Sportivul covăsnean Ștefan Cristian, legitimat la Clubul „Apollo Sport” Sfântu Gheorghe a obţinut medalia de bronz la cea de-a XXIV-a ediție a Campionatului Balcanic de Culturism și Fitness, una dintre cele mai importante competiții în domeniu.

Campionatul Balcanic de Culturism si Fitness a avut loc între 1 și 3 mai (a.c.), la Casa de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin.

 Competiția propriu-zisă s-a desfășurat sâmbătă. Lotul României a fost compus din peste 50 de sportivi. Printre aceștia s-a numărat și sportivul covăsnean Ștefan Cristian, legitimat la clubul ”Apollo Sport” din Sfântu Gheorghe, care practică de peste un deceniu culturismul și a obținut, de-a lungul timpului, rezultate frumoase la competițiile de profil, printre acestea numărându-se trei titluri de campion național.

 La Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, Ștefan Cristian a concurat la categoria 90 de kg și s-a clasat pe locul al treilea.

„Am reușit clasarea pe locul 3, la categoria 90 de kg, categorie cu șapte sportivi, foarte apropiați ca valoare. Este o mare bucurie pentru mine, o încununare a muncii de peste 15 ani de zile. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât în urmă cu trei ani, când am suferit ruptură de pectoral, speram, dar nu credeam că voi putea obține astfel de rezultate” , a declarat Ștefan Cristian.

În clasamentul pe echipe, România a ocupat locul al doilea, după Bulgaria. Rezultatele pot fi consultate accesând: : https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1605322409684410.1073741835.1572019133014738&type=1.

La ediţia de anul trecut, desfăşurată în Serbia, România a câştigat o medalie de aur, una de argint şi trei de bronz.

A.C.

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail