Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, a anunţat vineri la Braşov, într-o întâlnire cu antreprenorii, că pe 20 august se va deschide apelul pentru Servicii şi Comerţ, cu proiecte de creştere a capacităţii societăţilor comerciale, iar în 13 septembrie se vor deschide apelurile pentru microindustrializare.

Ministrul Ştefan-Radu Oprea s-a întâlnit vineri la Prefectura Braşov cu reprezentanţi ai Agenţiei pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului Braşov, antreprenori, reprezentanţi ai AJOFM, Camerei de Comerţ şi Industrie, Inspectoratul Judeţean Şcolar, Universităţii „Transilvania”, în cad evenimentului „Oportunităţi de finanţare 2018”, de promovare a ofertei ministerului de sprijin pentru antreprenori şi potenţiali antreprenori.

După întâlnire, ministrul a declarat că românii doresc să se facă antreprenori, iar din punct de vedere antreprenorial are mare încredere în anul 2019, pentru că ideea de bază a startup-urilor este retrezirea spiritului antreprenorial, lucru pentru care a observat interes, în urma discuţiilor avute peste tot în ţară.

„Românii doresc să se facă antreprenori, iar acest lucru se vede şi din faptul că în 2017 un număr de 19.000 de persoane au aplicat, şi faptul că se discută atât de mult despre Start-up Nation, şi despre acest fenomen în România, mă face să gândesc că vor fi peste 30.000 de aplicanţi anul acesta, lucru pe care l-am văzut şi în discuţiile avute azi aici, la Braşov. Am văzut că există încredere din partea furnizorilor în program, există încredere din partea beneficiarilor pentru că am văzut deja că peste 6.500 dintre cei care au aplicat în 2017 au acces azi la finanţare, companiile lor există, afacerile produc şi lucrul acesta este important. Şi dacă există încredere, cu certitudine există afaceri”, a declarat ministrul.

El a afirmat că producţia este cel mai solicitat domeniu de către cei interesaţi să-şi deschidă o afacere, urmat de industriile creative şi apoi domeniul IT. În termen de indicatori urmăriţi în program, vor fi create încă 21.000 de locuri de muncă din care 16.000 în grupuri ţintă, ceea ce înseamnă tineri care au terminat o facultate sau cei care se pregătesc în universităţi sau în licee.

Discuţiile avute înaintea întâlnirii de la Prefectură, cu reprezentanţii Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exporturilor Braşov s-au concentrat pe ideea de simplificare, prin felul în care se pot modifica procedurile ce ţin de minister, iar percepţia despre relaţia stat-parteneri să fie reală şi antreprenorii să simtă că lucrurile sunt în beneficiul lor, a spus Ştefan-Radu Oprea.

Şeful Agenţiei pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului Braşov, Florin Luca, a declarat că Start-up Nation este un program de foarte mare importanţă pentru antreprenoriatul din România, lucru dovedit şi la Braşov unde s-au depus peste 1.000 de proiecte, au fost evaluate peste 600, iar 430 de contracte au fost semnate.

„Suntem în perioada de evaluare a deconturilor şi fac un apel la beneficiarii care nu au depus dosarele de decont să facă acest lucru pentru că fonduri există şi aşteaptă să fie plătite către dânşii. Până acum am plătit în jur de 124 de beneficiari”, a mai precizat Florin Luca.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail