Reprezentanţii Ministerului Mediului analizează, în prezent, în ce măsură este posibilă o eventuală suspendare a tăierilor de păduri pe perioada stării de urgenţă, săptămâna aceasta  urmând să aibă loc discuţii pe acest subiect cu reprezentanţii Romsilva şi cei ai direcţiilor silvice, a anunţat duminică ministrul de resort, Costel Alexe.

„În momentul de faţă se discută la minister să vedem dacă putem face acest lucru, să vedem dacă ne permitem să luăm această decizie. La luarea ei ar trebui să ţinem cont de mai mulţi factori. În cursul acestei săptămâni vor fi discuţii cu cei de la Romsilva şi direcţiile silvice, mâine (luni, 6 aprilie, n.r.) la ora 11:00 am stabilit o videoconferinţă cu ei, după ea o să spun public ce s-a discutat”, a declarat ministrul Mediului, la Digi24.

El a răspuns astfel unei întrebări referitoare la petiţia prin care 25.000 de oameni solicită suspendarea tăierilor de păduri pe perioada stării de urgenţă.

Pe de altă parte, ministrul a arătat că potrivit ultimei Ordonanţe militare, inspectorii Gărzii Forestiere din întreaga ţară se vor alătura echipajelor MAI şi MApN care controlează respectarea măsurilor de combatere a răspândirii COVID pe întreg teritoriul ţării.

„Trebuie să ne asigurăm că în această perioadă a stării de urgenţă legislaţia silvică este respectată iar pe căile rutiere nu se transportă lemn ilegal. Potrivit Ordonanţei (militare, n.r.), inspectorii Gărzii Forestiere din întreaga ţară se vor alătura efectivelor de ordine publică şi control rutier, împreună cu echipajele MAI şi MApN care controlează respectarea măsurilor de combatere a răspândirii COVID pe întreg teritoriul ţării. Chiar dacă mulţi şi-au imaginat că în perioade de criză epidemiologică vigilenţa statului poate fi uşor înşelată, instituţiile noastre de control sunt la datorie şi desfăşoară acţiuni de prevenţie şi control în fond forestier la depozite, pe drumurile forestiere şi pe drumurile publice. Colegii din direcţiile silvice şi cei din gărzile forestiere au înţeles că în această perioadă şi ei trebuie să fie în prima linie pentru că pădurea trebuie păzită”, a precizat Alexe.

El a reamintit că a fost emis un ordin prin care Ministerul Mediului, prin Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, va retrage certificatul de atestare unei firme exploatatoare dacă au fost constatate tăieri ilegale în parchete.

De asemenea, ministrul Mediului a anunţat că în cursul zilei de luni vor fi comunicate public toate rezultatele controalelor făcute de gărzile forestiere în ultimele 2 – 3 săptămâni.

În context, Costel Alexe a precizat că Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialului Lemnos – SUMAL va fi dat în teste în această lună urmând ca în iunie să fie operaţionalizat.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail