În cursul zilei de ieri, la Sfântu Gheorghe a avut loc festivitatea de inaugurare a noii fabrici a grupului Masterplast, o investiţie de 1,6 milioane de euro,  unde se vor produce plăci de poli­stiren care se folosesc la izolarea termică a faţadelor clădirilor.

La evenimentul de o importanţă deosebită pentru oraşul nostru, prin faptul că a creat un număr de 24 noi locuri de muncă, au fost prezenţi directorul general al Masterplast SA, Tibor Dávid, directorul  de producţie şi inovaţie Gábor Csokló, directorul regional Masterplast România, Imreh Zsombor, Dézi Hornyai, director de marketing şi PR, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Edler András,  precum şi peste 30 de parteneri de afaceri din toată ţara.

În cuvântul său de deschidere, Tibor Dávid a declarat că inaugurarea de ieri, de  la Sfântu Gheorghe, reprezintă un eveniment  pozitiv, având în vedere faptul că  depozitul societăţii de la Oradea a fost mistuit de flăcări, în cursul zilei de marţi.

„Ieri (marţi- n.red.) am făcut tot ce ne-a stat în putere şi am reuşit să asigurăm continuitatea livrărilor către parteneri, dar ne gândim deja la viitor, pentru că, din punct de vedere al poziţionării pe piaţa românească, deschiderea fabricii de la Sfântu Gheorghe reprezintă un punct strategic” – a declarat directorul general al Masterplast SA.

Acesta a precizat că  au ales oraşul Sfântu Gheorghe pentru realizarea acestei investiţii, deoarece judeţul Covasna este poziţionat în centrul ţării, lucru ce facilitează  livrarea cu operativitate a mărfii către clienţi. „Ne extindem în această zonă deoarece suntem convinşi că, în viitorul apropiat, utilizarea materialelor de izolaţie va creşte dinamic în România. Cerinţele pentru locuinţe noi sunt semnificative, totodată partea însemnată a locuinţelor existente necesită modernizare”,  a  mai spus Tibor Dávid.

Potrivit acestuia, Masterplast va mai investi 2,8 milioane de euro în alte două unităţi de producţie din Ungaria şi Ucraina, care îşi vor începe activitatea anul viitor.

[slideshow id=51]

La rândul său, preşedintele CCI Covasna, Edler András, a spus că „cine investeşte în judeţul Covasna, investeşte în viitor” deoarece din punct de vedere logistic, în viitorul apropiat ne vom afla într-o situaţie foarte bună, ca urmare a faptului că în câţiva ani vom avea aeroport la Braşov şi tot acolo va fi şi terminaţia autostrăzii Braşov-Borş.

Producţia a pornit

După tăierea panglicii de inaugurare a fabricii, toţi cei prezenţi au fost martori la pornirea benzii de producţie de pe care a „ieşit” un cub de polistiren expandat, pe care şi-au lăsat semnătura reprezentanţii grupului Masterplast precum şi partenerii de afaceri ai noii fabrici din Sfântu Gheorghe.

În primăvara acestui an, Masterplast S.A a atras 6,1 milioane de euro prin achiziţii bursiere, din care a finanţat investiţiile terminate şi pe cele în curs. În România, Grupul Masterplast are puncte de lucru la Oradea, Bucureşti şi Sfântu-Gheorghe, unde desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare.

În Sfântu Gheorghe, Masterplast mai deţine o fabrică de adezivi, care a fost deschisă în primăvara acestui an.

Grupul Masterplast, înfiinţat în anul 1997, este una din cele mai importante firme din regiunea central şi est Europeană, în domeniul fabricării şi comercializării materialelor de construcţii, acţiunile societăţii fiind cotate la bursa din Budapesta. Grupul are filiale proprii în13 tări, veniturile totale ale firmei, din anul trecut, cifrându-se la suma de  82,173 milioane de euro.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail