Stimați profesori,

În apropierea sfârșitului de an școlar, fiecare dascăl din România se bucură de o sărbătoare dedicată profesiei pe care și-a ales-o și care consfințește blazonul unei categorii sociale extrem de importante pentru progresul întregii țări. Cu educația începe destinul fiecărui om și roadele sale se văd ca efect al pregătirii profesionale a celor care o aplică instituțional și al inserției sociale de succes a celor care, un timp din existența lor biologică s-au aflat în școală, pentru a învăța.

În anul Centenarului, trebuie să punem în relație data nașterii întemeietorului învățământului în limba română, pedagogul Gheorghe Lazăr (5 iunie 1779), cu ziua declarată oficial drept sărbătoare a dascălilor din țara noastră (5 iunie), deoarece cu 100 de ani înainte de Marea Unire, în anul 1818, spiritul național a fost sădit în zona educației, locul unde a rodit cu fiecare generație care a trecut timp de două secole prin școala românească. Iată, așadar, că în anul Centenarului Marii Uniri, Ziua Învățătorului capătă simbolul României Mari, fiind o aspirație și o împlinire deopotrivă, alăturând tradiția autohtonă în educație influențelor moderne, europene și configurând un spațiu educațional deschis, de factură europeană.

          Dragi colegi profesori,

În acest context de sărbătoare a școlii românești, vă rog să primiți aprecierile mele pentru toate eforturile pe care le faceți pentru a pune în operă politicile educaționale pe care le susține Ministerul Educației Naționale, determinând motivația elevilor pentru cunoaștere și pentru integrarea lor eficientă pe piața muncii.

Vă doresc putere de muncă, pentru ca aspirațiile profesionale care vă definesc să vă particularizeze destinul de dascăli, astfel încât conștiința că sunteți creatorii României de mâine să vă susțină demersurile personale de înnoire permanentă, în zona inovației didactice.

De asemenea, vă urez sănătate, împliniri și o stare de satisfacție profesională care să vă motiveze toate demersurile pedagogice, spre atingerea standardelor înalte în profesia pe care o practicați.

         La mulți ani!

 

      Valentin POPA, Ministrul Educației Naționale

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail