Membrii Ordinului Cavaleresc Gastronomic „Transylvania”, ce reuneşte aproape o sută de bucătari profesionişti şi amatori, vor defila vineri pe străzile municipiului Sfântu Gheorghe, în avanpremiera Paradei cârnaţilor şi Festivalului sarmalelor.
Marele maestru al Ordinului, Vajda Lajos a declarat ieri, pentru AGERPRES, că organizaţia a fost constituită în anul 2010, după un model preluat din Ungaria, iar ceea ce-i leagă pe aceşti cavaleri este pasiunea pentru gastronomie.
„Avem un statut, avem diferite funcţii şi grade, de la cancelar la căpitan, avem şi uniforme, adică purtăm câte o manta cu panglică aurită (…) La început am fost doar câţiva, dar acum suntem peste 150 de membri. Unii au în sânge talentul de a găti, alţii au descoperit plăcerea pe parcurs. Unii dintre noi nici nu au pus mâna pe cratiţă până acum vreo 2-3 ani, iar acum au ajuns să gătească pentru toată familia (…) Şi să ştiţi că luăm foarte în serios treaba asta, pentru că facem din plăcere şi fără să ne gândim la vreun profit”, a declarat Vajda Lajos.
Membrii ordinului au fost selectaţi dintre câştigătorii concursurilor gastronomice desfăşurate de-a lungul ultimilor ani. De altfel, parada cavalerilor de vineri va fi urmată de o ceremonie de iniţiere a noilor cavaleri ai ordinului, care vor jura să apere cu „străşnicie şi nobleţe tradiţia gătitului în aer liber”.
Ordinului cavaleresc a sprijinit în ultimii ani numeroase manifestări gastronomice, iar anul acesta o parte dintre membri vor face parte din juriul Paradei cârnaţilor şi Festivalului sarmalelor, ce vor avea loc sâmbătă şi duminică la Sfântu Gheorghe.
„Gastronomia contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre oameni, la atragerea de turişti. Lângă o mâncare bună, un vin sau o palincă bună altfel se leagă prieteniile, altfel se deschid sufletele oamenilor, nu-i aşa? ”, a mai spus Vajda Lajos.
Organizatorii se aşteaptă la circa 50 de echipe participante la Parada cârnaţilor, iar pentru turiştii care vor veni la Festivalului sarmalelor vor pregăti 5.000 de sarmale.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail