La Ipoteşti, judeţul Botoşani, se află Casa memorială „Mihai Eminescu” locul în care familia acestuia a locuit vreme de aproape treizeci de ani (1850-1878). Construită în anul 1850 pe o moşie cumpărată în centrul satului Ipoteşti, de tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, casa avea trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu şi dormitorul mamei şi surorilor poetului, www.eminescuipotesti.ro.
În casă se află obiecte de patrimoniu ale familiei Eminovici – caseta de bijuterii a mamei poetului, caseta de machiaj a poetului din perioada când juca în piese de teatru, veselă din argint, dulapuri din lemn de trandafir şi nu în ultimul rând, multe cărţi.
În 1924, casa ajunsese o ruină şi a fost demolată de noul proprietar. Zece ani mai târziu, în 1934, a fost refăcută pe acelaşi loc, iar în 1940, a devenit primul muzeu memorial dedicat marelui poet. Casa-muzeu a fost dărâmată până la temelie în 1976 şi construită o alta, după documente originale, pe vechea fundaţie a casei familei Eminovici şi inaugurată în 1979, potrivit site-ului www.eminescuipotesti.ro.
Biserica Uspenia în care a fost botezat poetul Mihai Eminescu, situată în Botoşani.
În curtea casei memoriale se află bustul lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Gheorghe Anghel, dar şi o bisericuţă de familie datând din anii 1960. Între anii 1999-2004, bisericuţa familiei Eminovici a fost consolidată şi restaurată.
Interior în Casa Memorialã Mihai Eminescu, din Ipoteşti.
Pe pereţii casei sunt expuse fotografiile originale ale bunicilor marelui poet, dar şi copii după fotografiile cu membrii familiei lui Eminescu. La circa nouă kilometri de Memorialul Ipoteşti se află iazul Loeşti, locul care l-a inspirat pe Eminescu în multe poezii, între care ”Lacul cu nuferi”.
„Lacul cu nuferi” din localitatea Ipoteşti – judeţul Botoşani.
În 1865, când era elev la la Cernăuţi, Eminescu a locuit în gazdă la profesorul Aron Pumnul. Casa în care a locuit acesta poartă o plăcuţă comemorativă care specifică acest lucru.
Casa Memorială ‘Aron Pumnul’ şi bustul poetului Mihai Eminescu din Cernăuţi, 2014.
În perioada în care a stat la Iaşi, paşii lui Eminescu au străbătut multe locuri. În toamna anului 1874, când era doctorand la Berlin, a fost găzduit în locuinţa lui Samson Bodnărescu, din vechile chilii ale bisericii Trei Ierarhi. Curând a venit acolo şi Ion Slavici, căruia Eminescu i-a arătat frumuseţile oraşului, notează site-ul curierul-iasi.ro.
Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, 1997.
Alte repere ale drumurilor lui Eminescu prin Iaşi sunt teiul din Parcul Copu, numit azi „Teiul lui Eminescu”, şi „plopii fără soţ”. „Teiul lui Eminescu” este un tei argintiu vechi de circa 250 de ani, denumit şi „copacul îndrăgostiţilor”, unde poetul Mihai Eminescu îşi găsea inspiraţia. „În plimbările prin Copou, Mihai Eminescu s-a îndrăgostit de tei, venind deseori să-şi adune gândurile sau să discute cu bunul său prieten, Ion Creangă, pe o bancă aflată la umbra protectoare a teiului. Acest tei este cel mai vechi copac din Grădina Copou. Trunchiul teiului, rămas gol în urma putrezirii, a trebuit să fie plombat cu mortar şi consolidat cu manşoane (cercuri) de metal, iar ramurile sunt sprijinite în console”, precizează site-ul iasi1.ro.
Teiul lui Eminescu din Parcul Copou din Iaşi, 2018.
„Plopii fără soţ” constituie un grup format iniţial din 29 de plopi albi aflaţi pe şoseaua Bucium din municipiul Iaşi. „Aceşti plopi l-au inspirat pe poetul Mihai Eminescu în compunerea poeziei ‘Pe lângă plopii fără soţ’, poezie care evocă iubirea dintre Eminescu şi Veronica Micle, plopii fiind consideraţi ca un reper în drumul către iubită. În anul 1973, cei 29 plopi rămaşi au fost declaraţi monumente ale naturii. În decursul timpului, unii din cei 29 de plopi au fost loviţi de trăsnet, iar alţii au fost tăiaţi deoarece se uscaseră. În prezent, există numai 15 din cei 29 de plopi consemnaţi la momentul ridicării lor la rangul de arbori monumentali”, notează site-ul iasi1.ro.
Veronica Micle (născută Câmpeanu), muza lui Eminescu în cele mai multe dintre poeziile sale de dragoste, s-a născut la Năsăud, la 22 aprilie 1850, părinţii săi fiind Ilie şi Ana Câmpeanu. În iunie 1863, Veronica Micle a absolvit Şcoala Centrală din Iaşi cu diploma de eminenţă. Din comisia de examinare făcea parte Ştefan Micle, profesor universitar de fizică şi chimie, viitorul rector al Universităţii din Iaşi. Impresionat de frumuseţea şi inteligenţa fetei, acesta a cerut-o de soţie pe Veronica, iar căsătoria a avut loc la 7 august 1864, la Cluj.
Diferenţa de vârstă între soţii Micle era de 30 de ani. Ştefan Micle se ocupa de educaţia tinerei sale soţii, aceasta luând lecţii de franceză, de canto şi pian, de literatură universală. La 29 aprilie 1866, s-a născut prima lor fiică, Valeria, iar în 1868 s-a născut cea de-a doua fiică, Virginia Livia, conform datelor publicate de istoricul Augustin Z.N. Pop în volumul ”Mărturii … Eminescu – Veronica Micle” (1967).
În 1869, Veronica Micle a început să se implice în îndrumarea unor şcoli de fete din Iaşi şi să fie activă în viaţa literară. În primăvara anului 1872 a efectuat o călătorie la Viena pentru un tratament medical, cunoscându-l acolo pe Mihai Eminescu. În acelaşi an a debutat în revista ”Noul curier român” cu două nuvele. În 1874 a publicat versuri în ”Columna lui Traian”, iar apoi în ”Convorbiri literare”. Din 1879 a colaborat şi la ”Familia”, la ”Revista nouă” şi ”Revista literară”.
Statuia poetei Veronica Micle.
În 1887 apare placheta ”Poezii” a Veronicăi Micle, în care se află poezii publicate în revistele la care a început să colaboreze din 1874. Despre cartea de poezii a Veronicăi, Eminescu spunea: ”Cartea ei e veşnic nouă pentru mine … Ce frumoase versuri întâlneşti în cărticica asta. Citeşte-le şi o să vezi câtă dreptate am!”, precizează istoricul Augustin Z.N.Pop în volumul amintit.
Povestea de iubire care o a legat-o pe Veronica de Mihai Eminescu a început în 1872, la Viena. Ştia poeziile lui Eminescu, pe care le citise în „Convorbiri literare”, dar după ce l-a cunoscut, acesta a devenit idolul ei. „M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,/ Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut!/ Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu”, scria Veronica în poezia ”M-am gândit…” (1883).
La 1 septembrie 1874, Mihai Eminescu a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, oraş în care a locuit până în octombrie 1877. În această perioadă a mers des în casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicăi.
În judeţul Neamţ, în apropiere de Mănăstirea Văratec, se află o casă în care Eminescu se refugia în zilele calde de vară, mai ales spre sfârşitul vieţii. „Veronica Micle obişnuia să se odihnească în timpul verii la Văratec, să se plimbe în pădurea de mesteceni, imortalizată de poet în ‘Călin Nebunul’ sau ‘Călin, file de poveste’. Aici, în verile lui 1874 şi 1875, Eminescu închiriase de la maica Asinefta Ermoghin, o cămăruţă, de unde privea ‘codrul de aramă’ sau ‘pădurea de argint’. La Văratec mai stătuse Eminescu şi peste ani, în gazdă la maica Străinescu”, scrie Dan Toma Dulciu în lucrarea „Eminescu şi diplomaţia” (Editura Universitară Bucureşti, 2007).
Mănăstirea Văratec, 2006.
În octombrie 1877 Mihai Eminescu se mută la Bucureşti. Doi ani mai târziu, după moartea soţului său, Veronica se mută şi ea la Bucureşti.
Sosit în Bucureşti, Eminescu a locuit în multe case. Când era foarte tânăr, în perioada în care era angajat ca sufleor şi copist la Teatrul cel Mare, numit ulterior Teatrul Naţional de pe Calea Victoriei, Eminescu a locuit în Hotelul Hugues, care se afla vizavi de teatru. Clădirea există şi în prezent (Calea Victoriei nr. 54), în imediata vecinătate a Hotelului Continental, conform volumului „Pe urmele lui Mihai Eminescu” scris de istoricul Augustin Z.N. Pop (Editura Sport-Turism, 1978).
Clãdirea fostului Hotel Hugues de pe calea Victoriei (stânga), lipitã de clãdirea actualului hotel Continental.
Placã comemorativã pusã pe imobilul din str. Arthur Verona, colţ cu bld. Magheru, care se aflã pe locul fostei case a lui Titu Maiorescu.
În 1877, Eminescu a locuit pe str. Speranţei nr. 4, casă în care l-a vizitat şi prietenul său Ion Creangă. Redacţia ziarului „Timpul”, unde a lucrat Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, a fost pe str. Lipscani nr. 19, apoi pe str. Academiei, de unde s-a mutat pe str. Covaci nr. 14 (1880-1881).
Placă comemorativă pusă pe imobilul din str. Lipscani, nr. 19, unde a fost redacţia ziarului ‘Timpul’.
Placă comemorativă pusă pe imobilul din str. Covaci, nr. 14, unde a fost ultimul sediu al ziarului ‘Timpul’.
Finalul anului 1882 îl găseşte pe Mihai Eminescu locuind împreună cu Veronica Micle într-o casă de pe str. Buzeşti nr. 5, dar imobilul a fost demolat la sfârşitul anului 2010, împreună cu multe altele din zonă, pentru a face loc lărgirii străzii Buzeşti. În 1883, Eminescu a locuit în casa lui Ioan Slavici, din Piaţa Amzei. Pe locul fostei case a lui Slavici se află în prezent un bloc care are o plachetă memorială ce menţionează acest lucru.
Placă memorială pe locul în care s-a aflat casa în care scriitorul Ioan Slavici l-a găzduit pe poetul Mihai Eminescu în anul 1883.
Eminescu a murit în Sanatoriul doctorului Şuţu, situat pe str. Plantelor din sectorul 2 al Capitalei. La moartea poetului, în 15 iunie 1889, Veronica se afla la Bucureşti. Atunci a scris poezia „Raze de lună”, care a apărut în cotidianul „România” din 20 iunie. După moartea lui Mihai Eminescu, s-a retras la Mânăstirea Văratec. A murit în acelaşi an, în noaptea de 3 spre 4 august, în casa maicii Fevronia Sârbu, după ce a băut o sticluţă cu arsenic.
Mormântul Veronicai Micle de la mănăstirea Văratec, judetul Neamţ.
Veronica Micle scria, într-o poezie neterminată, datată 1 august: „O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,/ Să dorm pe veci.” La 6 august 1889, a fost înmormântată lângă bisericuţa ”Sfântul Ioan” din curtea mânăstirii Văratec, scrie Augustin Z.N. Pop în cartea „Pe urmele Veronicăi Micle” (1981).
AGERPRES
