Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat activități suplimentare pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, astfel încât cetățenii să petreacă în liniște minivacanța de 1 Iunie și Rusalii.

În perioada 1-5 iunie a.c., peste 130 de poliţişti au acţionat, în medie, zilnic, pe raza întregului judeţ, pentru protejarea vieții, integrității corporale și a patrimoniului cetățenilor, precum și pentru un trafic rutier în siguranță.

Polițiștii de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, de la investigarea fraudelor, dar și din cadrul altor structuri, au executat 28 de acțiuni și controale și au intervenit la aproape 150 de evenimente.

În urma acțiunilor desfășurate au fost constatate și sancționate 406 fapte contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind de aproape 215.000 de lei. Din totalul sancțiunilor, 84 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, iar peste 280 au vizat abateri la regimul circulației. Dintre abaterile la regimul rutier, 130 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Tot pentru abateri în trafic au fost reținute 9 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii covăsneni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a 8 infracțiuni și au întocmit dosare de cercetare penală. De asemenea, au fost confiscate și bunuri în valoare de 1.667 de lei, bănuite că ar avea legătură cu săvârșirea unor fapte ilicite.

IPJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail