Deputatul UDMR Covasna, Marton Arpad, consideră că reforma pe care USL doreşte să o facă în domeniul Sănătăţii se va solda cu închiderea a zeci de spitale, care nu vor putea supravieţui fără o finanţare corespunzătoare.

Parlamentarul covăsnean a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că spitalele care au scăpat anul trecut de desfiinţare se vor închide de la sine, prin urmare consideră că singura diferenţă dintre reforma sanitară propusă de USL şi cea a lui Traian Băsescu o reprezintă modalitatea de realizare.

„USL a câştigat o campanie electorală care a pornit cu proteste de stradă împotriva modalităţii în care a acţionat Băsescu în ce priveşte Ambulanţa şi spitalele. Noi, prin oamenii aflaţi atunci în Guvern, am reuşit în mare parte să oprim închiderea spitalelor – din 200, cât era vorba, s-au închis vreo 60, dar acum se vor închide toate 200 pentru că le vor lua banii. După cum văd ce doreşte ministrul Nicolăescu – o centralizare (…) – în cel mai bun caz în fiecare judeţ va rămâne cu un singur spital, pentru că celelalte nu vor avea bani şi se vor închide de bună voie. Prin urmare, toată această aşa-zisă reformă din domeniul Sănătăţii nu diferă deloc de reforma propusă de Băsescu. Iată că cei care au crezut că au scăpat primesc aceeaşi reformă şi în Justiţie şi în Sănătate”, a declarat Marton Arpad.

Potrivit liderului sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, trei din cele patru spitale publice din judeţ riscă să intre în blocaj până la sfârşitul acestui an din cauza subfinanţării şi chiar să se închidă.

Neagovici a declarat joi în cadrul unei conferinţe de presă că, potrivit Contractului-cadru de asistenţă medicală pe 2013 propus de Ministerul Sănătăţii, finanţarea spitalelor din Baraolt, Târgu Secuiesc şi Covasna va fi cu 15, 17, respectiv 20% mai mică decât anul trecut, iar în atare condiţii banii vor ajunge doar pentru plata salariilor angajaţilor şi pentru medicamente.

Acesta a declarat că săptămâna viitoare membrii sindicatului vor organiza un miting în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe pentru a determina Ministerul Sănătăţii să revină asupra normelor de finanţare.

Potrivit acestuia, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe este într-o poziţie ceva mai bună, în sensul în care s-a păstrat acelaşi tarif şi va avea asigurată finanţarea la nivelul anului trecut, însă, având în vedere majorarea salariilor, nici această instituţie nu va avea „largheţea” de a face investiţii din bugetul propriu.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail