. . Prin cuvântul „mesager” se înţelege o „persoană însărcinată să ducă, să transmită, să comunice cuiva sau undeva un mesaj; trimis, sol, vestitor, crainic” (DEX ’09 /2009). Chiar dacă azi cuvântul acesta a căpătat un sens nou, mai modern, dar şi uşor peiorativ: „purtător de cuvânt”, el rămâne cu sensul său de bază, de aducător de ştiri sau veşti, încorporat şi în denumirea mai multor ziare judeţene, între care la loc de cinste se situează şi „Mesagerul de Covasna”, care azi împlineşte 7 ani de activitate neîntreruptă în slujba cetăţenilor.
Cu toţii ştim că maratonul este „o probă sportivă de alergare pe o distanţă lungă, cu o distanţă oficială de 42, 195 km, care se aleargă de obicei pe şosea” (Wikipedia), însă mai puţini ştiu că acest eveniment sportiv „este denumit după legenda soldatului grec Phidippides, un mesager care a adus la Atena vestea victoriei din bătălia de la Maraton” (Wikipedia).
Acesta este doar unul din multele exemple care ilustrează sensul cuvântului mesager. În zilele noastre acest cuvânt introduce denumirea unor publicaţii regionale care „aduc veşti sau mesaje” populaţiei, care informează despre diverse evenimente, situaţii, iniţiative, descoperiri ştiinţifice şi multe alte lucruri, pentru că un om informat devine mai capabil să trăiască şi să se descurce într-un mediu social în permenentă transformare.
Imediat după dispariţia vechii publicaţii „Cuvântul Nou” se crease un gol în presa în limba română din judeţul Covasna. Din fericire, prin iniţiativa doamnei Maria Creţu-Graur a luat fiinţă un nou ziar, cu denumirea inspirată de „Mesagerul de Covasna” care, deşi a trecut prin destule dificultăţi, şi-a menţinut cu brio calea ascendentă, astfel că în prezent, după şapte ani de activitate, poate fi considerat un succes, având în vedere condiţiile în care a apărut, condiţii despre care aflăm dintr-un interesant articol publicat de jurnalistul Lucian Lumezeanu în Ziare.com, în 30 iulie 2015, cu titlul: „De ce moare presa din România…”, în introducerea căruia se spune că „Presa din România, aşa cum o ştim, moare. Nu va muri niciodată de tot, ci va avea o altă formă. Procesul va fi lung şi dureros”.
Autorul articolului menţionat încearcă să analizeze „cauzele multiple” care au dus la prăbuşirea jurnalismului tradiţional, enumerând unele dintre ele: criza economică de după 2008, an în care jurnaliştii încă o duceau bine, „Apoi criza a lovit şi, rapid, au început prăbuşirile. Prima dată au căzut cei mai umflaţi dintre umflaţi, instituţiile care se hrăneau din surse facile şi nu au reuşit să tragă biletul câştigător din punct de vedere politic pentru a continua să profite de banii statului”. Şi, bineînţeles, n-a mai fost cine să plătească jurnaliştii care-şi extrăgeau substanţa ştirilor şi reportajelor din activitatea acestora. În situaţia dată, au rezistat doar cei care „s-au adaptat, s-au restrâns, restructurat, au luat credite, iar de multe ori patronii lor „s-au descurcat”. Foarte puţine publicaţii, radiouri, televiziuni au fost „pe plus””.
O altă cauză, în viziunea autorului, a fost „efectul justiţia” care i-a măturat pe mulţi din înaltele scaune directoriale sau patronale de până atunci, încât nu mai avea cine să finanţeze publicaţiile: „Apoi, când justiţia le-a „tăiat” afacerile (combinat cu efectele crizei), nu au mai avut nici bani să investească în presă. Iar mare parte din presă nu a avut resurse pentru a se susţine singură”.
O a treia cauză a constituit-o „efectul modernităţii”, după cum relatează autorul: „Nu se intâmplă doar în România – presa tradiţională e în cădere liberă. Problema ei e de adaptare la modernitate, la ascensiunea Internetului şi, implicit, a reţelelor sociale. Un site minuscul, de nişă, poate strânge mai mulţi cititori decât coloşi ai jurnalismului, cu 1% din investiţiile primilor. Nu are nevoie de mai multe sedii, de zeci sau sute de corespondenţi”
A patra cauză, afirmă Lucian Lumezeanu, este faptul că „Presa nu a ştiut să protejeze ceea ce produce”: „..site-urile şi televiziunile serioase încă iau publicitatea cea mai serioasă. Dar au cheltuieli mult mai mari. Şi trebuie să împartă acea publicitate cu site-urile respective, mai mici dar din ce în ce mai numeroase, mai agresive, mai flexibile şi cu metode mai inovative de promovare”. Autorul articolului este nemulţumit pentru că „Cele mai multe instituţii de presă nici măcar nu citează. Televiziunile, de cele mai multe ori, nici nu pronunţă numele rivalei de la care au luat o informaţie”.
Pe bună dreptate fostul jurnalist la Ziare.com, azi analist politic şi consultant Public Affairs, îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care a evoluat presa după criza economică, dar trage o concluzie plauzibilă: „Ăsta e viitorul – televiziunile şi publicaţiile tradiţionale trebuie să devină mai mici şi ele, mai suple, mai adaptate. Şi mai puţine, din păcate, nu e atât de mult loc pentru toţi. Şi nu toţi ştiu, în era digitală, să-şi vândă ceea ce produc”.
În acest sens, nu putem decât să felicităm întregul colectiv redacţional al ziarului „Mesagerul de Covasna”, condus cu atâta pricepere de directorul publicaţiei, doamna Maria Creţu-Graur, pentru modul cum a ştiut să se adapteze noilor cerinţe ale modernităţii şi să folosească cu succes noile tehnologii în ceea ce priveşte difuzarea informaţiei către public prin presa scrisă, dar şi prin cea virtuală. La mulţi ani Dumneavoastră, cititorilor şi tuturor colaboratorilor care vă susţin activitatea!
Mihai Trifoi
