Teatrul Andrei Mureşanu şi-a propus să le amintească spectatorilor şi colaboratorilor săi că în 2012 a împlinit 25 de ani, invitîndu-i la o mică întîlnire teatrală care se deschide cu un titlu mare, cu rezonanţă în lumea artistică de pretutindeni: Misterul şi melancolia unei străzi. A te apropia de celebrul tablou al lui Giorgio De Chirico înseamnă a zăbovi în faţa lui ca la un spectacol, partea de umbră din compoziţia sa ispitindu-te a-ţi imagina cine a mai trecut prin acel spaţiu, înainte şi după clipa care tocmai trece şi ea peste strada aproape pustie.

Regizorul şi scenograful Horaţiu Mihaiu cedează ispitei şi trece în zona misterioasă la care trimite partea de umbră din tabloul lui De Chirico, iar trecerea devine o călătorie prin universul pictorului greco-latin. Aşadar, la întrebarea pe cine / ce mizează premiera absolută din 26 octombrie 2012 a Teatrului românesc din Secuime, aş putea răspunde că miza acestui eseu vizual este călătorul ascuns în orice spectator, un călător provocat a se confrunta cu umbra sa, asemenea personajului romantic al lui Nietzsche, filozoful a cărui poezie misterioasă l-a fascinat pe Giorgio De Chirico. Trimiterea la filozofia lui Nietzsche s-ar putea să-i sperie pe unii spectatori, aşa cum termenul de metafizică, asociat picturii lui De Chirico, ar putea sugera că avem de-a face cu un univers inaccesibil oricui. Dar misterul şi adîncimea universului propus de Giorgio De Chirico şi, implicit, a spectacolului semnat de Horaţiu Mihaiu vin tocmai din întîlnirea, pură şi simplă, dintre două singurătăţi: singurătatea personajelor din spaţiul golit şi revelat de Giorgio De Chirico – un spaţiu ce trimite la un timp al aşteptării, iar timpul aşteptării este chiar ziua / clipa care trece; şi singurătatea noastră, a celor ce privim cu melancolie tabloul zilei care trece.

Melancolia este în privirea noastră, dar şi în muzica lui Brian Eno, pe ritmurile căreia rătăcesc, printre colonade şi manechine, şase personaje: Fetiţa cu cercul (Elena Popa), Îndrăgostiţii (Fatma Mohamed & Ion Fiscuteanu Jr.), Femeia de stradă (Claudia Ardelean), Nebunul străzii (Sergiu Aliuş) şi Bătrînul (Nae Croitoru).

Nina Ţânţar

 

Teatrul Andrei Mureşanu

Misterul şi melancolia unei străzi

scenografia şi regia: Horaţiu Mihaiu

coregrafia: Mălina Andrei

muzica: Brian Eno

video: Cezar Enache

distribuţia: Elena Popa, Fatma Mohamed, Ion Fiscuteanu Jr., Claudia Ardelean, Sergiu Aliuş, Nae Croitoru

Data premierei: 26 octombrie 2012.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail