La conferința de presă care avut loc ieri, primarul Antal Arpad a declarat că în urma modificării legislației privind finanțele publice locale, in 2016, în cazul persoanelor fizice, impozitele pe clădiri și terenuri se vor menține la minimul prevăzut de lege, iar în cazul celor juridice, păstrându-se procentajul și sistemul de ajutorare pentru firmele cu capital social din oraș.

Propunerile din noul Cod Fiscal referitoare la modalitatea de calcul a impozitului pe clădiri și terenuri, indică un nou sistem de calcul în ceea ce privește impozitarea, care se va face în funcție de destinația pe care o vor avea imobilele respective, adică, rezidențiale sau nerezidențiale și în funcție de personalitatea juridică a proprietarului.

”Am luat în considerare faptul că societățile comerciale pot amortiza anumite cheltuieli, așadar în cazul persoanelor fizice, impozitele vor fi mai mici.” – a spus Antal Arpad

. .

În cazul imobilelor abandonate, noua lege permite aplicarea unei majorări de 500% a impozitului, însă în Municipiul Sf. Gheorghe, această măsură va fi aplicată în funcție de stadiul de degradare în care se află fiecare imobil în parte.

Primarul a mai menționat că în cazul imobilelor retrocedate, consideră că este necesară o perioadă cuprinsă între 5 și 7 ani, până la aplicarea procentului, pentru a oferi posibilitatea proprietarilor să modernizeze aceste clădiri.

Persoanele care vor deține clădiri într-un stadiu avansat de degradabilitate vor plăti mai mult, impozitul fiind calculat la valoarea imobilului, iar acea valoare poate fi majorată de până la 5 ori.

La nivelul orașului nostru există în jur de 20-50 de astfel de clădiri abandonate, printre ele se numără fabricile din zona industrială a orașului, clădirea Poștei Române care este considerată monument istoric, fostul cinematograf „LUX” și Casa de Cultură a Sindicatelor.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail