Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AFOJM) Covasna organizează astăzi mini-bursa locurilor de muncă în domeniul confecţiilor. Evenimentul are loc în parcarea de lângă sediul instituţiei, începând cu ora 10.30.

Urmare a unor solicitări venite din partea a doi agenţi economici din judeţ, Dreiconf şi Transilvania Trousers Company (TTC), Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea forţei de Muncă Covasna dă posibilitatea celor care doresc să-şi desfăşoare activitatea în domeniul confecţiilor, să îşi găsească un loc de muncă.

Directorul executiv al Agentiei, Kelemen Tibor, a precizat săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, că cele două societăţi au nevoie să angajeze 50 de persoane. Acesta a menţionat faptul că şi Textila Oltul este în căutare de personal calificat în domeniul confecţiilor.

Ana-Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail