Cotidianul „Mesagerul de Covasna” intră într-o nouă etapă a activității sale: începând din anul 2020, ziarul va apărea doar în mediul online. Tehnologia este în continuă dezvoltare. Internetul a devenit principalul mediu de informare și, așadar, va fi principalul loc în care ziarul „Mesagerul de Covasna” va putea fi citit.
Horia Deliu, senior editor al ziarului nostru încă de la apariția primului său număr, în data de 2 noiembrie 2009, a afirmat că „o etapă importantă din existența <<pruncului>> nostru de suflet, <<Mesagerul de Covasna>>, se încheie acum. Au fost 10 ani frumoși, grei, nebuni, reprezentând o parte din viața noastră. Urmează o altă provocare – editare exclusiv on line – în concordanță cu timpurile moderne pe care le trăim. Cum va fi? Greu de spus. Important este să ne păstrăm entuziasmul, să valorificăm experiența acumulată și să ne respectăm cititorii.”
Pentru colectivul restrâns al redacției, având-o ca liant pe fondatoarea cotidianului Mesagerul de Covasna, Maria Crețu-Graur, care de peste 10 ani de zile a depus toate eforturile pentru a ajunge zilnic în casele Dumneavoastră, dragi cititori, cu informațiile proaspete puse în fiecare pagină, și, totodată, pentru a fi parteneri corecți pentru sutele de instituții și firme cu care colaborăm, decizia de a renunța la ediția tipărită a ziarului nu a fost deloc ușoară.
„ 2475! Această cifră ce reprezintă ultimul număr al ziarului Mesagerul de Covasna, ediția tipărită, adună în ea, în primul rând, mulțumirile noastre pe care vi le aducem vouă, dragii noștri cititori, precum și vouă, partenerilor noștri de afaceri, împreună cu care am construit, zi de zi, ziarul Mesagerul de Covasna. Când am pornit la drum cu acest proiect editorialistic, mi-am propus, alături de colegii mei, ca prin toată munca noastră să dăm dovadă de respect față de cei cu care colaborăm în documentarea informațiilor transformate în știri, interviuri, reportaje, față de partenerii de afaceri și față de cititori.
Iată că RESPECTUL ne-a adus până în al 10-lea an al existenței ziarului tipărit dar, mai mult de atât, ne-a adus foarte mulți cititori pe ediția on-line, respectiv pe site-ul www.mesageruldecovasna.ro, dar și pe pagina de facebook unde suntem urmăriți de peste 25.000 de persoane și unde, de peste 4 ani de zile ne clasăm pe prima poziție în județul Covasna. Aceste date certe, coroborate cu toate cele legate de producerea, tipărirea și distribuția ziarului Mesagerul de Covasna, m-au deteminat să iau hotărârea de a merge mai departe doar în formatul on-line. Lacrimile ce-au înecat glasurile unor abonați la primirea veștii că nu vor mai primi ziarul Mesagerul de Covasna în cutia poștală, în fiecare zi, ce au adus lacrimi și-n sufletul meu, vor fi greu de șters. A fost foarte greu să iau această hotărăre, dar MESAGERUL DE COVASNA MERGE MAI DEPARTE! ”- a declarat Maria Crețu-Graur.
Închiderea ediției tipărite, odată cu tipărirea numărului de astăzi, 30 decembrie 2019, reprezintă doar trecerea către o nouă etapă: o etapă în care vom pune tot atât de mult suflet ca și până acum, în fiecare cuvânt, o etapă în care ne dorim să vă pregătim articole cât mai variate, mai multe investigații și anchete.
Pe această cale vă mulțumim, dragi cititori, că ne-ați fost alături timp de un deceniu și vă invităm să ne urmăriți, în încercarea noastră de a aduce „elogiu cuvântului”, și în deceniile care vor urma, pe www.mesageruldecovasna.ro și pe facebook!
ELOGIUL CUVÂNTULUI
Cuvintele mele, dragile mele cuvinte…
Cuvântul ou și cuvântul cerc,
Cuvântul mamă și, de bună seamă,
Cuvântul tablou,
Purtat ca pe o icoană…
Cuvântul părinte și soare cuvânt,
Cuvântul lună și cuvântul pământ,
Cuvântul izvor și cuvântul lumină
Apoi, de bună seamă cuvântul cuvânt,
Crescut în suflet ca o grădină.
Cuvântul copil și cuvântu-nceput
Cuvântul oglindă și cuvântul cer,
Cuvântul plângând și cuvântul durut
Cuvântul rostit întru mister.
Cuvântul vânt și cuvântul zăpadă,
Cuvântul plouă și cuvântul ger,
Cuvântul-nflorit ca o livadă…
Cuvintele toate, lui Dumnezeu i le cer.
(Ionel Simota)
Echipa Mesagerul de Covasna