Trăim o adevărată istorie, dragi prieteni! De la o zi la alta, călătoria noastră spre Alba Iulia devine un adevărat volum de istorie. Am pornit duminică din Vâlcele și vă mărturisesc că n-am crezut că voi avea parte de o adevărată lecție de viață.
Azi (ieri-n.red), 27 noiembrie 2018, a fost o zi ploioasă, încă de la ora 8, când am luat micul dejun. Am întâlnit și am interacționat cu atât de multe persoane, încât nu ne ajung zilele acestui an, pentru a vă povesti experiența noastră. La Saschiz am fost cazați în mai multe locuri, însă gazdele noastre au fost extrem de primitoare. Dimineață, după ce am plecat, am întâlnit în centrul Saschizului zeci de localnici ce ne-au întâmpinat cu aplauze și deja tradiționalele felii de cozonac, alăturate tăvii cu pălincă. Saschizul devine una dintre localitățile mele preferate, le spuneam azi, fraților mei din căruță, că-mi pun în plan ca în viitor să am o casă în această zonă sfântă.
După ce am trecut prin minunatul Saschiz, cu a sa arhitectură excepțională, am pornit prin ploaie, către Sighișoara. Pe drum, am trecut și prin alte sate, precum Albești, unde ne-am întâlnit cu autoritățile locale și minunații săteni.
În Sighișoara am intrat pe ploaie; cu toate acestea, cetățenii au ieșit pe stradă, unii la geam, alții acoperiți de umbrele, ne-au salutat și au strigat alături de noi. La Sighișoara, Marșul Centenarului Marii Uniri a fost așteptat în istorica Cetate a Sighișoarei, la Primăria Orașului Sighișoara. Momentul de la Sighișoara a fost unul normal, precum cele din zilele anterioare, însă cel mai important punct a fost înainte să plecăm. O doamnă din oraș, a venit plângând la noi, având în mână o traistă cu termos cu cafea, pălincă, pahare și tăvi, pentru a ne servi.
„M-a sunat fiica mea, din Germania, dragule! Îmi vine să plâng, eu, de aici, din oraș, să nu știu nimic! Este o sărbătoare, iar eu plâng de bucurie, pentru că știu că s-au sacrificat mulți tineri pentru noi, pentru a fi o țară liberă. N-am putut să stau liniștită. M-a sunat fata mea și mi-a spus: <<Mama, în jumătate de oră, iei taxiul iei ce poți cu tine și fugi în cetate.>> M-a făcut să vin aici sentimentul de româncă, m-am bucurat, am văzut și ieri câteva reportaje din Covasna, când au pornit căruțele și nu am putut sta liniștită acasă.” – ne-a povestit, plângând, doamna Drăgan, localnică a Sighișoarei, ce ne-a întâmpinat la ieșirea din primărie.
După ce am plecat din Sighișoara, am trecut pe lângă unitatea militară unde, comandantul unității, împreună cu militarii, ne-au întâmpinat cu tricolorul. Cei prezenți în căruțe i-au salutat cu drag și le-au transmis respectul etern pentru dăruirea față de neam și țară.
Trăiască Armata Română!
Următoarea locație, fiind totodată și locul în care ne odihnim peste noapte, este localitatea Daneș. În acest minunat sat am fost întâmpinați în cel mai emoționant mod. La porțile caselor au ieșit zeci de săteni, foarte mulți dintre aceștia, în cârje. Unul dintre oamenii ce au ieșit să ne salute era așezat într-un scaun cu rotile; acel om ne-a impresionat enorm, l-am luat în brațe, i-am urat de bine și am continuat să ne deplasăm în marș, pe jos, având pe urmele noastre căruțele și mașinile ce ne însoțesc. Puțin mai încolo, am întâlnit o altă bătrănică, pe care, personal, am îmbrățișat-o și i-am mulțumit că a ieșit să ne întâmpine.
— „Dar cine ești?”
Această întrebare, pe cât de simplă, m-a blocat. M-am uitat în ochii săi și am vrut să-i spun că sunt un simplu muritor, dar i-am spus că sunt un participant al marșului și că mergem la Alba Iulia cu ale noastre căruțe.
— „Dar mamă, dacă vine ploaia?”
— „A plouat și azi, dar mergem înainte, cu Dumnezeu înainte!”
A fost scurtul dialog dintre mine și bătrânica aflată la una dintre porți. La fel ca această doamnă, au fost zeci de bătrâni, care, cu lacrimi în ochi, ne-au salutat.
Dintr-un magazin al localității a ieșit o vânzătoare, care cu brațele încărcate, ne-a dăruit, alergând, câte o pâine și un cozonac. Au fost gesturi ce ne-au impresionat enorm. La Primăria Daneș am fost așteptați de zeci de copii, autorități locale și cetățeni. Evenimentul a fost urmat de un moment artistic, depunearea unei jerbe de flori și câteva poze de grup. Mai apoi, ne-am cazat; am întâlnit gazde minunate și foarte amabile.
Marșul nostru nu se rezumă doar la deplasarea către Alba Iulia, ci și la oamenii pe care îi întâlnim în calea noastră.
Unul dintre tinerii ce participă în Marșul Centenarului Marii Uniri – Vâlcele – Alba Iulia a avut deja parte de adevărate lecții de viață, din partea oamenilor pe care i-a întălnit pe parcurusl primelor 3 zile.
Redau mai jos una dintre întâmplările petrecute în cea de-a doua zi a marșului.
„Când am ajuns la Rupea, am căutat o farmacie, pentru a-mi cumpăra tratamentul. Am intrat împreună cu o altă doamnă, prezentă cu noi în marș, pentru a achiziționa și dumneaei medicamente pentu cei din marș. Când am intrat, era o coadă foarte mare, iar farmacista ne-a spus să trecem înaintea lor, a realizat că suntem participanți ai marșului. După ce doamna a cumpărat căteva medicamente, am cerut și eu tratementul, care costa aproximativ 40 de lei, doamna a intrat în spate, s-a întors să-mi dea medicamentele și mi-a spus că nu trebui să plătesc, că a decis împreună cu celelalte colege ale sale, să ne dea medicamentele gratuit. Totodată, ne-a mai dat și câteva cutii de medicamente pentru răceală, a spus că ne vor fi de folos pe parcursul marșului.” – a povestit Nicu, un tânăr participant în marș.
Tot ieri, Nicu, împreună cu alți tineri ai marșului, au fost găzduiți în centrul Saschizului de către o doamnă ce i-a impresionat și pe care, spun ei, o vor mai vizita oricând.
„Noi, o parte dintre tineri, am fost gâzduiți la Hanul Cetății, din centrul Saschizului; acolo am întâlnit o doamnă de nota 10, am întrebat-o dacă există cumva o mașină de spălat ca să ne putem spăla costumele, căci după atâta drum era necesar să le spălăm, iar ea, a spus că nu
există, dar le va lua ea, le va spăla, călca și usca, iar apoi le va aduce dimineață, înainte să plecăm la drum. După ce ne-am întors de la restaurantul unde am mâncat, am mai stat la povești, se făcuse deja seară, pe la ora 23, a venit doamna și ne-a servit cu cartofi prăjiți. Este o doamnă minunată, sunt gesturi mici, dar care au contat foarte mult pentru noi. Oamenii aceștia care ne întâmpină sunt niște oameni ca din povești, trebuie să ai o inimă și un caracter de piatră să nu fi impresionat de bătrânii ce ies la porți și ne întâmpină. Vă mulțumim, oameni dragi!” – a mai povestit Nicu, în căruța ce-l duce spre Alba.
În drumul nostru spre Alba, avem parte nu doar de români ce ne întâmpină, ci și noi, între noi, devenim mai uniți, cum a spus cineva, suntem ca o familie. Personal, m-am încărcat cu foarte multă voie bună. În încheiere, vă mulțumim că ne urmăriți și ne susțineți. Am să închei cu salutul pe care îl transmit fiecărui om ce ne iese în cale.
Trăiască România Mare!
Cosmin Teodor Iosub
[divide color=”#dd0808″]
