Stimați concetățeni maghiari,

În numele Guvernului României și al meu personal, vă adresez cele mai calde felicitări cu ocazia zilei de 15 martie. Idealul de libertate a fost, și rămâne și azi, elementul care a unit liderii revoluției din 1848, ale cărei principii i-au apropiat pe Bălcescu și Kossuth, au apropiat occidentul de partea estică a Europei și apropie și azi națiunile europene.

A fost, atunci, un început de drum. Astăzi, dacă privim înapoi, constatăm că multe dintre obiectivele noastre politice şi sociale se înscriu pe această cale inaugurată la acea vreme, ducând la întărirea relațiilor dintre români și maghiari, a spiritului de solidaritate. Acceptarea și promovarea diversității reprezintă normalitatea europeană.

Aceste idealuri rămân valabile și în România zilelor noastre, întărind identitatea noastră europeană comună. Astăzi, românii și maghiarii își doresc împreună consolidarea statului național român modern, reprezentanţii comunității maghiare din România fiind respectaţi pentru contribuţia lor eficientă la guvernarea ţării şi pentru eforturile de a întări şi promova prestigiul României în lume.

In proiectul pe care mi l-am asumat în fața tuturor cetățenilor români acum o lună, se regăsește la loc de seamă și protecția drepturilor persoanelor apartinand minorităților naționale din România, în vederea păstrării și promovării identității etnice și culturale a fiecărui cetățean. Pot să vă asigur că voi fi partenerul dumneavoastră în toate demersurile ce țin de exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale și de păstrarea valorilor comune, precum și de combaterea intoleranței.

Doresc să urez o sărbătoare demnă tuturor maghiarilor din România.

Mihai-Răzvan Ungureanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail