Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat joi ordinul pentru construirea unui nou spital de pneumologie în municipiul Sfântu Gheorghe, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna (CJ), Tamas Sandor.
Potrivit acestuia, investiţia se cifrează la 28,5 milioane de lei, aproximativ 5,8 milioane de euro, din care 27,4 milioane de lei vor fi asiguraţi de Compania Naţională de Investiţii şi diferenţa din bugetul CJ.
„În premieră aş vrea să vă anunţ că astăzi domnul ministru Cseke Attila a semnat ordinul de ministru prin care nu numai a aprobat, ci şi a dat startul pentru construirea unui nou spital de pneumologie la Sfântu Gheorghe (…) Construirea unui nou spital de pneumologie nu e numai un vis, am avut acest vis acum doi ani de zile, dar între timp am şi muncit, am pregătit toate documentaţiile, chiar şi proiectul de execuţie, pe care l-am predat la Compania Naţională de Investiţii. Documentaţiile noastre au trecut prin comisiile de avizare şi azi s-a dat ordinul de ministru (…) Durata de execuţie este de 28 de luni de zile pentru spitalul care are suprafaţă construită de 794 de metri pătraţi şi o suprafaţă desfăşurată de 2.281 de metri pătraţi. Se ştie foarte bine nu numai de cetăţenii din oraş, ci şi din tot judeţul că în momentul de faţă ambulatoriul şi spitalul de pneumologie funcţionează în două clădiri diferite din oraş, două clădiri improprii pentru sistemul de sănătate. Nu avem cum să remediem aceste clădiri, aşa că este mai bine să construim un spital nou, care va include atât policlinica de pneumologie, cât şi în spitalul în sine”, a declarat Tamas Sandor, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit unui raport de specialitate postat pe site-ul CJ Covasna, clădirea de pneumoftiziologie existentă se află într-o „stare deplorabilă”.
„În anul 2011 s-au făcut lucrări de reparaţii curente în interiorul clădirii încercându-se creşterea pe cât posibil a condiţiilor de cazare a pacienţilor. În anul 2012 s-a realizat separarea termică a clădirii de la reţeaua centrală a spitalului. Clădirea în sine, chiar dacă se va interveni asupra acesteia, nu este potrivită activităţii medicale. Necesitatea investiţiei derivă atât din considerente socio-economice, componenta socială fiind presantă, întrucât primirea pacienţilor la spitalul actual este realizată în spaţii total necorespunzătoare din mai multe puncte de vedere, dar şi din considerente organizatorico-tehnice prin amenajarea tuturor secţiilor solicitate în cadrul aceleiaşi clădiri în incinta complexului spitalicesc, ceea ce conferă şi oportunitate de a realiza investiţia. Obiectivul general şi principal este îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei îngrijirii, diagnosticării şi tratarea pacienţilor care suferă de boli respiratorii acute şi cronice, în regim ambulatoriu, iar când acest lucru nu este posibil, tratamentul de lungă durată prin internare la secţiile cu paturi având un grad de dotare modernă şi confortabilă. Pe baza unei analize multicriteriale s-a optat pentru construirea unei noi clădiri cu destinaţia de spital de pneumologie şi pneumoftiziologie”, se precizează în documentul menţionat.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES