Începând cu data de 02 aprilie 2019, în cadrul Programului TEZAUR, Ministerul Finantelor Publice a lansat o nouã emisiune de titluri de stat destinate exclusiv populației, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani si dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpãrate:
·                în perioada 02-19 aprilie 2019 de la unitãțile operative ale Trezoreriei Statului
·                în perioada 02-19 aprilie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Românã, din mediul urban, iar în perioada 02-18 aprilie 2019 din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. A fost eliminatã plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializatã ºi au valoare nominalã de 1 leu. Dobânda este plãtibilã la termenele prevãzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se pot rãscumpãra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferã moștenitorilor, care prezintã documentele legale care le atestã calitate.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lunã perioada de subscriere va fi de trei sãptãmâni,iar maturitãțile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificãri ale acestuia vor fi publicate pe
www.mfinante.rowww.datoriepublica.mfinante.gov.rowww.comunicatii.gov.rowww.posta-romana.ro.
              

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail