaborare permanentă pe plan social, cultural, artistic, sportiv, și identificarea de programe comune de dezvoltare a turismului și promovarea relațiilor economice, reciproc avantajoase. Aceast prilej ne dă ocazia de a stabili modul de colaborare și aprofundare a relațiilor prevăzute, avându-se în vedere proiectele comune între instituții, ONG-uri, tineret, toate în spiritul cunoașterii reciproce, a învățării valorilor care pot fi utile viitoarei Europe și totodată deschide noi orizonturi în relațiile de prietenie. În prezent, orașul nostru are legături foarte strânse cu cele cinci orașe din Ungaria cu care ne-am înfrățit: Nagykanezsa, Pápa, Gyula, Csenger și Balatonfűred și sunt ferm convins că și orașul Călărași din Republica Moldova va fi, de asemenea, un partener foarte apreciat pentru noi, o localitate care la rândul său are relații strânse comerciale cu parteneri din Italia, Germania, Rusia, Elveția, Bulgaria, Austria, Olanda, Cehia, Slovacia, Polonia, Țările Baltice, legături de prietenie în Franța, localitatea Beaujolais. Tratate de colaborare s-au mai încheiat cu orașele Bühl Baden și Schkeuditz din Germania și nu în ultimul rând, orașe înfrățite cu Călărași-ul, Călărași-ul din România, din Bulgaria – Dve Moghili și din Polonia, Bielsk Podlaski.” – a declarat primarul orașului Covasna.

Thiesz Janos a mai explicat că prin înfrățirea orașului Călărași cu orașul Covasna, care este o stațiune balneoclimaterică de interes național, și care dispune de factori terapeutici naturali de o importanță deosebită, se va încerca promovarea și în Republica Moldova, pentru a atrage cât mai mulți turiști, atât pentru curele balneare cât și pentru agrement. Acesta și-a exprimat convingerea că hotărârea Consiliului Local Covasna, de a se semna actul de infrățire a celor două localități a fost de bun augur și că cele două urbe, prin ceea ce stabilește documentul, vor putea coopera la cel mai înalt nivel posibil pentru a avea rezultatele așteptate.

„Eu cred că este mai bine mai târziu decât niciodată!”

Primarul orașului Călărași, Nicolae Melnic a fost invitat să preia cuvântul, nu înainte ca secretarul primăriei Covasna, Vasilica Enea, să adapteze o fracțiune din versurile melodiei „Două lacrimi gemene”, și să le dedice reprezentanților delegației:

Călărași . . , oraș sublim,

De-o vecie ne iubim,

Deşi suntem fraţi şi neam –

Ce târziu văzutu-ne-am!”

„Eu cred că este mai bine mai târziu decât niciodată! Stimate domn primar, stimate domn prefect, onorată asistență, am primit cu mare plăcere invitația dumneavoastră de a veni astăzi aici, în orașul Covasna. Totul a început în luna septembrie când am găsit o scrisoare în care se arăta că orașul Covasna din România are intenția de a se înfrăți cu un oraș din Moldova. (…) Am venit de ieri și prima impresie, am văzut multe orașe, însă amplasarea, natura, cred că Dumnezeu v-a dat cel mai frumos loc, aer, apă curată, păduri, munți. (…) Orice protocol de înfrățire prevede  o serie de măsuri, ca să nu se rămână doar la nivelul de a semna contractul, ci să începem munca.  (…) Pentru asta este contractul de înfrățire, pentru a ne unii eforturile. Noi trebuie să susținem aceste lucruri măcar din punct de vedere spiritual, pentru ca toți, împreună, să putem trăi în liniște, în pace, pentru binele tuturor.” – a declarat primarul orașului Călărași din Republica Moldova.

În discursul său, prefectul Sebastian Cucu  și-a exprimat mulțumirea față de alegerea de înfrățire a celor două localități și a declarat că este pentru prima dată când participă la un eveniment de o asemenea amploare.

„(…) Îmi face o deosebită onoare să fiu prezent la aceste eveniment și vreau să mulțumesc în mod deosebit domnului primar Thiesz pentru că a ținut să mă invite la acest eveniment de mare importanță. De altfel țin să vă spun că nu am mai participat la un eveniment la care să aibă loc o înfrățire a două localități, două orașe, din județul nostru și din alt stat, cu atât mai mult sau mai puțin din Republica Moldova. Am căutat să mă pun la curent cu ceea ce înseamnă orașul Călărași, și așa cum a spus și primarul, am aflat multe lucruri interesante, este într-adevăr o localitate demnă de vizitat, zic eu. Totodată, am crezut că este pentru prima dată când o localitate, sau o Unitate Administrativ Teritorială din județul nostru se înfrățește cu o localitate din Republica Moldova. Așa este, însă am aflat și că județul Covasna, undeva la începutul anilor 90 s-a înfrățit cu Chișinău. Iată că după mult timp, are loc o altă înfrățire, lucru care nu poate decât să ne bucure. Din ce s-a prezentat am observat un lucuru foarte interesant, zic eu, și pe care doresc să îl subliniez, și anume faptul că ambele Consilii Locale, și cel de la Covasna, și cel de la Călărași au aprobat în unanimitate această înfrățire. Eu cred că este un semnal foarte important, un semnal care ne dă încredere și sper că această colaborare între cele două localități, să nu rămână la nivel de protocol scris pe hârtie, pentru că atunci chiar nu am făcut nimic. Sper ca el să se concretizeze așa cum au spus și cei doi domni primari, în relații concrete, economice, culturale, sportive și nu aș exclude nici fabrica de coniac domnule primar, dacă îmi permiteți gluma, pentru că sunt convins că ambele părți vom avea doar de câștigat.  Sunt foarte bucuros că s-a întâmplat acest lucur și țin să îi felicit pe toți cei care au făcut posibilă această înfrățire, pe domnii primari în principal, pe doamnele secretare, care știu că au dus greul birocrației, și desigur, Consiliile Locale ale celor două orașe.” – a declarat prefectul.

Protocolul de infrățire a celor două orașe a fost semnat de cei doi edili, nu înainte ca termenii și condițiile acordului să fie stabiliți: „Având în vedere istoria comună, patrimoniul cultural unic, și dorința consolidării relațiilor de prietenie și cooperare, de diversificare a relațiilor tradiționale de prietenie între Autoritățile Administrației Publice Locale din România și Republica Moldova, orașul Covasna din România, și orașul Călărași din Republica Moldova au convenit să stabilească parteneriate de colaborare în mai multe domenii de interes reciproc pentru promovarea în comun a unor proiecte de dezvoltare economică și socială care să vină în beneficiul comunităților locale pentru dezvoltarea de noi dimensiuni ale cooperării bilaterale în domeniul Administrației Publice Locale (…)” – se arată în Protocolul de Înfrățire.

Documentul arată că părțile vor trebui să efectueze schimburi de experiență în domeniul Administrației Publice Locale și că se vor informa reciproc cu privire la modalitățile de somare a problemelor din cadrul celor două comunități. De asemenea, părțile se vor implica în activităție de desfășurare ale proiectelor din domeniile Administrație Publică Locală, Educație, Cultură, Comerț, Industrie, Agricultură, Turism, Sport, Transport Public, Infrastructură Rutieră, Utilități Publice, apă, canal, salubritate, iluminat public, protecția mediului, sănătate și  asistență socială.

Evenimentul a fost urmat de un programul cultural din care au făcut parte o serie de momente artistice precum: jocurile populare românești, prezentate de grupa „Fluturașii”; dansurile populare maghiare – grupa „Recefice”, dansurile moderne ale trupelor „Funny Girls”, „Diversity” și „La Fiesta”; formația de jocuri populare românești „Junii Covăsneni”; sceneta „Țările Române” jucată de elevii Școlii „Avram Iancu”; interpreta de muzică populară Ana – Maria Sandulea; formația de jocuri populare românești, specifice Voineștilor Covasnei: „Junii Voineștiului”, dar și câteva momente de recitări.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail