Scepticii vor spune că în timpul nostru nu se mai întâmplă minuni, şi că acestea s-au întâmplat numai în timpurile trecute. Dar să fie chiar aşa?
Recent am văzut cu toţii la televizor un „mort” care îşi arunca de zor zăpada din curte şi se plimba pe uliţa satului destul de sprinten, deşi „murise” la un spital din Timişoara cu vreo 7 ani în urmă, după cum reieşea din documentele autorităţilor din acel loc. Şi culmea, omul nostru, adică „mortul viu”, nici nu fusese vreodată prin Timişoara, iar acum bietul „mort”, deşi între timp a şi votat pe aleşii poporului, nu mai poate beneficia de binefacerile societăţii, fiindcă… e mort! Să mai zică cineva că aceasta nu este o minune…
Şi nu e singura! Cică cei cu bani şi cu pofta de a ucide, mă rog, „oameni de afaceri”, s-au pornit la vânătoare pe cele coclauri. Cum-necum unul dintre ei a murit. Concluzia a fost că bietul om a alunecat pe gheaţă, a căzut, arma i s-a descărcat „accidental” şi l-a/s-a împuşcat. Dar ca să vezi, după analize şi cercetări s-a constat că din arma sărmanei victime n-a ieşit niciun glonţ, nicio alică. Adevărată minune, oameni buni! Şi totuşi, când se cercetează mai profund şi mai conştient lucrurile, adevărul transformă minunea în „fapt divers”, aşadar o banalizează scoţând adevărul la iveală…
Ce să mai zicem de bucuria primarilor de sector din Capitală, dar şi a altor gospodari de prin ţară, care, având obligaţia să cureţe nămeţii de zăpadă din propriile ogrăzi, aşteaptă resemnaţi ca Dumnezeu „să mai facă o minune”. Şi cum Dumnezeu e milos şi-i iubeşte pe oameni, le-a făcut minunea, adică le-a dat un soare mai generos şi încet-încet le-a topit zăpada. Şi atunci cum să nu fie bucuroşi bieţii primari…
Dar pe unde nu se mai petrec minuni? Mai deunăzi eram informaţi că în nu ştiu care spital un medic trebuia să opereze mâna unui copil, dar în loc de mâna bolnavă i-a operat mâna sănătoasă, încât stai „şi te minunezi”…
Of, Doamne, ce de minuni ne-ai arătat de 25 de ani încoace, şi continui să ne arăţi! Furturi de milioane şi miliarde, delapidări pe toate fronturile, privatizări eşuate, procese miraculoase, rele de tot felul, şi aproape nimeni nu răspunde. Cei îmbogăţiţi pe nemeritate rămân cu banii, iar poporul cu sărăcia. Te minunezi şi te cruceşti scuipând în sân şi zicându-ţi: „Doamne, cât i-o mai răbda pământul?”
Ce să mai spunem de cum s-a mutat „Triunghiul Bermudelor” prin părţile noastre, de-au dispărut ca prin farmec flota ţării, fabricile, uzinele, locurile de muncă, liniştea şi siguranţa cetăţeanului, bunul simţ, dragostea de ţară şi buna educaţie, respectul, iubirea faţă de aproapele, onestitatea, preţuirea valorilor autentice şi multe altele, şi continuă să dispară, după dictonul „Ia-le de unde nu-i”! Care făptaşi?! Poate găsiţi ceva la dosare de tip „Autor necunoscut” sau „Top secret”… Dar până când căutaţi, vin altele şi cine se mai uită de-acum la toate vechiturile, căci pe toate le-nghite „Triunghiul Bermudelor”. Ce de minuni ne-ai dat, Doamne!
Totuşi, noi credem că adevărata minune va fi atunci când ţara noastră va ieşi la liman, când va deveni înfloritoare şi toţi locuitorii ei vor avea un trai bun şi fericit, precum foarte bine ilustrează acest lucru, această devenire de la „sărăcie lucie” la „stare înfloritoare”, clasicul nostru Ioan Slavici în nuvela sa „Popa Tanda”, dar se vede treaba că cei care se ocupă de soarta noastră au cam lipsit de la ora de literatură ori pur şi simplu l-au scos pe Slavici din manuale, ca să nu dea exemplu rău, căci astăzi a devenit o modă să iei în derâdere valorile trecute…
Of, Doamne! Mai fă o minune şi scapă-ne de toţi cei care nu ne vor binele…
Mihai Trifoi
