Denumirea de Mărţişor provine din vechiul Zodiac popular, având sorgintea în obiceiurile existente încă de pe vremea dacilor.
În vechime feţele şi femeile tinere considerau drept simboluri ale primăverii felurite podoabe alcătuite din mici monezi de aur şi argint, anumite figurine din lemn, lut, pâslă, pene, scoici, oase de animale pe care le atârnau la gât ori le purtau la încheietura mâinii stângi, fiind aducătoare de fericire. Abia mult mai târziu au apărut mărţişoarele apropiate cu cele din zilele noastre, prinse cu un şnur format din două fire împletite în nuanţe de alb şi roşu.
Iubire şi Divinitate
Semnificaţia acestor două culori este interesată şi nu toată lumea o cunoaşte. Se zice că firele îngemănate de care atârnă măţişorul însemnă Iubirea (roşul) şi Divinitatea (albul). În zilele noastre cei tineri nu mai meditează la asemenea simboluri, considerând că important este gestul oferirii persoanei iubite în prag de primăvară a unui mic dar, însoţit de un buchet de flori.
Pe vremuri se purta drept talisman o monedă de argint găurită, prinsă de încheietura mâinii cu două fire de lână de culoare roşie şi albă. Astăzi mărţişoarele sunt, de regulă, obiecte nepretenţioase confecţionate manual din fetru, piele, lemn, mărgele, carton colorat, dar şi din…plastic, alamă, sticlă – funcţie de
calitate şi preţ! Există, fireşte, şi miniaturi realizate de artişti plastici din materiale textile speciale, lemn ori ceramică. Fireşte, pentru cei cu dâre de mână se fac măţişoare şi din metale preţioase – aur şi argint.
Mult noroc !
Simbolistica abordată se referă la teme clasice legate de noroc, precum trifoi cu patru foi, mici potcoave, coşari, dar şi figurine zoomorfe, multe inimioare ori ghiocei. Aceste daruri specifice, nu ca valoare, ci având încărcătură afectivă, se poartă în prezent numai o zi sau două ca pe nişte amulete, deşi conform tradiţiei străbune ar trebui etalate trei-patru săptămâni.
Din nefericire, obiceiurile străbune s-au schimbat în timp, pierzându-şi savoarea originală. E, totuşi, bine că unele datini au supravieţuit precum mărţişorul, oferindu-le contemporanilor posibilitatea de a-şi afla rădăcinile.
Ziua de 1 Martie, are nu mai puţin de trei semnificaţii. Pe de-o parte reprezintă sărbătoarea Mărţişorului, în al doilea rând putem vorbi de începerea din punct de vedere calendaristic al celui mai frumos anotimp – primăvara – şi în al treilea rând ne vom raporta la vechiul sistem de popular de măsurare a timpului ce marca odinioară începutul Anului Nou .
1 Martie reprezintă o dată care în popor se mai numeşte şi Ziua Babei Dochia. Sunt mai multe variante privitoare la semnificaţia personajului mitic numit aşa, circulând în lumea satului românesc diverse legende ce o vizează pe celebra Baba Dochia.
Una dintre variantele arhaice întâlnită la Păpuţi o prezintă drept o zeitate agrară, ce vestea sosirea primăverii într-un mod mai special.
Se vorbeşte, de asemenea, despre mitul Dochiei, al cărui nume ar proveni din calendarul bizantin, care pe 1 Martie celebra Sfânta Martiră Evdokia.
Însă e greu de spus care ar fi adevărul.
Mai cunoscută este povestea legată de urcuşul la munte a unei băciţe bătrâne în intervalul 1 – 9 martie, perioadă numită Zilele Dochiei sau “Babele”. În acest răstimp se împlineşte destinul tragic al ursuzei femei. Ea a pornit spre vârful muntelui împreuna cu turma să de oi crezând că deja a venit primăvara datorită vremii schimbătoare, lepădând unul după altul cele nouă cojoace cu care fusese încotoşmănată peste iarnă. Cu fiecare zi ce trecea era tot mai cald, aşa că ajunsă în vârf a rămas doar cu un ilic. Vremea s-a înrăutăţit brusc în a nouă zi, devenind capricioasă (exact ca şi felul de a fi al Dochiei), iar cotoroanţa a pierit îngheţată de frig.
Există şi o altă istorioară în care se relatează despre răutatea Babei Dochia faţă de nora ei, soţia lui Dragobete, tânăra fiind pusă la tot felul de cazne, la fel ca în mitologia greacă.
De fapt, conflictul este o parabolă şi se referă la confruntarea dintre iarnă şi primăvară, dintre anul nou şi cel vechi, frig şi căldură.
Primăvara a sosit!
Unul dintre obiceiurile populare foarte îndrăgite, păstrate până în ziua de azi vizează alegerea în acest interval a unei “Babe”. Adică o zi anume între 1-9 martie.
Tradiţia spune că după cum va fi vremea în ziua aleasă, aşa va fi şi norocul persoanei respective în acel an. De asemenea, mulţi oameni de la ţară obişnuiesc să prognozeze vremea pentru cele patru anotimpuri în funcţie de capriciile meteo ale “Babelor”.
Nenea Ghiţă Boriceanu, din Barcani, nu a dat greş aproape niciodată cu previziunile sale, fiind poreclit în glumă de unii consăteni “Meteorologul”, pentru acurateţea predicţiilor sale.
Fireşte, nu omite să apeleze la testul celor 12 foi de ceapă sărate puse pe pervaz la Cumpăna dintre ani, care arătă după cum sunt de umede cum va fi vremea în fiecare lună a anului ce abia venise.
Mulţi săteni, dar şi oameni de la oraş deprinşi cu tradiţiile îşi vor alege începând de azi până de Sfinţii Mucenici, adică pe 9 martie, câte o zi anume, drept “Babă” a lor. După cum se va prezenta clima în ziua cu pricina, senină ori neguroasă, se spune că la fel vor fi şi stările sale sufleteşti până la finele anului.
Să-i spunem Bun Venit frumoasei, dar capricioasei primăveri!
Horia C. Deliu
