Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Diaconu a declarat joi, la Oradea, că s-a înscris în această cursă din nevoia de a se exprima şi a deschide teme importante, dând ca exemplu depolitizarea despre care a menţionat că o consideră subiectul său „furibund”.

„Depolitizarea este subiectul meu furibund. Depolitizarea înseamnă dreptul la carieră în ţara ta. Pentru că, faţă de alte drepturi, în România, nu ai drept la carieră. De ce? În piramida profesională, omul vine cu facultate la bază şi are speranţa că va creşte în carieră. Dar nu, vine politicul şi se impune în capul lui. Depolitizarea înseamnă că stabilim cu toţii, prin discuţii publice, cu profesioniştii domeniului, care sunt posturile dintr-o administraţie care sunt politice şi care nu. Dar, stop, numai acelea şi nu altele. Pledoaria mea de preşedinte, dacă o să fiu, va fi asta, către toată lumea. Facem discuţii publice, cu asociaţii, cu politicieni, cu toată lumea, până când devine sufocant acest lucru şi vor fi obligaţi decidenţii, că ei sunt, cei politici să stabilească acest lucru. Şi atunci speranţa unui tânăr trebuie să fie curată. Că poate să ajungă director general în meseria lui, prin competenţă”, a declarat Mircea Diaconu.

După discuţii cu mai mulţi cetăţeni în Piaţa Unirii, Mircea Diaconu a participat, într-un local, la o conferinţă de presă cu public, în care a răspuns unui mare număr de întrebări pe diverse subiecte, de la atribuţiile preşedintelui până la Roşia Montană şi aderarea la spaţiul Schengen.

„Preşedintele nu e bătăuşul satului cu armata lui, contra armatei celuilalt. El trebuie să fie neutru, nepartizan, al tuturor, să-i mângâie pe toţi pe cap, să-i calmeze când se iau la ceartă, să-i liniştească, să aibă grijă să se învârtă roţile administraţiei, ale guvernării, asta e treaba lui”, a precizat el rolul preşedintelui.

El a mai menţionat că un domeniu uriaş care îl interesează sunt mentalităţile publice.

„Din neglijenţă în timp, s-au instalat gesturi şi comportamente groaznice. Exemple câte vreţi. Începând cu şoselele, cu această enormă şi cretină politizare, o deprofesionalizare programată de-a dreptul, aproape toate meseriile sunt la pământ, relaţiile proaste între mediul universitar şi piaţa muncii, nu există nicio coordonare. Este o varză generalizată”, a spus Diaconu.

Întrebat ce părere are despre listele cu posibilele semnături false depuse de unii candidaţi la prezidenţiale, Mircea Diaconu a răspuns că este o poveste „absolut jenantă”.

„Elevii care copiază la examene, la nivelul acesta mi se pare povestea. Mi se pare jenant, pur şi simplu. Îmi pare rău, absolut jenant”, a spus el.

Candidatul independent Mircea Diaconu a ajuns joi dimineaţă la Oradea, venind de la Viena, şi a subliniat că are intenţia să se deplaseze în toate judeţele până la data alegerilor. După Oradea va pleca vineri la Baia Mare, apoi va ajunge la Gura Humorului, Suceava şi Bucureşti. Potrivit acestuia, după o scurtă pauză de organizare, îşi va relua turneul prin ţară.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail