Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a declarat luni, la Sfântu Gheorghe, cu prilejul lansării unui program de internship, că încurajează tinerii să facă practică şi să lucreze în instituţiile de stat pentru a obţine experienţă, dar şi pentru a cunoaşte sistemul din interior şi a veni cu idei şi propuneri în vederea îmbunătăţirii acestuia.
„Am venit să încurajez tinerii să vină în administraţie, pentru că este foarte uşor să critici, este foarte uşor să stai pe margine şi să spui că ceva nu funcţionează. Dar cred că ar trebui să venim spre administraţia locală şi administraţia centrală, în general către stat, să venim cu plusvaloare şi încurajez toţi tinerii, care vor să îşi facă o carieră, să vină să facă o analiză, să vadă ce nu funcţionează şi să vină cu idei. (…) Avem nevoie de plusvaloare, avem nevoie de oameni care doresc să schimbe lucrurile, oameni care să vină cu alte idei şi alte proiecte faţă de ce e acum. Simt că totul merge din inerţie şi dacă nu vine cineva cu un suflu nou, stagnăm. Avem nevoie de tineri bine pregătiţi, de profesionişti”, a afirmat ministrul Dunca.
Programul de internship din judeţul Covasna este realizat de către Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport – Compartimentul Tineret în colaborare cu Guvernul României, după modelul programului guvernamental internship.gov, care oferă studenţilor şi absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior posibilitatea să facă practică în administraţia publică.
Şase instituţii din judeţul Covasna au oferit locuri de practică pentru tineri cu vârste de până la 25 de ani care vor să participe la acest stagiu ce va avea loc în următoarele două luni la Sfântu Gheorghe.
Instituţiile care au aderat la acest proiect sunt Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Covasna, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Tinerii selectaţi vor desfăşura activităţi de serviciu timp de minim şase ore pe zi. Aceştia nu vor fi plătiţi, dar vor obţine certificate de participare şi scrisori de recomandare care vor atesta şi abilităţile deprinse în cadrul stagiului.
Până acum un singur tânăr din judeţul Covasna s-a înscris în program, iar termenul de înscriere s-a prelungit cu încă două săptămâni.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES