Antrenorul emerit de lupte libere al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe, Matefi Arpad,  a fost desemnat de către Comitetul Olimpic, antrenorul principal al Lotului Olimpic de lupte libere, ce va avea sarcina să antreneze sportivii care vor participa la Olimpiada de la Rio.

Directorul CSM Sfântu Gheorghe, George Carcadia s-a arătat extrem de mulţumit de decizia Comitetului Olimpic, arătând că această onoare este meritul muncii colosale deouse de antrenorul Clubului, vreme de 35 de ani.

„Domnul antrenor Matefi Arpad, antrenorul CSM Sfântu Gheorghe, începând de mâine (n.r..astăzi, 30 octombrie) este antrenorul Naţionalei României de Lot Olimpic, lupte libere, feminin. Este o veste extraordinară pentru CSM Sfântu Gheorghe. (…) Dacă este antrenorul principal al Lotului Olimpic, deci nu e Lot Naţional, este Olimpic, gândiţi-vă că Sfântu Gheorghe are deja, părerea mea, o prezenţă la Rio, fără să se lupte. S-a luptat 35 de ani şi e o veste mare şi pentru noi şi pentru sportul covăsnean”, a declarat George Carcadia, directorul CSM Sfântu Gheorghe.

Odată cu numirea în funcţie, care va avea loc astăzi, începând cu ora 17:00, la Izvorani, antrenorul covăsnean va fi nevoit să-şi continue antrenamentele acasă, în paralel cu antrenamemntele lotului olimpic care va merge în diferite cantonamente şi delegaţii în ţară şi în afara graniţelor acesteia. Despre acest lucru, antrenorul a spus că pe cât de mare este realizarea, pe atât va fi de greu, având deja o experienţă de 4 ani ca antrenor secund al lotului olimpic. „E o realizare mare, într-adevăr. Eu am fost vreo 4 ani de zile ca antrenor secund pentru lotul olimpic, ştiu ce înseamnă să fii într-un lot olimpic, şi mai ales antrenor principal. Ai o răspundere uriaşă, muncă catastrofală, lucruri care se sparg în capul tău dacă nu se face treabă, ceea ce nu concep. Vor fi doi ani foarte grei”,a explicat Matefi Arpad.

Acesta a recunoscut că din cauza responsabilităţii uriaşe pe care o va avea începând de astăzi, ca şi antrenor principal al lotului olimpic, iniţial a vrut să refuze această funcţie, însă a fost convins de către directorul CSM: „Dacă nu era domnul director să mă convingă, vă spun sincer că am plecat la acest drum, puţin cu inima grea. Ştiu la ce m-am înhămat. Dacă nu era domnul director nu mă înhămam. (…) Eu ştiu ce e acolo, de aia nu am vrut să merg. Sunt entuziasmat, ca orgoliu, să fii antrenor olimpic principal este cea mai mare realizare. Mai mare nu există, dar trebuie să sacrifici tot. Noroc că am băieţii de la CSŞ care mă vor ajuta. Familia mă sprijină fantastic. Ei mi-au spus: Trebuie să-ţi faci treaba, cum ai făcut şi până acum. Nu e problemă pentru că sunt obişnuiţi”, a mai spus antrenorul.

Antrenamentele dure, disciplina de fier şi … dictatura – reţeta succesului

Potrivit antrenorului Matefi Arpad, sportivii din ziua de azi au nevoie de multă stricteţe pentru a ajunge la performanţele impuse de Olimpiadă. Acesta este de părere că trebuie să fii un „dictator” ca să îi poţi stuni pe tinerii din ziua de azi, impunându-le chiar și ora de somn.

„Trebuie să fac discipină de fier. Este debandadă. Tineretul – generaţia Z, este zero, şi atunci ştiţi că trebuie să le iau laptop-urile, să se culce la 22:30, să se trezească la 7:00, trebuie să fii dictator. Nu poţi să fii un antrenor mare dacă nu eşti dictator. În sport, dacă eşti înţeles greşit, înseamnă din start debandadă. Sacrificiul uriaş aduce rezultate. Nu faci sacrificii, nu ai cum să faci performanţă. Asta e legea sportului. (…) Modernismul ăsta a stricat foarte mult. A înmuiat generaţia, nu mai e ca pe vremuri, dar eu cred că poţi face performanţă şi aşa”, a declarat Matefi Arpad.

Și în aceste condiții dure, se pare că sportivele îşi doresc să fie antrenate de antrenorul covăsnean, conform directorului CSM: „A fost revoltă în lot când fetele au zis că nu mai vor să facă antrenamente decât dacă vine Matefi, acum vreo lună jumătate.”

 Toată familia” CSM Sfântu Gheorghe, la lotul olimpic

Ca să nu ducă foarte mult dorul de casă, antrenorul le va avea alături, în lotul olimpic, pe cele trei luptătoare ale CSM pe care să le antreneze pentru o calificare la Jocurile Olimpice de la Rio. Astfel, Mădălina Linguraru, care va începe săptămâna viitoare recuperarea după operaţia la genunchi, Anca Petrea şi Incze Kriszta, care va deveni sportivă „cu acte în regulă” a CSM Sfântu Gheorghe de la 1 ianuarie, vor face parte din lotul olimpic de lupte libere.

„Eu zic că cele trei fete vor ocupa câte o categorie; eu voi fi acolo şi le voi orienta către o categorie de calificare la Olimpiadă. Voi ieşi cu toate, bineînţeles, pentru că nu există să ai priorităţi în privinţa fetelor, pentru una sau alta, ci pui România în faţă. La Olimpiadă încerăm să calificăm 2-3 fete şi cu tot sprijinul Federaţiei şi cu comitetul Olimpic, e un sport prioritar şi vom încerca să luăm şi o medalie la Rio”, a completat Matefi Arpad.

De-asemenea, antrenoarea Revesz Katalin (atletism) a fost cooptată în Lotul Naţional de Tineret şi Juniori al României, Anghel Valentin (atletism) va fi antrenor la Lotul Naţional de Seniori al României, Vuc Mirela (gimnastică) va antrena Lotul Naţional la juniori masculin.

Recunoaştere în plan local a rezultatelor

Chiar dacă directorul CSM Sfântu Gherghe s-a arătat puţin dezamăgit de timpul de reacţie lent al autorităţilor locale, la toate medaliile aduse de Club şi la toate succesele înregistrate până acum, a fost extrem de fericit când prefectul judeţului Covasna le-a adresat o invitaţie la Instituţia Prefectului, în data de 1 Decembrie a.c., pentru a-i felicita pe sportivii medaliaţi cu aur şi pe antrenori acestora, pentru rezultatele obţinute.

„Poate că şi autorităţile locale ar trebui să-şi arunce puţin privirea către CSM Sfântu Gheorghe şi către ce se realizează. Eu l-aş numi cetăţean de onoare al oraşului (pe Matefi Arpad- n.red), pentru că este ceva să ajungi la o asemenea performanţă. Nu mai poate interveni etnia, pentru că este vorba despre Matefi Arpad. Între noi nu a fost niciodată probleme, pentru că eu sunt machedon iar dumnealui maghiar (…)Domnul prefect ne-a invitat şi doreşte ca de 1 Decembrie toţi sportivii CSM, care au medalii de aur, să fie primiţi împreună cu toţi antrenorii, pentru a li se recunoaşte meritele acestora şi a tot ceea ce duc mai departe în România, cât şi în turneele internaţionale, jocuri europene, mondiale şi jocurile olimpice.” La festivitate vor participa 12 sportivi de aur şi 6 antrenori, alături de directorul Clubului.

Conducerea CSM doreşte să-şi mărească echipa de luptătoare pentru lotul olimpic. Deocamdată, însă, directorul George Carcadia nu a vrut să dea mai multe detalii în acest sens.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail