Populaţia trebuie să se pregătească pentru eventuale sincope ale sistemului în ceea ce priveşte depunerea Declaraţiei unice, dar peste doi ani ne vom întreba de ce nu am făcut sistemul mai devreme, susţine Alex Milcev, partener, liderul Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică al EY România.
„Cu siguranţă ne aşteptăm şi toată lumea trebuie să se pregătească pentru că o să fie sincope în sistem. Probabil şi greşeli ca la orice implementare a unui sistem nou, mai ales unul bazat pe online. O să fie situaţii când o parte din populaţie nu o să aibă acces online sau o să dea greşeli sistemul. Cu siguranţă acestea sunt chinurile procesului de implementare a ceva nou, dar avem de a face cu un sistem modern. Acesta este viitorul. Nu avem de ales. Mi se pare că în doi ani de zile o să ne întrebăm de ce nu am făcut aceste sistem mai devreme”, a declarat joi Alex Milcev, în cadrul unei conferinţe de specialitate.
Acesta susţine că una dintre cele mai importante schimbări pe care le aduce Declaraţia unică este cea legată de mentalitate.
„Cu siguranţă o să fie o importantă schimbare de mentalitate. Deci nu mai aştepţi să îţi zică Fiscul ce să faci, ceea ce poate să fie cu întârziere mare, câteodată şi un an sau doi. Este responsabilitatea ta, a contribuabilului. Întotdeauna o să şti că data de 15 martie este o dată roşie în calendar. Până atunci trebuie să cunoşti situaţia pe anul anterior, să depui declaraţia şi să plăteşti impozitul”, a precizat Alex Milcev.
De asemenea, o altă schimbare importantă este că declaraţia va fi depusă de acasă, prin internet, fără să mai stai la cozi.
Ministrul Finanţelor a menţionat, totodată, că, începând din luna iunie, toate persoanele fizice ar putea să facă plăţi de taxe şi impozite prin intermediului punctelor de acces al CEC, în timp ce personale juridice pot face aceste operaţiuni de la sfârşitul anului.
„Avem deja CEC-ul cu cele 1.000 de puncte locale. De ce să nu poată ele să facă ceea ce astăzi Fiscul nu poate? Începând cu primul semestru al anului, toate persoanele fizice vor putea să facă cel puţin la nivelul CEC-ului operaţiunile curente în relaţia cu statul – orice fel de plăţi, de taxe, de impozite. Adică, noi practic mărim baza pe care cetăţeanul o poate folosi pentru serviciile pe care în mod normal ar trebui să le aibă la dispoziţia sa. La finalul primului semestru, final de iunie, persoanele fizice vor putea să aibă acest acces la orice serviciu de bun simţ într-o ţară europeană. Persoanele juridice, acelaşi lucru până la final de an”, a spus oficialul.
Contribuabilii vor putea depune online Declaraţia unică începând cu data de 16 mai.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a menţionat, recent, că până la finalul anului ar putea exista şi o aplicaţie telefonică pentru cei care vor să facă plata de oriunde.
Declaraţia unică va cuprinde toate informaţiile necesare privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate.
„În săptămânile următoare, toţi contribuabilii vor primi acasă, prin poştă, parola pentru a accesa mediul online pentru a-şi depune declaraţia online. Deci, până la final de lună aprilie, poate şi început de lună mai, toţi contribuabilii primesc acasă, prin poştă, în plic sigilat parola de acces, pentru că astăzi sunt doar 5% (dintre contribuabili, n.r.) în sistemul online, restul sunt pe hârtie. Vor fi schimbări spectaculoase în acest an”, a afirmat Teodorovici în 28 martie.
AGERPRES