Fermierii români nu vor primi subvențiile europene, dacă nu depun cererile de plată până la data de 15 mai, când se închid obloanele la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
„Cine nu depune cererea până la data de 15 mai inclusiv, nu primește subvenții. S-au luat toate măsurile pentru a-i ajuta pe fermieri să depună cererile până la această dată. Sunt oameni la dispoziție, mijloace de transport la dispoziție pentru cei care nu pot ajunge la centrele APIA, iar la APIA se lucrează și sâmbătă și duminică în această săptămână, dar și în weekend-ul următor. Sunt zile normale de lucru. Până la 15 mai, România vrea să depună toate cererile fără penalități, pentru că penalitățile se duc pe fiecare fermier în parte, dar fermierul este al României. Eu nu vreau să pierd niciun leu de la Uniunea Europeană. Am introdus reguli, am creat toate condițiile. Sunt oameni în dispozitiv, am dat inginerii de la centrele agricole și se lucrează de luni până luni, fără weekend-uri. Repet, 15 mai este ultima zi de depunere. Se închid obloanele la APIA, au altceva de făcut după data de 15 mai”, a precizat ministrul Agriculturii.
El a subliniat că au existat solicitări din partea unor fermieri de a prelungi termenul de depunere, însă răspunsul a fost unul cât se poate de categoric: „Nu admitem sub nicio formă depășirea termenului de 15 mai”.
„Am primit solicitări să prelungim termenul, pentru că unii au motivat că nu știu să depună cererea și își așteaptă copiii care sunt în străinătate. Am spus că nu admitem sub nicio formă depășirea termenului de 15 mai, pentru că ministrul Daea vrea să luăm toți banii europeni pentru fermieri, nu cu penalități. Pentru astfel de situații am trimis inginerii de la centrele agricole să-i aducă la APIA și să-i ajute să depună cererile. Inginerii de la direcțiile agricole sunt repartizați pe fiecare comună în parte, iar primăriile sunt și ele angrenate în sistem”, a subliniat ministrul Agriculturii.
Întrebat dacă fermierii nu vor reclama faptul că există în regulamentul european un termen de circa trei săptămâni, după data de 15 mai, în care fermierii puteau depune cererea de plată, dar cu penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, șeful de la MADR a reiterat că nu încalcă niciun regulament european pentru că în interiorul statului membru fiecare are dreptul să ia orice măsură, mai ales pentru evitarea penalităților.
„În România se depun cererile până pe 15 mai. Este un ordin al ministrului Agriculturii. Dar mai mult: am creat, repet, toate condițiile pentru a fi respectat acest termen, iar fermierii trebuie să se alinieze, dacă vor să ia banii. Pe semnătura ministrului iau și cererile de plată, iau și banii europeni. În interiorul regulamentului european, eu, ca stat membru, am dreptul să stabilesc reguli. Cred că o problemă ar fi dacă aș depăși acest termen, pentru că suport penalități de întârziere”, a explicat Daea.
Potrivit sursei citate, în acest an, cererile de plată depuse vor fi mai puține decât în anii trecuți, undeva sub 900.000 de cereri. Cele mai recente date arată că, până marți la prânz, fermierii români au depus peste 652.000 de cereri pentru o suprafață de circa 4 milioane de hectare.
„Din discuțiile avute cu cei de la centrele locale în acest an vor fi mai puține cereri, nu o să mai fie 900.000. În ceea ce privește depunerile din aceste zile, ieri, de exemplu, au fost 150% față de programul stabilit, iar marți 171% față de program, pentru că încep să vină și cei care nu au venit la timp, când au fost planificați de APIA”, a mai spus oficialul MADR.
În privința controalelor care se vor realiza după depunerea cererilor de plată, ministrul Agriculturii a anunțat că este exclus ca anul acesta un fermier corect să intre din nou în eșantionul de control, deși astfel de situații apar an de an.
„Este exclus ca anul acesta să mai intre în control un fermier care a fost controlat și anii trecuți, evident dacă a fost corect. De anul acesta, sub nicio formă nu se va mai întâmpla acest lucru, pentru că am schimbat procedurile de stabilire a eșantioanelor, iar acestea elimină din capul locului pe cei care au fost la control și au fost corecți în anii trecuți”, a adăugat Daea.
Ministrul Agriculturii susține că România va fi prima și la depunerea de cereri, fără penalități, „nu numai la luat de fonduri”, în condițiile în care țara noastră se află pe primul loc la rambursări de la Uniunea Europeană (UE).
„Cea mai mare sumă decontată de Uniunea Europeană a fost către România pentru subvențiile din 2016. E vorba de peste 400 de milioane de euro, bani care intră azi în cont. Din 1,881 de miliarde de euro pentru care am depus deja documente, România a primit decontări pe luna martie în valoare de 402,276 de milioane de euro. După noi vine Polonia, cu 344,734 milioane de euro, și Spania, cu 266,104 milioane euro. Este fără precedent să vină banii de la UE așa repede, bani care vor veni în continuare, pentru că în total noi am plătit pentru subvențiile din 2016 peste 2,3 miliarde de euro, iar banii se rambursează etapizat de la UE. Este prima dată când am dat fermierilor banii la timp. E adevărat că mai sunt în jur de 19.000 de fermieri care nu și-au primit subvențiile pe anul trecut, pentru că au neconformități și trebuie să își reglementeze situația. Nu poți să dai banii fără o verificare, dar ei au dosarele în lucru”, a menționat oficialul MADR.
Potrivit datelor APIA, până marți, la ora 12:30, au fost depuse 652.388 de cereri de plată, pentru o suprafață de 4,093 milioane de hectare, județele Suceava, Bihor și Dolj fiind în top trei.
Astfel, în județul Suceava au fost depuse 37.443 de cereri pentru o suprafață 114.192 hectare, în Bihor 28.311 cereri (155.108 ha), Dolj — 27.144 cereri (146.413 hectare), Botoșani — 26.915 ha (101.792 ha) și Maramureș 25.524 ha (91.963 ha).
Anul trecut, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a demarat în data de 1 martie campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016, iar în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, data limită pentru depunerea cererilor fără penalități era 16 mai.
Ulterior, termenul a fost prelungit până pe 31 mai, conform unui ordin de ministru emis în baza unui regulament al Uniunii Europene. După această dată s-au mai putut depune cereri unice de plată în termen de 25 de zile calendaristice, dar cu o reducere a subvențiilor de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. Solicitările depuse după data de 27 iunie 2016 nu au mai fost sunt admise la plată.
În 2016, până la data de 24 iunie au fost depuse 894.848 cereri pentru o suprafață 9,333 milioane de hectare.
AGERPRES