Medicii de familie care nu au semnat până miercuri actele adiţionale la contractele cu casele de asigurări de sănătate din judeţe au acordat consultaţii pro bono, însă nu au eliberat reţete pentru medicamente compensate sau gratuite ori trimiteri pentru servicii decontate de CAS.
Directorul general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Covasna, Dragoş Tatu se arată optimist în ce priveşte deblocarea contractelor cu medicii de familie, afirmând că este posibil ca aceştia să semneze în zilele următoare actele adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare a serviciilor medicale.

„În cursul acestei zile am avut o întâlnire cu conducerea Colegiului Medicilor de Familie Covasna, (…) a fost o discuţie de jumătate de oră, corectă, deschisă, în urma căreia am convenit să transmitem, separat, câte o adresă către toate cabinetele medicilor de familie din judeţ cu mesajul de a semna actele (…) Am văzut că şi în alte judeţe din ţară majoritatea medicilor au semnat documentele (…) şi eu cred că în următoarele zile vor semna şi medicii de familie din judeţul Covasna”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Dragoş Tatu.

Preşedinta Colegiului Medicilor de Familie, dr. Lucia Seres, a confirmat că a trimis o adresă către colegii ei, lăsând, însă, la latitudinea lor decizia de a semna sau nu actele adiţionale.

„Eu le-am trimis un mesaj în care le-am scris să hotărască fiecare ce doreşte. (…) Eu nu am semnat prelungirea contractului, am spus că voi fi ultima care semnează. Eu mai aştept’, a declarat, pentru AGERPRES, Lucia Seres.

Potrivit acesteia, cererile medicilor de familie sunt justificate, însă, din păcate, aceştia nu sunt suficient de uniţi pentru a-şi susţine cu fermitate revendicările, amintind, printre altele, că principalele nemulţumiri sunt legate de procentul mic din fondul de sănătate alocat medicinei primare, birocraţia şi protocoale care se schimbă într-un ritm „ameţitor”.

Până miercuri, doar aproximativ o treime dintre medicii de familie din judeţul Covasna, respectiv 35 din totalul de o sută, semnaseră actele adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare a serviciilor medicale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS).

 

Agerpres

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail