Toţi cei care sunt sănătoşi au acum responsabilitatea de a ieşi la câmp pentru că este posibil ca, în toamnă, să consumăm mai multe produse româneşti decât din import, scrie duminică ministrul Agriculturii, Adrian Oros, pe pagina sa de Facebook.

„Fiecare palmă de pământ trebuie lucrată! Toţi cei care sunt sănătoşi au acum responsabilitatea de a ieşi la câmp. S-ar putea ca în toamnă să consumăm mai multe produse de-ale noastre decât din produsele din import dacă criza se prelungeşte. Să ne asigurăm că producem la noi în ţară măcar atât cât să asigurăm securitatea alimentară a românilor!”, precizează ministrul Agriculturii.

Acesta a menţionat, ulterior, că anul acesta va fi unul greu pentru toată lumea şi a subliniat că problema producătorilor care stau cu marfa nevândută este una care se repetă în fiecare an şi afectează, în special, producătorii mici, divizaţi.

„Acest fenomen se întâmplă în fiecare an. Problema este în primul rând la cei mici care sunt divizaţi, care nu sunt asociaţi şi care în unii ani nu reuşesc să îşi vândă marfa deşi au producţii frumoase. Singura soluţie pentru a-şi vinde marfa la preţuri competitive şi de a-şi procura inputuri la preţuri foarte bune sunt cooperativele. Din fericire există foarte multe cooperative în România. Au rămas foarte mulţi producători mici în afara acestor cooperative din motive pe care nu le discut. Unii nu doresc să intre în aceste cooperative. Anul acesta am făcut apel la administraţia pieţelor să lase pieţele deschise, chiar dacă unii primari au fost tentaţi să închidă pieţele, tocmai pentru ca cei mici care nu reuşesc să vândă prin cooperative să reuşească să îşi vândă marfa în pieţe. Am spus să scoată afară toţi samsarii şi toţi speculanţii din pieţe să încapă aceşti producători”, a subliniat ministrul Agriculturii la Digi24.

Mai mult, Adrian Oros consideră că piaţa este un loc mult mai sigur decât un magazin de colţ de stradă, în condiţiile în care sunt respectate măsurile dispuse de autorităţi.

„În opinia mea, într-o piaţă, majoritatea fiind semi-deschise, dacă se respectă măsurile dispuse de autorităţi, se poate face comerţ mult mai sigur decât într-un magazin de colţ de stradă de 10 metri pătraţi”, a mai spus ministrul de resort.

Oros a reamintit că, tot în sprijinul micilor producători de legume, a fost lansată o platformă online unde aceştia vor putea completa cantităţile de legume disponibile, în vederea facilitării unui dialog cu marile lanţuri de retail.

„I-am îndrumat pe retaileri să cumpere de la aceştia cantităţile de legume proaspete care sunt produse acum. Mai ales că aveam informaţii că sunt probleme cu transportul la nivel internaţional şi că unele sortimente care vin din import vor lipsi în această perioadă. I-am îndemnat în mod repetat pe retaileri şi le-am recomandat exact zonele legumicole şi cantităţile şi sortimentele să meargă să le ridice, să le pună pe rafturi. Cu siguranţă că s-a schimbat comportamentul cumpărătorilor, iar lumea cumpără mult mai puţin decât până acum. Avem stocuri la carne de pasăre, de vită, la lactate, peste tot producţia e mult mai mare decât cererea în această perioadă”, a mai spus Adrian Oros.

Cât priveşte acei producători mici care nu se descurcă în mediul online, ministrul Agriculturii consideră că trebuie ajutaţi de autorităţile locale sau de asociaţiile care îi reprezintă să încarce datele pe platformă.

El a subliniat, în context, că legumicultorii au mai multe scheme de sprijin, printre care sprijinul cuplat vegetal, ajutorul naţional tranzitoriu şi plăţile la hectar. Pe de altă parte, însă, Oros a precizat că în vara anului trecut Ministerul Agriculturii a comunicat la Bruxelles sume mai mici pentru legumicultori, iar actuala conducere a instituţiei a notificat Comisia Europeană pentru modificarea sumelor.

„Anul trecut, în august, s-au fixat plafoanele pentru sprijinul cuplat vegetal care se va da în această lună. La 1 august, conducerea ministerului de atunci a comunicat sumele la Bruxelles. La legumicultură au schimbat suma diminuând mult ceea ce li se cuvenea legumicultorilor. Anul acesta am încercat să facem o notificare la Bruxelles să corectăm acea eroare de anul trecut. Nu ştiu dacă vom reuşi să rezolvăm această inexactitate, această bâlbă de anul trecut. Mi-ar fi plăcut ca vehemenţa cu care este atacat acum ministerul, într-o situaţie de criză în care trebuie să ne ocupăm de toată lumea, să fi fost anul trecut când se putea corecta. Noi am notificat acum Comisia Europeană deşi nu este un obicei, pentru că toate modificările se puteau face până la sfârşitul anului. Am fi dorit să fi fost sesizaţi măcar în noiembrie când am venit la minister. Cu siguranţă, dacă nu reuşim să modificăm sumele, o să găsim resurse de la bugetul naţional. Este o bâlbă făcută în 1 august 2019″, a arătat ministrul Agriculturii.

 

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail