…„Ziceţi şi dv. ce anomalie. Suntem la graniţa dintre lunile lui Cuptor şi Gustar, adică în plină vară, dar avem parte de numeroase şi abundente ploi ce cad aproape zilnic. Precipitaţii bune doar pentru…ciuperci! Zău, îţi vine să crezi că deja a sosit…toamna. Ori că ne-am „teleportat” printr-o minune undeva la Tropice! Noroc că temperaturile sunt ridicate, aşa că printre picături culegătorii buruienilor medicinale (dintre care fac şi eu parte) sunt la datorie, ne spunea deunăzi d-na ing. Valeria Constantin, din Vâlcele. Ştiţi, probabil că aceste plante au mare căutare datorită virtuţilor terapeutice naturale, fiind întrebuinţate ca remedii de zeci, poate sute de de ani, preparându-se leacuri după aceleaşi reţete transmise prin viu grai de la moşi şi strămoşi”(…)
Două opţiuni
Aşa este. Ocupându-ne de multă vreme tradiţiile româneşti, abordând aspecte religioase şi laice, am aflat multe lucruri interesante de la păstrătorii (atât câţi mai sunt) ai obiceiurilor pământului românesc. Un capitol aparte l-am dedicat şi acestor pasionaţi anonimi, ce bat coclaurile pentru a strânge ierburi tămăduitoare, pe care apoi le usucă şi prepară din ele „leacuri băbeşti”. Ori… tinereşti. Cert este că eficienţa lor nu poate fi contestată, mai cu seamă dacă sunt păstrate cu grijă în dulăpiorul de prim ajutor al casei.
Referindu-ne acum la vremea capricioasă a ultimelor trei-patru luni, să precizăm care ar fi opţiunile pentru această perioadă a anului, aşteptată cu nerăbdare de toată lumea.
1.Persoanelor active, “încadrate în câmpul muncii” le spunem cinstit să lase totul baltă şi să plece în concediu. 2. Pentru şomeri, pensionari (ieşiţi anticipat sau la termen), gospodine, toţi cei cu posibilităţi materiale reduse, oameni mai în etate, firi bolnăvicioase, ca şi pentru păstrătorii tradiţiilor facem recomandare să iasă în natură, în aer liber (chiar şi cu…umbrelele) şi să se relaxeze culegând…plante medicinale.
Nici nu ştiţi, dragilor, ce bine vă vor prinde la iarnă, când beteşugurile se agravează.
Subiecte arhaice
Un capitol aparte îl reprezintă în străvechiul Calendar popular momentul propice al strângerii ierburilor de leac, deoarece culegerea lor nu se face la voia întâmplării, haotic.Toate la timpul lor. Din păcate, tot mai puţine sunt femeile de la ţară, nu mai vorbim de doamnele de la oraş (iar de bărbaţi, nici atât) care se îndeletnicesc cu o asemenea activitate.
„Lumea s-a delăsat, preferând să ia „hapuri” de la farmacie: tot mai scumpe şi nu întotdeauna la fel de eficace, îmi spunea cândva d-na Maria Popica, din Întorsura Buzăului. Cu greu o să mai găsiţi bătrâne păstrătoare ale unor asemenea datini. Înainte de 1989 erau multe leliţe care preluau de la mame şi bunici meşteşuguri străvechi, precum cusut, ţesut, împletit, brodat.
Aici, în Ţara Buzăului, dacă vă mai aduceţi aminte?, eram vestite în confecţionarea unor articole vestimentare populare, podoabe din bătrâni, lucruri frumos meşteşugite de artă rurală. De asemenea, existau obiceiuri rituale legate de anumite zile speciale, când ieşeam să culegem plantele medicinale, iar apoi preparam în casă leacuri tradiţionale. Acum ne-am modernizat şi am uitat de toate aceste practici străvechi, socotindu-le demodate, depăşite. Păcat”.
Cotrobăind prin „lada de zestre”
Tocmai de aceea încercăm prin aceste reportaje ce văd lumina tiparului în cotidianul „Mesagerul de Covasna”, să mai cotrobăim prin „lada de zestre” a neamului românesc trăitor pe aceste meleaguri şi să vă prezentăm crâmpeie din viaţa simplă a concetăţenilor noştri. Unele dintre ele sunt privite azi ca îndeletniciri…arhaice.
Câţi semeni se mai preocupă de strângerea, uscarea şi depozitarea ierburilor cu proprietăţi vindecătoare, precum şi de prepararea unor leacuri provenite din „Farmacia verde” a naturii? Sunt medicamente tradiţionale, care – subliniem un lucru esenţial în actualul climat de sărăcie al naţiei – nu costă nimic, fiind sigure şi foarte utile, mai ales persoanelor cu venituri modeste.
„Iarba regilor”, la mare cinste
În acest context, busuiocul ocupă un loc aparte în campania estivală de culegere a plantelor cu însuşiri speciale. De fapt, numele său provine din greaca veche, la origine fiind „basilicon”. Ceea ce în traducere ar însemna „iarba regilor”. (Nu „a…fiarelor”, care există şi ea, subiect pe care îl vom trata cu altă ocazie, fiind ceva foarte interesant.)
Se spune că Alexandru cel Mare a avut prilejul de a întâlni respectiva plantă în ultima sa expediţie taman în India, fiind vrăjit de proprietăţile ei neobişnuite, atât curative, alimentare, cât şi ornamentale, utilizate pentru decorarea sanctuarelor şi altarelor închinate zeităţilor.
Şi în cadrul Bisericii ortodoxe întâlnim frecvent mănunchiul de busuioc, cu ajutorul căruia preoţii sfinţesc casele creştinilor. Încă din primele zile ale Noului An, mai exact pe 6 ianuarie se prăznuieşte Botezul lui Iisus Hristos, sau Boboteaza. În ajunul acestei mari Sărbători preoţii merg în fiecare casă şi stropesc pereţii, încăperile cu apă sfinţită, folosindu-se de ramuri de busuioc.
Revenind la luna lui Cuptor, să precizăm că semnalul culegerii amintitei plante cu proprietăţi binefăcătoare, dar şi aducătoare de noroc, l-a dat de curând indirect chiar…Sf. Ilie! Care potrivit datinei i-a îndemnat pe credincioşi să adune de Sântilie, pe 20 iulie, crenguţe de busuioc. Din care se prepară un leac foarte bun în multe cazuri (şi necazuri) pentru combaterea tusei, răcelii, vindecarea ori ameliorarea problemelor de stomac și a bolilor de inimă. De asemenea, busuiocul este eficient pentru întreg sistemul imunitar, distrugând bacteriile ce permit dezvoltarea infecţiilor virale şi a herpesului.
Busuioc sfinţit la biserică
De Sântilie femeile au dus la biserică pe lângă bucate, fructe spre a fi date de pomană celor nevoiaşi, şi mănunchiuri de busuioc. Firele odată sfinţite sunt duse acasă şi aşezate la icoane.
Mult mai târziu, când se usucă bine, li se dau… foc în caz de furtună, grindină, potop, existând superstiţia că cenuşa busuiocului îi apără pe oameni de urgii.
O octogenară din Păpăuţi (al cărui nume nu-l mai reţin exact, parcă tanti Mia Macovei) a adunat de când se ştie plante de leac. În special, busuioc. De la dânsa am aflat multe obiceiuri legate de strângerea amintitei buruieni după Sântilie. De pildă, odinioară unele ierburi erau folosite conform medicinii populare nu doar pentru tratarea diferitelor afecţiuni şi ameliorarea unor suferinţe, ci şi în ritualul descântecelor, alungarea duhurilor rele, alte practici obscurantiste pe care babele satului le utilizau pe ascuns.
Am mai aflat că ceaiul din frunze de busuioc, amestecat cu ghimbir și miere de albine, reprezintă un excelent remediu contra bolilor ce apar iarna: tusea, bronșita, răceala, durerile în gât. Frunzele se pun la uscat, apoi se fărămiţează până rezultă o pudră. Ea ajută şi la curățarea dinților, menținerea sănătății gingiilor, împrospătarea respirației, combaterea durerile de măsele, distrugând bacteriile din gură. Totodată, busuiocul este recomandat în tratarea anumite afecţiuni digestive, în cazul balonărilor frecvente după masă sau a crampelor stomacale. Doar o cană cu ceai de busuioc călduţ este de mare folos.
Busuiocul în arta culinară
Pe lângă virtuţile amintite, busuiocul are o largă întrebuinţare şi în…bucătărie, aromele sale dând un gust special anumitor preparate. D-na ing. Constantin ne sfătuieşte să adăugăm câteva frunze şi flori de busuioc – zdrobite în mojar – în sosuri, ciorbe, salate, creme. Iar în sucul de roşii este chiar un adaos obligatoriu.
Obţinem veritabile „elixiruri” dacă punem fire de busuioc în sticla cu vin sau în carafa cu apă de băut. Se poate creea în casă un ulei de gătit special, bun şi pentru salate. Modul de preparare e simplu: într-o sticlă cu ulei de măsline punem frunze de busuioc pisate într-un mojar, împreună cu trei căţei de usturoi. Lăsăm la macerat în cămară timp de o lună. La câteva zile trebuie agitată sticla, pentru ca aromele să se întrepătrundă.
La fel de simplu se prepară vinul roşu cu aromă de busuioc, adăugându-se câteva frunze proaspete într-o butelcă plină, ţinută la o temperatura constantă 24 de ore. În acest răstimp licoarea rubinie se parfumează discret, devenind o băutură similară cu a… „regilor”.
Reţineţi că busuiocul nu se taie niciodată cu cuţitul, ci doar se pisează într-un vas circular de porţelan. În felul acesta lama cuţitului nu-l oxidează, iar planta aromată îşi secretă treptat miresmele dulci, inconfundabile.
Italienii, mai cu seamă genovezii, au inventat acum mai bine de…opt secole (!) un fel de mâncare foarte apreciată de către persoanele ce duc o viaţă echilibrată, sobră, inclusiv clericii, monahii, toţi cei ce postesc. Este vorba de aşa-numită „pastă de busuioc”, preparată din parmigiano-reggiano amestecat cu seminţe de pin, nuci şi frunze mărunţite de busuioc.
„Buruiana dragostei”
Trecând la lucruri mai subtile, de suflet, să spunem că odinioară alchimiştii afirmau că busuiocul ar avea puteri supranaturale, fiind o „buruiană a dragostei”. El stimulează sentimente şi porniri afectuoase, fetele de măritat punându-l sub pernă ca să-şi viseze ursitul.
După cum ne-a mai relatat d-na ing. Valeria Constantin, care a studiat multe din obiceiurile neamului românesc, busuiocul era folosit în vechime pentru farmece în dragoste, mai ales tinerele din mediul rural având mare respect pentru el.
În unele locuri mamele tinere pun şi astăzi în scăldătoarea nou-născuţilor o rămurea de busuioc, pentru sănătatea şi norocul pruncilor. În scop medicinal, busuiocul se mai utilizează în cazul tăieturilor, inflamării ganglionilor limfatici. Inhalarea fumului rezultat din punerea plantei pe foc se utilizează contra guturaiul şi a tusei. De asemenea, pot fi ameliorate durerile de cap, dacă se face o legătură cu seminţe de busuioc şi se strânge în regiunea frunţii.
…Să mai adăugăm, la final, o recomandare bună pentru toată lumea, beteagă sau sănătoasă: o ceaşcă de ceai preparat din busuioc băut înainte de culcare, favorizează somnul lin şi visele plăcute.
Ceea ce vă dorim din toată inima.
Horia C. Deliu
