Cusute cu fir de mătase, pe stofă de lână, purtând pe ele simboluri alese, mii de mărgeluțe și paiete, costumele populare create de doamna Maria Tohănean, din Sita Buzăului, sunt de o frumusețe aparte. Au în spate mult, mult suflet și sute de ore de muncă, ore pe care dumneaei le percepe ca ore de relaxare, de încărcare cu energie pozitivă. Este foarte dornică să împărtășească și altora din pasiunea sa pentru portul românesc și din măiestria cu care coase și ar fi dori ca, acolo, în Sita, să coordoneze o șezătoare.
„Mi-ar plăcea să facem o șezătoare, un cerc de cusut ii, costume populare!Mi-am propus de multă vreme, dar până acum nu am reușit…”- nemărturisește doamna Maria Tohănean, întâmpinându-ne din pragul casei sale. La o șezătoare „ad hoc” am asistat noi, redactorii „Mesagerul de Covasna”, o șezătoare în care doamna Maria cosea, punând pe pânză, cu fiecare împunsătură de ac, o fărâmă din sufletul său, iar noi încercam să pătrundem în tainele acestei arte. Pentru că, dumneaei realizează opere de artă, cu ac și ață.
Îmbrăcată într-un minunat costum, negru cu auriu și cu galben pe care l-a creat în urmă cu câțiva ani, purtând pe cap o năframă în aceleași nuanțe, o năframă cu poveste, de la mama, iar la gât un colier cu sute de pietricele mici, realizat la război (de țesut), doamna Maria ne poftește în sufragerie, unde expuse cu grijă-ii, brâie, androace și o leibărică, toate ieșite din mâinile sale, erau pregătite să ne încânte sufletele.
„Am cusut, de mică…am învățat de la mama mea, dar ii cos doar de câțiva ani, de când a început fostul director al Căminului Cultural Sita Buzăului, (Daniel Neagoe – n.r), să organizeze Balul Portului Popular (ajuns în acest an la a VI-a ediție – n.r.), aici la Sita. Ne-a plăcut mult ideea acestui eveniment și ne-am dorit să participăm, dar fiica mea nu avea ie și atunci am zis:<< ia să pun eu mâna să fac, că doar eu știu să cos.>>Așa am cusut prima ie, deși nu știam prea multe pe atunci despre ii, care sunt părțile unei ii…eu auzisem, de mică, de ie cu altiță, cu <<râuri>> și cu <<fluturi>>. (…) Așa că, am făcut și eu tot ie cu altiță, cu <<râuri>> și, am aplicat și paiete, ca să fie și cu <<fluturi>>. Astfel,a ieșit ia fiicei mele, Gabi.”- spune doamna Maria Tohănean, precizând că, pornind de la o ie, a ajuns, apoi, să creeze un costum integral. Era inspirat dintr-un vechi port popular.
„După ce i-am făcut fiicei mele ie, am zis să îi fac și costumul, integral. Când eram eu mică, la școală, avea mama mea o catrință, nu era din lână, dar avea un model cu trandafiri, care s-a inspirat din costumul de Siriu, de la Nehoiu. Noi suntem aici la interferența Ardealului cu Muntenia, și costumul fiicei mele, m-am gândit eu să îl fac ca să fie de interferență, deci,cu catrință și flori, și am făcut și vesta, care la noi se numește leibărică.Aici, în zonă, se purta o leibărică inspirată, cred eu, că de la sași. ”- spune doamna Maria, în timp ce coase la o nouă ie: o ie ardelenească, pe pânză albă și fir de mătase neagră.
Un costum aparte, trecut de centenar, ne fură privirea de la mâinile dibace:
„Acel costum are o poveste. V-o spun: pe vremuri, bătrânii aveau legături cu sașii din Brașov și le-a plăcut modelul purtat de sași și l-au adus aici și l-au luat drept costum popular. Noi, fiind în această zonă, aveam legături apropiate cu cei din <<Regat>>- cum îi spuneam noi zonei de la Siriu încolo. Lumea se ducea acolo și aducea porumb și alte produse pe care noi nu le aveam. La noi se cultiva cartoful. Soacra surorii mele și-a adus costum de acolo – costumul la care vă uitați – dar cred că acesta are mai mult de 100 de ani. Sora mea mi l-a dat ca să îl completez cu paiete, dar nu am avut timp… De mult, de mult de tot, bătrânele purtau, tot inspirate de la sași, ie de semizet. Se purta și se mai poartă și androcul – așa i se spune, este o fustă.”- spune doamna Maria, sesizându-ne curiozitatea. Ne arată, apoi, o cămașă delicată, ie de semizet și un androc.
După realizarea costumului fiicei, au urmat altele și altele, tot pentru cei dragi, spune doamna Maria.
„După ce am terminat costumul fiicei mele, i-am făcut și nurorii mele, un model ardelenesc, pentru că și ia și catrința sunt pe negru, deci am brodat cu mătase neagră, cu paiete negre, mărgele negre. După aceea, mi-am făcut mie un costum –acesta, de pe mine, negru cu auriu, totul făcut cu mâna. La al meu am folosit stofă, dantelă, mătase galbenă, fir auriu și paiete. Am realizat, până astăzi, patru costume întregi: al meu, al fiicei mele –Gabi, al nurorii mele și încă unul.Ii… am făcut destule, multe. Am făcut și brâuri și cămăși bărbătești. Am cusut pentru ginerele meu, i-am cusut cămașă tradițională fiului meu și unui nepot. Mai am să-i fac unui nepot. Tot pentru Balul Portului Popular le-am făcut.” – mărturisește ea.
Fiecare ie redă o poveste, motivele nefiind alese la întâmplare, ci trecute prin trăirile persoanei care o creează sau ale celui pentru care va fi creată.
„Eu niciodată n-am repetat același model. Croiul se face din pânză topită. Mâneca trebuie să fie cea mai bogată. Este compusă, pur și simplu, din dreptunghiuri și toată lărgimea se strânge cu fir la gât. Mâneca are trei părți: altița, care reprezintă <<cerul>>– și pentru care se folosesc semne cum foloseau femeile dace, se inspirau din gospodărie, de exemplu, <<coarnele berbecului>>, <<pomul vieții>>,<< rombul>>. Ia mai cuprinde o parte care reprezintă <<pământul>>și pentru care se folosește culoare albă- dacă e iarnă, galbenă, maro, dacă nu –deci, culorile pământului, iar din acel <<pământ>>, izvorăsc <<râurile>>, ies<<florile>>.” – explică doamna Maria, indicându-ne cu mâna fiecare dintre părțile iei.
În costumele pe care le realizează, fiecare dintre aceste simboluri sunt apoi colorate de dumneaei cu sute, mii de mărgeluțe și de paiete. Realizarea unui costum, integral necesită multe, multe ore de muncă.
„La mine durează vreo trei luni până cos o ie sau un costum, fiindcă este totul făcut cu mâna, pentru fiecare <<cruciuliță>> împung cu acul de patru ori, folosesc și lupa, pentru că nu mai văd atât de bine, număr firele, ca să iasă lucrul mai așezat, mai aranjat. Aleg pentru altiță ce semne vreau să pun, socotesc unde ar fi <<pământul>>. Fiecare ie are o poveste cusută, are povestea ei. Acestea sunt iile adevărate, autentice, iile cu poveste.Cât valorează o astfel de ie?E neprețuită. Când lucrezi trei luni și te prinde și miezul nopții… nu poți să spui un preț. Dar, eu ceea ce fac, fac din pasiune, nu din obligație. Când cos, am o stare foarte bună, mă relaxez, mă încarc cu energie pozitivă și…aceasta este preocuparea mea, după ce m-am pensionat. Deci, am activitate, o activitate de suflet.”- afirmă doamna Maria.
De la lucrul cu copiii – flori ale vieții, la lucrul cu flori pe ie
O activitate de suflet și cu suflet avea dumneaei și înainte de a se pensiona, înainte de a coase flori pe ie: se îngrijea de mugurii generațiilor noi: era învățătoare.
„Am lucrat în Învățământ. Am fost învățătoare, aici, în Sita. A fost frumos…mi-a plăcut, m-a pasionat, am iubit copiii, am făcut cu ei și activități culturale. Nu a fost an să nu fac serbare de Crăciun sau de sfârșitul anului școlar. Mi-a plăcut! Pe vremuri, se făcea lucru manual la școală. I-am învățat, atunci, pe copii, să coasă pe șervețele. Chiar și pe băieți. Acum acea disciplină s-a scos din programă și s-a introdus altceva. Mi-ar plăcea să îi învăț acum pe oameni să coasă ii, să facem o șezătoare. Am studiat și pedagogie și chiar aș putea folosi și metode pentru a-i învăța și pe alții…numai să fie persoane interesate să învețe.” – mărturisește doamna Maria.
A predat chiar în școala în care s-a format în prima etapă a vieții sale.
„M-am născut în Sita Buzăului. Aici am făcut grădinița, școala, după care am absolvit liceul la Târgu Secuiesc – Liceul teoretic. Am terminat în 1966 și pe urmă am făcut la Iași Institutul Pedagogic de învățători și am intrat în învățământ, m-am căsătorit tot aici, în sat. Eu am ales să fiu învățătoare, asta mi-a plăcut. Multe generații mi-au trecut prin mână. Am lucrat prima dată la Zăbrătău, doi ani, apoi la Ciumernic, vreo nouă ani, după care s-a făcut post aici, la Sita, și am venit. Școala în care am învățat eu, elev fiind, a devenit, apoi, școala în care am predat și din care m-am pensionat. Practic, am preluat postul de la învățătoarea mea din clasa I. Când dumneaei s-a pensionat, am ocupat eu postul. Mi-a lăsat și materiale didactice – desena foarte frumos. Acum dumneaei trăiește în București.”- își amintește doamna Maria.
Și-a iubit profesia și și-a realizat misiunea cu dăruire.
„Cele mai frumoase momente de la catedră?Multe. Era o bucurie mare și aveam foarte multe emoții când preluam clasa I – aveam emoții mari… ca la un nou început. Am lucrat cu drag cu copiii, i-am iubit, am încercat să folosesc fel și fel de metode ca să îi atrag spre carte. Am căutat să fac cu ei activități frumoase și activități extrașcolare. Pot să vă spun că de la mine din clasă, nu au plecat la altă școală. Din seria mea de elevi, nu au plecat. (…) Țin minte că s-a mutat o familie de aici, la bloc la Întorsura Buzăului, dar pe fetiță au lăsat-o părinții aici, la mine în clasă, până a terminat clasa a IV-a. Și acum mă caută – e în Spania, a făcut Facultatea de Drept și când vine în Sita, vine la mine.
Momente emoționante și …grele, erau când se încheia clasa a IV-a și mă despărțeam de elevi. Plângeam toți. ”- mărturisește.
Pasiunea pentru cântec, terapie pentru inimă
O altă mare pasiune a doamnei Maria Tohănean este cea pentru muzică, pe care nu a întârziat să o fructifice, în beneficiul sufletului său.
„Eu activez de mulți ani în grupul vocal de Căminul Cultural de la Sita Buzăului. În grupul vocal am intrat de când am terminat liceul și am intrat în învățământ (…), deci, din 1966 am intrat în grupul vocal al Căminului Cultural. La începuturi, eram un grup de femei – noi ne organizam, ne strângeam la repetiții, noi făceam vocile – o colegă făcea armoniile, femeie crescută aici, la țară, dar care avea o ureche muzicală de excepție…îi plăcea muzica tare mult. Țin minte că ne chinuiam odată să cântăm <<Seara pe deal>> și nu știam să facem vocea a doua. Iar colega aceasta s-a dus acasă, a început să țeasă și țesând, cânta <<Seara pe deal>> și… i-a ieșit bine și vocea a doua, a venit repede la mine, mi-a spus: <<Hai, că am făcut vocea a doua la <<Seara pe deal>>. Tu cântă vocea întâi și eu o cânt pe a doua.>> Și a ieșit nemaipomenit! Odată am pus în scenă, pe melodie, <<Miorița>>. Foarte frumos a fost!”– își amintește doamna Maria. O provocare în domeniul muzical a sosit pentru dumneaei cu ani în urmă: aceea de a crea un cor de copii, cu care să pregătească un program artistic dedicat unui moment important al Școlii din Sita.
„Când s-au sărbătorit 140 de ani de la înființarea școlii de aici – directorul școlii mi-a spus să pregătesc un cor cu un program cu melodii despre învățători – pentru că au fost invitați absolvenții, cadrele didactice pensionate – și m-am apucat să caut prin cărți, piese, am găsit, le-am descifrat și am format un cor cu copiii și am avut îndrăzneala să mai fac și pe două voci (râde), sigur, împreună cu încă două învățătoare, care au făcut și ele muzică în Liceul pedagogic. Eu am predat muzica la clasa mea, dar vreau să spun că ora de muzică am ținut-o, cu sfințenie. Am zis că este importantă, că poate un copil e talentat și ține minte și el notele muzicale, duratele… ”- spune doamna Maria.
Este și membră a apreciatului cor „Plai Întorsurean” din Întorsura Buzăului. A transmis această pasiune și membrilor familiei sale, astfel că aproape toți fac parte din „Plai Întorsurean”.
În plus, atât fiul doamnei Maria, cât și nepotul, cântă la diverse instrumente și au realizări în domeniul muzicii:
„Fiul meu cântă, e profesor la Clubul Elevilor – Dan Tohănean – a tot făcut formații de copii- <<Youvenis>>, <<Fresh>> – și au participat la festivaluri în țară, au luat premii. El are și o formație și cântă. Lui i-am cumpărat, când era în clasa a IV-a, acordeon. Eu mai știam câte ceva, știam notele, dar l-am dat la o profesoară la meditații, să învețe. Acum cântă și el și fiul său, care a ales tobele. Nepotul este la Conservator în București, la secția de Jazz, și sperăm să fie bine.
Eu iubesc muzica și simt că îmi face bine. De altfel, se știe că meloterapia ajută foarte mult.Prin respirația ritmică, tot corpul se relaxează. La fel și când lucrezi ceva cu drag! Așa că, mă încarc cu energie pozitivă cosând, cântând.”- spune doamna Maria.
Pline de energie pozitivă am plecat și noi din casa doamnei Maria Tohănean, lăsând-o să se pregătească pentru activitățile ce vor avea loc de Ziua iei, la finele acestei luni, la Covasna.
Nu am plecat, însă, fără a o întreba pe doamna Maria ce simte gândindu-se la Anul Centenar și dacă are un mesaj:
„Ce simt legat de Centenar? Privesc acest an cu un sentiment profund de dragoste de țară și mă întristează ce mai văd că se mai întâmplă prin țară, cu atâta lume rea. Dacă aș avea o baghetă magică, aș schimba tot, aș face să meargă așa cum au vrut strămoșii noștri: să se păstreze integritatea statului, limba țării, să fie totul bine, pentru toți. Le transmit cititorilor să aibă dragoste de țară, de limbă, de neam și să păstreze tradițiile, portul nostru românesc!”
Ana Ciorici Costache
