Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) analizează posibilitatea de a acorda fonduri în valoare de un miliard de euro companiilor afectate de SARS-C0V-2, a anunţat luni ministerul pe pagina sa de Facebook.

„Un miliard de euro, fonduri de la Ministerul Fondurilor Europene ar putea intra în bugetul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri pentru a fi puşi la dispoziţia companiilor din domeniile afectate de criza creată de pandemia de COVID-19″, se menţionează în comunicat.

La o primă evaluare, aproximativ 350 de milioane de euro ar putea merge spre companiile din HoReCa şi transporturi, iar aproximativ 100 de milioane de euro ar putea fi acordate ca vouchere firmelor care nu au avut angajaţi. Se doreşte ca restul de 550 de milioane de euro să poată merge spre companiile care vor să înceapă producţia.

„Ne gândim ca în acest program să oferim până la 800.000 de euro nerambursabili/beneficiar, bani care pot merge spre companiile mijlocii şi mari din industrie şi comerţ. Încercăm să nu facem nimic restrictiv. Încercăm să facem o bază de selecţie cât mai corectă, iar controalele să fie după ce am dat banii. Absolut toată procedura se va desfăşura online”, a declarat Liviu Rogojinaru, secretar de stat MEEMA.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail