Contractele de privatizare nu au fost controlate în ultimii ani şi este bine că se face acum acest lucru, a declarat Miron Mitrea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice.
Anterior, în cadrul aceleiaşi conferinţe, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, criticase foarte dur companiile Enel, E.ON şi CEZ, care au cumpărat societăţi de distribuţie a energiei electrice în România, dar nu şi-au îndeplinit obligaţiile din contactele de privatizare.

„Ne-am aşteptat ca, prin privatizarea companiilor de distribuţie, calitatea serviciilor să crească, dar nu este aşa, cele mai multe reclamaţii le avem în ceea ce priveşte companiile private. Este vorba de calitatea investiţiilor şi de relaţia cu clienţii. Este timpul ca aceste companii să se alinieze la standardele europene şi în ceea ce priveşte piaţa din România, trebuie ca aceste companii să-şi revizuiască politica de distribuţie a energiei în România”, a afirmat Niţă.

El a amintit că Electrica a dat în judecată cele trei companii private la Curtea de la Paris, pentru neîndeplinirea obligaţiilor din contractele de privatizare. Companiile vor trebui să plătească sume foarte mari, a completat Niţă.

Întrebat dacă există riscul ca aceste companii de distribuţie să fie naţionalizate, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria, el a răspuns: „Întotdeauna există riscuri”.
„’Înţelegem că exportăm profiturile şi internalizăm cheltuielile, dar acest lucru nu trebuie făcut în detrimentul consumatorului, fie el casnic sau industrial”, a adăugat Niţă.

Întrebat cine va lua măsuri împotriva acestor abuzuri, ministrul a precizat: „ANRE trebuie să facă controalele în ceea ce priveşte investiţiile, dar şi noi (Departamentul pentru Energie – n.r.). Deşi atribuţiile noastre nu sunt foarte clare, nu putem sta cu mâinile încrucişate”.

Enel a achiziţionat fostele filiale de distribuţie a energiei Muntenia Sud, Dobrogea şi Banat, CEZ deţine distribuţia de energie din Oltenia, iar E.ON – distribuţia din Moldova.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail