Adesea în nopţile senine putem zări bolta cerească cu miile de stele sclipitoare şi fără să vrem ne întrebăm de către cine şi pentru cine au fost create ele. Părând acolo sus fixate pe firmament într-o continuă sclipire ademenitoare, avem impresia că ele stau nemişcate, însă brusc cupola cerească este străbătută de o trecere meteorică, făcându-ne astfel să înţelegem că şi Cerul este „viu”, că şi cerul are viaţa lui, în care se întâmplă multe lucruri.
Foto: Silviu Ipătioaei
Tot cercetând, aflăm că şi stelele se nasc, trăiesc şi mor, că uneori se ciocnesc între ele, sau chiar galaxii întregi, că „se mănâncă” una pe alta, că materia şi antimateria duc bătălii crâncene, că se produc furtuni galactice ori solare, că se nasc „găuri negre” în care cade tot ce mişcă, chiar şi lumina, că astrele se atrag una pe alta, poate din prea multă dragoste, ori se resping sau chiar rătăcesc prin spaţiu, că există sori în jurul cărora gravitează „copiii” lor, planetele, că, în sfârşit, chiar şi viaţa noastră depinde şi este influenţată de lumea celestă.
Şi astfel, tot meditând filosofic, ne dăm seama că de fapt cărţile sfinte au dreptate în spusele lor: „precum în cer aşa şi pe pământ”, căci privind în jurul nostru şi trăind „furtunile politice” care ne bulversează viaţa pe pământ, constatăm că nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din cer, poate doar scara la care se produc. Vedem aşadar şi pe firmamentul politicii româneşti trecerea meteorică (prin istorie) a unor personalităţi care s-au crezut cândva stele nemuritoare, dar vedem şi „bătăliile astrale” ale celor aflaţi la putere cu cei care vor să acapareze puterea, vedem şi „stele căzătoare” despre care odată credeam că sunt fixate pentru totdeauna pe scaunul puterii, vedem cum în cele din urmă dispar chiar şi „galaxii” întregi şi totul se transformă în „praf stelar”, pentru ca mai târziu să se recompună în altă formă.
Şi luptele acestea se duc mereu, uneori pe tăcute, alteori cu zgomot mare, dar ele se ascut mai ales în preajma alegerilor, când trebuie să cadă „stelele” pentru a face loc altora, şi atunci dictează forţa şi energia sau surpriza loviturii, iar pentru a face să cadă câte o „stea”, lovitura trebuie să fi „mortală”, iar pe malul Dâmboviţei există deja această tradiţie. Şi aşa vedem mereu cum pe scena politică de la noi „stelele” cu nume altădată răsunătoare cad una după alta şi firmamentul politicii româneşti începe să-şi schimbe configuraţia, iar bieţii muritori de rând, care chiar cred că au un rol, se bucură şi speră că odată cu „înnoirea imaginii celeste” viaţa lor va lua o turnură nouă şi vor trăi mai fericiţi, dar în scurt timp, odată cu trecerea furtunii, vor exclama ca şi latinii de altădată: „O tempora, o mores!” (O timpuri, o moravuri!). De fapt, mai mult năravuri decât moravuri, fiindcă unii de cum ajung la putere, crezându-se „născuţi sub o stea norocoasă” şi uitând de ce-au ajuns acolo, nu mai ţin seama de nimic în afară de propriile lor interese, însă nimeni nu scapă, vântul istoriei îi mătură pe toţi. Şi tocmai de aceea ar trebui să înţeleagă şi „cei aleşi” că este mai bine să rămână în memoria colectivă cu fapte bune decât cu fapte rele.
Ne aflăm deci în plină furtună/ bătălie, când fiecare se prinde de ce poate, încercând să nu-l ducă vântul, cad victime laterale şi colaterale, cad pioni principali, cei mari tună şi fulgeră, unii chiar „sunt luaţi pe sus” şi aruncaţi cine ştie pe unde, alţii îşi strâng „oştile” pentru lupta decisivă. Şi la tot acest zbucium liliputan adevăratul cer asistă nepăsător. Acolo sus se ştie că peste nu multă vreme furtuna se va mai domoli, apele se vor linişti, chiar dacă vor mai rămâne o perioadă tulburi, şi pe noul cer al politicii româneşti, alături de stelele bătrâne, vor sclipi stele noi care vor străluci şi ele un timp, ca apoi să cedeze locul altora.
Dar în toate acestea un lucru e sigur: pe cei ce vin îi aşteaptă o realitate sumbră, o consecinţă a faptelor celor ce-au plecat şi a celor care-au stat vremelnic în scaunele puterii şi-au adus România în starea imposibilă de azi şi mai ales în cea care se prevede într-un viitor nu prea îndepărtat…
Mai sperăm cu toţii că de această dată, după ploaia de „meteoriţi” sau „stele căzătoare”, vor veni la conducerea ţării oameni mai competenţi, care vor şti ce este de făcut pentru ca lucrurile stricate să se repare şi cerul să se lumineze din nou pentru mult încercatul nostru popor.
Mihai Trifoi
