Covăsnenii şi nu numai, sunt aşteptaţi în această seară la vernisajul expoziţiei „Mesaj din trecut – Steme şi sigilii ale Ţinutului Secuiesc”.
Vernisajul va avea loc de la ora 18, în Sala Toleranţei a Muzeului Naţional Secuiesc. Potrivit reprezentanţilor muzeului, „expoziţia este o călătorie virtuală în perioada Evului Mediu din Transilvania, printre însemne heraldice, steme, blazoane de forme şi culori extraordinare”.
Expoziţia va fideschisă de către preşedintele Consiliului Judeţean Covasna – Tamás Sándor, heraldistul Szekeres Attila István şi arheologul Sztáncsuj Sándor József.
Curatorul expoziţiei este Zepeczaner Jenő, istoric. (A.A.C.)