Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a emis un comunicat de presă prin care anunţa că proiectul de lege privind procedura de adopţie, a fost finalizat luna trecută.

Potrivit directorului Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Covasna, doamna Vass Maria, durata implementării acestui noi proiect de lege, după ce va fi adoptat în plen, poate varia până la 4 luni.

Astfel, familiile care nu pot avea copii pe cale naturală şi se gândesc la varinata adopţiei, vor trece prin procesul de atestare şi examinare mai uşor.

Cele mai importante modificări cuprinse în proiectul de lege sunt:

– Reducerea de la 1 an la 6 luni a perioadei în care trebuie să fie căutate  rudele copilului care vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia. În situaţia în care rudele nu sunt găsite în acest interval, poate fi începută procedura de declarare a adoptabilităţii copilului;

– Prelungirea valabilităţii atestatului pentru adopție necesar viitorilor părinți, de la 1 an la 2 ani; – Eliminarea etapei de pregătire pentru persoanele cărora le-a expirat atestatul şi solicită obţinerea unui nou atestat;

„Până acum această valabilitate a avut un an şi acum s-a prelungit la doi ani, nefiind nevoie să ceară prelungirea atestatului. În cazul în care expiră cei doi ani, dar în această perioadă nu s-a reuşit adoptarea unui copil, atunci nu mai este nevoie să parcurgă toată acea perioadă de pregătire ca atunci când a primit prima oară atestatul. Va fi simplificată şi chiar eliminată toată această a doua pregătire pentru a obţine atestatul”, a explicat Vass Maria.

– Stabilirea compatibilității copilului cu adoptatorii la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi nu la nivelul ANPDCA, în scopul de a  eficientiza procesul de identificare a celei mai potrivite familii pentru copilul adoptabil;

– Eliminarea termenului de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Copilul va păstra acest statut până la încuviințarea adopției sau până la împlinirea vârstei de 14 ani, când îşi va exprima opinia cu privire la această posibilitate;

– Introducerea unor termene pentru procedurile derulate în faţa instanţelor judecătoreşti pentru toate cele 3 etape ale procesului de adopţie, respectiv: declararea adoptabilității, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției;

„Nu ştiu dacă instanţele vor putea să respecte aceste termene, care sunt impuse de noua legislaţie cu privire la progranmarea acestor cazuri de încredinţare şi încuviinţare. Sunt termene mult mai scurte faţă de legislaţia precedent. Eu aşa simt că vor fi probleme aici, pentru că nu s-au putut respecta nici termenele stipulate acum în lege”, a mai spus directorul DGASPC Covasna.

. . – Introducerea concediului de acomodare acordat familiei adoptatoare şi a plăţii unei indemnizaţii. Concediul va avea o durată de maximum 90 zile;

„Se va introduce concediul de acomodare acordat familiei care adoptă. Pe perioada de încredinţare în vederea adopţiei, care este de 90 de zile, vor avea posibilitatea de a lua concediu, pentru această perioadă beneficiind de o indemnizaţie cu o valoare de 6,8 ISR (n.red.-Indicator Social de Referinţă) care înseamnă vreo 3.400 de lei pe lună. (…) Această modificare va ajuta mult familiile care doresc să aibă un copil. Concediul de acomodare a fost solicitat de Direcţii, de specialist, de mai mult timp. Este foarte important ca în perioada de încredinţare, adică în cele 3 luni, familia să fie cât mai mult cu copilul, mai ales când vorbim de copii mari. În cazul copiilor mici, părinţii beneficiază de concediu de creştere al copilului, însă în cazul copiilor mari, ei nu beneficiază de niciun fel de concediu”, a arătat doamna director Vass.

Potrivit declaraţiilor făcute de aceasta, în judeţul Covasna, anual se încheie cu succes aproximativ 14 adopţii. Cei mai mulţi părinţi adoptivi din judeţ îşi dorec copii cu vârste mici, până în 3 ani, însă, au fost cazuri când copii de 7-8 ani din Covasna au plecat către familii adoptive din alte judeţe.

– Introducerea obligativităţii angajatorilor persoanelor care doresc să adopte de a acorda timp liber pentru efectuarea evaluărilor necesare pentru obţinerea atestatului şi participarea la întâlnirile cu copilul. Timpul liber poate fi acordat în limita a 40 ore/an, fără afectarea drepturilor salariale.

„Acesta este încă un alt lucru care vine în ajutorul persoanelor care doresc să adopte. Angajatorii sunt obligaţi să acorde timp liber pentru efectuarea evaluărilor necesare la adoptare.

Prin acestea se doreşte sprijinirea familiilor care adoptă, să fie cât mai multe adopţii, familiile să aibă curajul să adopte şi copii mai mari, nu numai copii până la 1 an sau 2 ani”, este de părere directorul DGASPC Covasna.

Documentul poate fi consultat pe site-ul www.mmuncii.ro

http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2015/2015-04-07_mod_Legea273din2004.pdf

 

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail