Aproximativ 300 de angajaţi din sistemul sanitar au participat ieri la amiază la un miting organizat de Sindicatul Sanitas Covasna, în fata Prefecturii din Sfântu Gheorghe, în semn de protest faţă de subfinanţarea spitalelor şi a măsurile de restructurare prevăzute de Ministerul Sănătăţii.

Preşedintele Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat că trei din cele patru spitale publice din judeţ, respectiv cele din Târgu Secuiesc, Covasna şi Baraolt, vor avea o finanţare mai mică cu 15-20% faţă de anul trecut, prin urmare banii abia vor ajunge pentru plata salariilor angajaţilor şi pentru medicamente.

Protestatarii au cerut ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, să revină asupra ordinului de finanţare, dar şi asupra deciziei de desfiinţare ori restructurare a Serviciilor de Ambulanţă, Caselor de Asigurări de Sănătate, Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică şi Centrelor Judeţene de Transfuzie Sanguină, acuzând că aceste măsuri vor bulversa sistemul sanitar şi vor periclita calitatea actului medical.

„Nicio unitate medicală nu va putea supravieţui cu o asemenea finanţare, cu un buget tăiat cu 20%. Am ieşit în stradă încercând să îl convingem pe ministrul Sănătăţii că a făcut o mare greşeală şi că va crea un mare haos în Sănătate (…) Dacă nu găseşte alte soluţii îi cerem să-şi dea demisia”, a spus Vasile Neagovici.

Potrivit acestuia, la miting au participat cadre medicale de la unităţile sanitare din Sfântu Gheorghe, Covasna, Baraolt, Târgu Secuiesc şi Întorsura Buzăului.

La finalul mitingului, liderul Sanitas a înmânat prefectului Dumitru Marinescu o listă cu revendicări pentru a o transmite Guvernului.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail