Pe Mihai Marius Andrei, un tânăr întreprinzător din Sfântu Gheorghe ce încă nu a împlinit 34 de ani, l-am cunoscut anul trecut la Ziua contabilului român organizată de Corpul Experților Contabili și a Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Mi-au plăcut dezinvoltura și pasiunea cu care a vorbit în fața unei săli pline despre afacerea sa în „lumea cifrelor”, povestea aceasta avându-și începuturile… în anii când era la grădiniță.
Mihai, vorbește-mi un pic despre acel „început”…
– Toată povestea a început așa: mama lucra la fosta întreprindere de prelucrare a cărnii din Sfântu Gheorghe, actuala Casalco, și mă ducea la ea la birou când mă lua de la grădiniță, și-apoi de la școală. Pe atunci, departamentul de contabilitate avea cam 10 persoane, din câte îmi amintesc, și fiecare avea mult de lucru, pentru că la acea vreme contabilitatea se făcea pe hârtie, și erau documente justificative foarte mari, scrise, perforate, arhivate. Iar pentru că nimeni nu pleca acasă până când nu erau toate documentele puse la loc, mi-am zis că pot și eu să ajut cu ceva: ori perforam niște documente, ori le șnuruiam, ori făceam ceva ca să se termine treaba cât mai repede, să putem pleca acasă. Habar nu aveam ce documente și ce însemna acel lucru, vă dați seama, dar făceam ce trebuie, după regulile pe care mi le spuneau, și atunci trecea și timpul mai ușor și ajungeam și un pic mai repede acasă. Cam acesta a fost primul contact cu activitatea contabilă. Atunci mă și miram ce multă hârtie presupune a face contabilitate, și era departamentul de 10 persoane, fiecare cu o mulțime de dosare.
– Ulterior, care a fost parcursul tău?
– Ca un scurt istoric… în 2001 am terminat liceul la „Mikes Kelemen”, și apoi am optat să urmez Facultatea de relații economice internaționale, la Brașov. Pe parcursul facultății am început să o ajut pe mama cu diverse treburi de contabilitate. Pot spune că atunci am început să mă ocup de contabilitate, neștiind încă ce presupune această meserie. Între timp am încercat să îmi dau seama cam despre ce este vorba; am tot întrebat, mama mi-a tot explicat, și am ajuns ca până la terminarea facultății să învăț lucrurile din mers. În penultimul an de facultate am avut și cursuri de contabilitate, și cred că am fost singurul, din aproximativ 100 de colegi, care am luat examenul fără niciun stres, deoarece materia îmi era cunoscută. După absolvirea facultății mi-am dorit să mă angajez în domeniul pentru care mă pregătisem- relații economice internaționale-, însă nu am găsit loc de muncă în Sfântu Gheorghe. Apoi, am avut niște oferte din București, dar parcă nu aș fi vrut să plec de acasă. Atunci mi-am zis să văd dacă pe partea de contabilitate pot să ajut, adică pot să fac ceva…și așa am început să lucrez împreună cu mama.
Eu făceam doar partea informatică a lucrurilor, mai exact înregistram niște cifre într-un program, dar nu știam ce reprezintă. Sincer, am ales să fac această activitate de introducere a datelor pentru că, pe vremea aceea, era doar un singur calculator la o familie sau într-un apartament- atunci au început să intre PC-urile în România- iar eu voiam să mă joc pe calculator. Și, ca să termine mama mai repede treaba, pentru că vedeam că apăsa tastatura doar cu un deget, am ajuns să fac eu partea aceasta, mai repede. În același timp, dacă ceva nu funcționa la programul de contabilitate, trebuia chemat specialistul care l-a instalat…și apoi iar așteptam ore sau zile până cineva venea și îi dădea drumul. Atunci am stat în spatele specialistului să văd ce și cum face, ca să pot să rezolv eu problema mai repede, altă dată, și-așa am învățat noțiuni legate de program.
Pe românește se folosește expresia „meseria se fură”….
– Exact… până la urmă, tot ce ține de contabilitate, de informatică de gestiune, bază de date, „am furat” de la cei care veneau să rezolve programul. Este adevărat că am stricat programul de nu știu câte ori, încercând să-l repar mai repede, însă, când a venit specialistul mi-a explicat cum trebuie făcut, și-așa „am furat” și meseria aceasta.
– Totuși, când ai început să faci contabilitate la modul serios?
– Undeva în anul 2005, la aproximativ un an de la terminarea facultății. La acel moment mama făcea contabilitatea pentru câteva firme, iar eu am preluat o parte dintre acestea și am lucram strict, numai eu.
– Care a fost sentimentul atunci când, cu prima firmă, ai ajuns cu activitatea contabilă la final, la stadiul de a preda situațiile la Finanțe?
– Sincer, nu am avut o revelație, mai ales că era și vremea aceea a schimbărilor majore, să zicem, fiindcă au venit programe noi de contabilitate, totul se schimba destul de des în acest domeniu; până ce noi învățam ceva, deja trebuia să învățăm și mai mult, ca să depunem niște declarații. Apăreau mereu programe noi, care erau noi și pentru cine lucra în breaslă de mai mult timp, dar erau noi și pentru mine, însă, erau deja pe parte informatică, iar cine știa informatică, se descurca mai bine.
– Ai fost la cursuri de specializare în domeniul contabilității?
– Eu nu am fost la niciun curs de contabilitate înainte de a fi membru CECCAR. Până atunci, am copiat totul și-am încercat să înțeleg ce fac, și după ce am înțeles, am putut să gândesc procedura mai departe. Astfel, când au intrat programele noi, cu Finanțele, cu depunerea declarațiilor și așa mai departe, știind cum se făceau (situațiile contabile-n.red) cu mâna, am știut cam ce ar trebui să facă programul, așa că pentru mine a fost mult mai ușor să mă descurc în sistemul acesta al informaticii, al contabilității informatice, să zicem.
– Ai pornit cu acele câteva firme preluate de la mama. Acum, la mai bine de zece ani de existență a firmei pe care o conduci, pentru câte firme faceți contabilitatea?
– Acum facem contabilitatea pentru 60 de firme- asociații, PFA-uri, mai multe tipuri de entități- din județul Covasna și pentru o firmă din județul Harghita. Dar, pe lângă contabilitate mai avem și activitatea de audit financiar al firmei, iar pe această parte avem colaborări și cu societăți din afara județului, mai ales din București…
– Auditul este o chestie separată, o activitate care are de-a face cu contabilitatea, dar e deja altceva…
– Da… e altceva. Auditul este o procedură de revizie anuală a situațiilor financiare, total separată de entitatea auditată.
– Unde te-ai specializat în acest domeniu?
– În prezent sunt stagiar în anul al doilea la Camera Auditorilor financiari din România, mai am încă unul – trei ani durează stagiatura.
– Auditul finaciar al firmei este obligatoriu?
– Auditul nu este obligatoriu, dar sunt niște cifre limită peste care este obligatoriu. Mai exact, se iau în calcul cifra de afaceri, activul net și numărul de salariați al firmei, și dacă două din acestea sunt depășite, atunci trebuie făcut raport de audit, adică audit obligatoriu. Acesta se aplică la firmele mai mari. Am avut și avem și acum mai multe firme din județul Covasna dar și din București, pentru care prestăm activitatea de audit financiar. De asemenea, facem și auditul fondurilor europene, care este iar o procedură total separată de auditul financiar. Se face revizia numai la fondurile respective, la utilizarea fondurilor, la încasarea, plata lor, și asta este specific doar când o firmă accesează fonduri.
– Cu câți angajați desfășori aceste activități diverse și complexe?
Până la finalul anului trecut cu 4, și începând din ianuarie cu 3, fiindcă o colegă a plecat.
Din acest motiv cred că o să fie foarte strâns programul de lucru, adică să ne încadrăm cu contabilizarea tuturor actelor și cu finalizarea situațiilor lunare ale fiecărei firme, dar sper să facem față.
– Mi-a plăcut conceptul pe care l-ai susținut la CECCAR acela că, deși la început ai pornit cu un cost mic al prestării de servicii, în timp, când ți-ai dat seama că ești bun în ceea ce faci, ai hotărât că e cazul să mărești acest preț. Mai pe românește, calitatea costă!
– Din păcate, ca în toate celelalte domenii de activitate, și în domeniul contabilității nu primează calitatea, ci cantitatea. Sunt foarte mulți contabili care fac concurență de preț, adică nu concurență de calitate, și atunci, prețurile sunt foarte jos, cu cât sunt mai mulți contabil pe piață. Nu am putut niciodată să ne înțelegem și nici CECCAR-ul nu a putut să aibă o inițiativă de genul în care să fixăm niște prețuri minime la care prestăm toți, și atunci toată lumea ar putea câștiga un pic mai bine. Dacă mergem cu niște prețuri foarte mici, trebuie să facem contabilitate la mai multe firme în același timp în care am putea să facem muncă mai puțină, dar de calitate (…) Eu zic că este mare responsabilitate, față de prețul pe care îl acceptă mulți contabili. Așa, ca să rămânem peste nivelul apei, să nu ne sufocăm, să nu „ne înecăm”, am încercat să ținem un nivel al prețurilor, dar nici atât de ridicat încât să nu vină clienții la noi. Raportându-ne la contabilii care fac contabilitatea acasă, și nu au costuri administrative, noi mai avem și costurile astea, care totuși trebuie incluse în preț. La un moment dat, am ajuns în faza în care lucram de toată lumea se prăpădea de muncă, și nu câștigam cât să acoperim cheltuielile salariale și administrative; deci firma nu făcea, efectiv, niciun fel de profit. Până la urmă am hotărât că trebuie să selectăm clientela și să lucrăm cu clienții care acceptă să plătească o sumă mai mare, dar să avem o relație bazată mai mult pe calitate.
– În mediul de afaceri se vorbește că dacă ai un contabil bun, care cunoaște legislația în domeniu, ca întreprinzător nici nu trebuie să ai bătaie de cap. Cât este de adevărat acest lucru?
– Foarte adevărat! Dar trebuie voință și o relație foarte bună cu contabilul, și din partea întreprinzătorului, pentru că singur, contabilul nu poate să facă minuni. Contează foarte mult ca și întreprinzătorul să aibă o viziune și minime cunoștințe, chiar și de contabilitate, pentru că altfel nu se poate. Deci, trebuie voință din partea întreprinzătorului, să vrea să comunice cu contabilul și atunci, dacă comunică cu contabilul, acesta poate să pună firma respectivă pe un drum corect și, de ce nu, să facă în așa fel încât taxele și impozite ce trebuie plătite să fie minime, legale, dar minime.
– Ca în orice alt domeniu, și în domeniul contabilității legislația se schimbă foarte des. Cât de mult vă afectează activitatea, până vă puneți la punct cu noua legislație?
– Pe partea tehnică/operațională a contabilității ne încurcă foarte mult. TVA-ul poate scădea cu redactarea unui simplu text de lege, de la 24 la 20%, cum s-a făcut din acest an, dar în programul de contabilitate, împlemenatrea acestei schimbări este foarte anevoioasă. Sunt mii și mii de situații în care trecerea de la o cotă de TVA la alta presupune niște proceduri..dar și niște întrebări:să menținem și cota anterioară, că poate trebuie să mai facem ceva pentru decembrie, dar să avem și cota nouă, pentru că imediat trebuie să depunem declarațiile pentru luna ianuarie. Ce facem dacă vrem să rectificăm ceva în decembrie? Cota nouă cu cota veche să fie ambele utilizabile, operaționale, este foarte greu de făcut. Și exemplele pot contiua…
-Aparținând de un grup profesional-Corpul Experților Contabili și a Contabililor Autorizați din România- nu puteți face propuneri la forurile superioare, de care să se țină cont?
– Ba da, facem propuneri, dar ele rămân fără efect. În cursul anului trecut am reprezentat Filiala Covasna a CCECAR la Conferința națională de la București. Acolo au fost făcute niște propuneri, dar nu s-a concretizat nimic. CECCAR poate să facă oricâte propuneri dorește, dar nu se ține seama de ele, și atunci degeaba ne mai batem capul. De când sunt în breaslă, ca expert contabil în CEECAR, nu am văzut să fie o propunere dată de acest corp al specialiștilor contabili care să fie, până la urmă, concretizată într-o lege sau într-o ordonanță care să ușureze, să zicem așa, munca întreprinzătorilor și munca contabililor. Însă, speranța moare ultima.
– Îmi amintesc că la Ziua Contabilului, de anul trecut, ai amintit de o vizită „de lucru” în Austria. Ce scop a avut vizita respectivă?
CECCAR, filiala Covasna, a avut o inițiativă să acceseze niște fonduri pe programul Leonardo da Vinci, adică pentru schimb de experiență între profesioniști, și atunci, din cadrul filialei Covasna, 14 persoane, printre care m-am numărat și eu, au fost desemnate pentru schimb de experiență de două săptămâni, în Austria. Acolo am vizitat tot ce ține de partea contabilă și fiscală, adică Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor, Camerele Experților contabili, Camera Auditorilor, am vorbit cu reprezentanții contabililor experți, am fost la firme de contabilitate, de consultanță fiscală, am văzut aproape întreg sistemul și din partea instituțiilor, și din partea sferei private. Am văzut un sistem în care sunt probleme, și acolo, nu este adevărat că nu sunt, dar este mult mai bine gândit pentru a veni în întâmpinarea nevoilor contribuabililor. Dacă contribuabilii pot să își desfășoare activitatea mult mai liniștit, mult mai calculat, se conformează legilor, adică nu îi îndeamnă guvernul să facă evaziune, ci sistemul face ca omul să fie bucuros că plătește taxe și impozite. Dacă contribuabilul se conformează, atunci și munca instituțiilor e mult mai fără de stres, se pot face niște calcule exacte, deci este totul mult mai stabilit, mult mai calculat, mult mai previzibil .
– De ce crezi că la noi nu se poate face un sistem mai bine gântit?… Sau nu se vrea?
– De putut se poate face orice, cu dorința este problema. Putem să facem oricâte demersuri și propuneri în domeniu, nu sunt ascultate, pentru că nu se dorește să fie ascultate și să se modifice ceva. Asta este problema, numai că, așa cred eu, ar trebui să se pornească de sus … și cred că și contribuabilii s-ar conforma mult mai mult.
– Închei cu următoarea întrebare: cum e să ai 34 de ani și să conștientizezi că de 10 ani de zile dai de muncă unor oameni și îți asumi o responsabilitate imensă?
– În aprilie voi împlini 34 de ani…Sunt clipe puține în care chiar pot să mă gândesc la faptul că firma funcționează de atâta timp, adică de mai bine de 10 ani, timp în care am avut mulți colegi cu care am lucrat, și chiar am dat de muncă la mai mulți oameni. De cele mai multe ori, însă, nu avem timp să ne gândim la chestiile astea, ci numai la ceea ce se schimbă în acest domeniu de activitate și la ce trebuie făcut. Nu avem mult timp disponibil în care putem să ne dăm seama de importanța a ceea ce facem noi, aici, pentru firmele pentru care lucrăm, și mai concret, de importanța a ceea ce am putut eu să fac pentru acești oameni care lucrează în cadrul firmei mele. De cele mai multe ori avem senzația că nu ne mai ajungem din urmă cu munca, întotdeauna e senzația asta de întârziere, că avem multe lucruri nefăcute încă, și trebuie să le facem. Au fost momente în care, din cauza tuturor problemelor pe care vi le-am enunțat, am vrut să renunț la această activitate. Însă, vesta de salvare, ca să zic așa, au fost întotdeauna angajații: m-am gândit la colegii de aici, oare ce o să facă de exemplu, dacă închidem firma? – și apoi la clienții noștri, că ar trebui să își caute un alt contabil și cum o să lucreze oare, cum va fi tranziția?.. Și-am zis că mai strângem din dinți, și continuăm. Mi-am dat seama că există totuși un colectiv care s-a format, de-a lungul anilor. Am investit foarte multă energie, timp și suflet în tot ceea ce am făcut în acești ani, ca să ne oprim. Întotdeauna asta m-a ținut în priză: ceea ce am făcut noi, până în prezent.
. .
Mihai, eu îți doresc mult succes în activitatea pe care o desfășori cu multă responsabilitate, și-ți mărturisesc că sunt fericită că faci parte dintre acei tineri din România care nu așteaptă să le fie pus totul pe tavă, ci își folosesc cunoștințele și energia tinereții pentru a da ceva acestei țări.
Maria Graur
