Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza a sfinţit luni paraclisul Mănăstirii Schimbarea la Faţă din localitatea Sita Buzăului, la ceremonie fiind prezenţi numeroşi credincioşi din zonă.

Părintele protopop Florin Tohănean a declarat pentru AGERPRES că IPS Laurenţiu a slujit duminică la Catedrala episcopală de la Miercurea Ciuc, după care a venit la mănăstirea de la Sita Buzăului, unde a călugărit şase măicuţe de la obştea acestui aşezământ. În cursul zilei de ieri, mitropolitul Ardealului a sfinţit paraclisul mănăstirii şi a oficiat Liturghia arhierească prilejuită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, prăznuită la 40 de zile de la naşterea lui Iisus Hristos.

„A fost o mare bucurie pentru noi şi pentru toată comunitatea noastră creştină să îl avem astăzi printre noi pe Înaltul Laurenţiu Streza, care este şi locţiitor al arhiepiscopului Covasnei şi Harghitei, el preluând temporar locul lui IPS Ioan Selejan, care a fost întronizat mitropolit al Banatului la sfârşitul anului trecut”, a declarat protopopul Florin Tohănean.

Mănăstirea de la Sita Buzăului a fost construită în anul 1997 ca aşezământ monahal de călugări, dar din anul 2000 a devenit mănăstire de maici, care urmează vechea tradiţie monastică de la Muntele Athos. Mănăstirea include un complex cu chilii, bibliotecă şi ateliere de pictură şi broderie. In fiecare an, pe 6 august, cu ocazia hramului, pe dealul mănăstirii urcă sute de pelerini din toată ţara.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail