Proiectul privind introducerea certificatelor de producători va fi adoptat săptămâna viitoare în Guvern, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul dezbaterii cu reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România.
„Cred că săptămâna viitoare proiectul privind introducerea certificatelor de producători va fi adoptat. Prin acest act normativ, aceste certificate, care erau eliberate de primării, vor fi avizate şi de asociaţiile reprezentative la nivel comunal, judeţean şi naţional. Astfel, ne asigurăm că cine produce pe cinci hectare vinde marfa de pe cinci hectare şi nu de pe 50 sau 500 de hectare. Există şi astfel de cazuri, care au un drum mai uşor către pieţele de desfacere, mergând cu foarte multe produse pe zona de evaziune fiscală. Ne asigurăm, astfel, că producătorul are unde să îşi desfacă produsul şi nu mai este păcălit de anumiţi oameni care obţin pe diferite căi certificatele de producători”, a spus Constantin.
Acesta a precizat că proiectul de act normativ prevede şi introducerea carnetului de producător, acesta urmând să însoţească marfa pe toată durata transportului, „fie că vorbim de vânzarea cu amănuntul, fie că vorbim de vânzare angro”.
Potrivit proiectului Ordonanţei de Urgenţă referitoare la stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, publicat la finele lunii august pe site-ul MADR, toate cele 500 de pieţe agroalimentare existente la nivel naţional vor avea obligaţia să organizeze spaţii de vânzare distincte rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli, care deţin un carnet de comercializare a produselor agricole.
„În cadrul structurilor de vânzare cu amănuntul organizate în zonele publice, indiferent de forma de administrare, publică sau privată, este obligatorie organizarea de spaţii de vânzare distincte care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deţinătoare ale unui carnet de comercializare. Procentul de alocare a spaţiilor de vânzare este de minimum 20% din totalul spaţiilor de vânzare existente. Comercializarea cu amănuntul a produselor din sectorul agricol obţinute pe gospodăria/ferma proprie de către producătorii agricoli persoane fizice se face pe baza documentului de identitate şi a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol”, se arată în document.
Proiectul prevede şi procedura de obţinere a atestatului de producător, respectiv a documentului care confirmă capacitatea deţinătorului de a desfăşura o activitate economică în sectorul agricol şi regimul de utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sector.
În prezentul proiect de act normativ nu au mai fost prevăzute date despre cardul de acces în pieţe pentru producători.
Potrivit proiectului, atestatul de producător cuprinde informaţii şi date privind temeiul legal al eliberării atestatului, numele şi prenumele producătorului agricol, denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată, respectiv efectivele de animale, care sunt înregistrate în Registrul Agricol deţinut de unitatea/subdiviziunea administrativ teritorială pe a cărei rază se află ferma/gospodăria, producţiile estimate a fi obţinute, producţiile estimate a fi destinate comercializării.
Valabilitatea atestatului de producător este de un an calendaristic de la data emiterii.
De asemenea, proiectul mai prevede şi regimul de întocmire şi utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol, respectiv a documentului utilizat de persoana fizică care deţine atestat de producător, pentru exercitarea actului de comerţ cu ridicata sau cu amănuntul, a produselor agricole obţinute în ferma/gospodăria proprie.
Sancţiunile prevăzute în proiect pentru persone fizice şi juridice arată că nerespectarea prevederilor din acest act normativ se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, dar şi cu confiscarea cantităţilor de produse din sectorul agricol transportate. De asemenea, pentru administratorii pieţelor, se prevede o amendă de la 10.000 de lei la 15.000 de lei.
Filiera de comercializare a acestor produse agricole în regim de vânzare cu amănuntul şi cu ridicata la nivel naţional cuprinde peste 500 de pieţe agroalimentare permanente din care circa 400 sunt pieţe urbane aflate marea majoritate în proprietate şi administrare privată sau în proprietate publică şi administrare privată, precum şi existenţa a peste 700 de structuri de vânzare temporare organizate în mediul rural.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail